La sapte ani de la premiera ultimului ei film, Everyone Else, regizoarea Maren Ade se prezinta la Cannes cu o noua productie care face impresie: Tony Erdmann. Propus drept o comedie, filmul, cu un scenariu a carui scriere a durat aproape doi ani, a fost considerat favoritul la Palme DOr de anul acesta. Coprodusa de Ada Solomon, pelicula a fost filmata in mare parte la noi, Maren Ade vizitandu-ne in mod repetat pentru a-si documenta scenariul. Ce a iesit: un film riscant, de aproape trei ore, in care stai cu plansul in gat pana cand izbucnesti in hohote de ras isteric.
ELLE: De ce ai ales sa filmezi Toni Erdmann aproape in intregime la Bucuresti?
Maren Ade: Am vrut sa filmez undeva in Europa de Est inca de la inceput si m-am decis destul de repede la Bucuresti. Am venit aici si mi-a placut imediat. Am gasit orasul perfect pentru filmul meu. Stiam ca filmele romanesti sunt foarte bune, asa ca am sperat sa primesc ajutorul unor echipe de filmare bune. O stiam si pe Ada Solomon de dinainte.
ELLE: De la ce ai pornit atunci cand ai inceput sa scrii scenariul?
M.A.: La mine, scenariul porneste mereu de la o constelatie de doua personaje. Exista si o intriga in capul meu, ideea aceasta a tatalui care se transforma in altcineva, in Tony, ideea ca vrea sa isi intalneasca fiica si sa inceapa o relatie cu ea de la zero. Cochetam si cu ideea ca el e un comediant, un farsor, in timp ce ea a optat pentru un cu totul alt stil de viata, spre o cariera foarte performanta. Cam asta aveam in cap la inceput, dar am descoperit tot mai multe despre ei cand am venit aici. Am facut multa documentare in privinta job-ului ei, am vorbit cu o gramada de femei de afaceri, cu multi expati care lucreaza aici.
ELLE: Apropo de expati, e o replica destul de usturatoare in film: „Cel mai mare mall din Europa, unde nimeni nu are bani sa cumpere nimic.
M.A.: E foarte rautacios, nu?! Cred ca am simtit nevoia sa introduc o astfel de replica la un moment dat pentru ca am constatat ca acesti expati dezvolta o astfel de forma de sarcasm. M-a interesat povestea acestor germani care se muta in strainatate si le spun oamenilor ce e mai bine sa faca. Lucreaza mult, locuiesc intr-o bula, practic, si uneori se ascund de lumea reala in spatele acestui sarcasm. Ines lucreaza in Bucuresti de ceva vreme si e deja obisnuita cu toate acestea.
ELLE: Tot o idee vehiculata de tine e aceea ca Romania s-a vandut marilor firme multinationale. E un personaj, Anca, asistenta lui Ines care, la nivel de personaj, pare sa intruchipeze aceasta tara.
M.A.: Am plecat de la ideea de ierarhie, cum ea continua si la nivel uman, de la nivel international, intre acesti parteneri UE importanti si partenerii UE mai putin importanti (ah, urasc termenii astia!), care au intrat mai tarziu in Uniune. Totul devine o prelungire a acestor relatii la nivelul multinationalelor. Poate ca Anca nu e reprezentativa pentru toti romanii, dar imi place personajul ei.
ELLE: Filmul are si niste tuse de feminism. Sunt intentionate?
M.A.: Ines e o persoana hotarata. Pana la urma, nimeni nu o obliga sa se duca la shopping cu sotia CEO-ului, dar o face pentru ca vrea sa inainteze cu proiectul ei, cu job-ul ei. Am vrut sa arat ca e un personaj care mai are de luat niste decizii pentru ea, un personaj care devine feminist pe parcursul filmului. E ceva tipic pentru generatia mea, in Germania: daca ai fi intrebat-o cand avea 25 de ani daca e feminista, ar fi zis: „Feminism? Am trecut peste asta de mult, suntem egali, nu?!. Dar cu cat ajunge mai sus in ierarhia companiei, incepe sa realizeze ca inca mai e multa munca de facut pe partea asta. Inclusiv ea mai are multe de facut in privinta propriei persoane, cum ar fi sa spuna nu sau sa nu participe la anumite lucruri. Trebuie sa invete sa schimbe lucrurile pentru ea. Si o face in cele din urma, cu petrecerea in pielea goala.