Asmik Grigorian: „Fiecare rol este o confesiune”

La Sala Palatului, pe 15 septembrie, își dau întâlnire doi interpreți extraordinari: soprana Asmik Grigorian și baritonul Andrey Zhilikhovsky, care vor cânta alături de Orchestra Filarmonicii din Sofia, condusă de dirijorul Michelangelo Mazza.

Asmik Grigorian: "Fiecare rol este o confesiune"

În lumea fabuloasă și foarte competitivă a interpreților de operă și a celor care le urmăresc cu adorație activitatea artistică, numele lui Asmik Grigorian, cântăreața lituaniană provenită dintr-o cunoscută familie muzicală, nu e doar celebru – ci însoțit permanent de o serie de superlative, care explodează exponențial de fiecare dată când își asumă un nou rol, încântând alte și alte scene. Prestigiul, premiile, aplauzele și aprecierile criticilor o însoțesc de aproape un deceniu, de la La Scala la Opera din Viena, de pe scena Festivalului de la Salzburg și până la Teatro Real din Madrid. Așa încât este, cu siguranță, un motiv de sărbătoare faptul că, după ce parcursul ei a condus-o de la Vilnius, din sălile Academiei de Muzică și Teatru unde a primit lecții chiar de la mama ei, Irena Milkevičiūtė, pe cele mai celebre scene ale lumii, artista face o oprire în premieră, în septembrie, la Sala Palatului, în cadrul festivalului Masters of Classics. În așteptarea acestui moment special am stat de vorbă despre frici, muzică și lecții învățate din succesele, dar și eșecurile unei vieți punctate de roluri interpretate tulburător.

ELLE: Care sunt cele mai valoroase lecții pe care le-ai învățat în cele mai dificile momente?
Asmik Grigorian: Cred cu adevărat că dacă nu există eșec și nu au fost făcute greșeli, atunci nu există nici creștere, nici la nivel personal, nici artistic. Așa încât, cu siguranță, toate momentele dificile ale vieții mele m-au învățat totul și m-au adus în locul în care mă aflu astăzi.
ELLE: Dincolo de aspectele tehnice ale unui nou rol, care sunt cele mai interesante aspecte ale sale care te pot determina să te implici într-un spectacol nou?
A.G.: Ca să vorbesc din nou despre creștere la nivel personal, sunt un om căruia îi place mereu să se provoace pe sine. Așa că roluri diferite mă interesează pentru motive diferite. În cazul unora dintre ele, pur și simplu îmi place foarte mult muzica. În cazul altora, apreciez rolul. Iar pe altele le-am abordat din motive personale: spre exemplu, am învățat Norma pentru că mama mea a fost cea mai impresionantă Norma. Așa că există întotdeauna o semnificație particulară pentru mine în tot ceea ce fac. Nu pot să spun că fiecare rol are un înțeles diferit. Dar în principal este vorba despre muzică, dacă mă mișcă, mă atinge – sau nu.
ELLE: Ce fel de presiune vine cu tipul de succes pe care l-ai obținut în ultimii ani? Cum gestionezi așteptările pe care le are publicul de la tine în urma acestor triumfuri?
A.G.: Nu am simțit niciodată presiune de la public, doar dragoste. Dar, desigur, când cineva te iubește atât de mult, acest lucru poate să devină o presiune pe care eu însămi o pun asupra mea. Aceasta este cea mai mare presiune. Așa că, până când mi-am găsit propriul drum, a fost în mod cert o mare presiune. Simt atât de multă dragoste de la public încât simt și responsabilitatea care vine odată cu ea. Mai mult decât un sentiment al presiunii, este vorba despre responsabilitatea de a le da înapoi pe cât îmi oferă ei mie.

ELLE: Spuneai într-un interviu că nu interpretezi pe scenă, ci mai degrabă exprimi un personaj prin tine, de fiecare dată, așa încât trebuie să găsești o poveste personală care să te ajute să relaționezi cu experiențele din rol.
Asmik Grigorian: Cred cu tărie că, dacă nu ai o poveste personală de spus, atunci nu e nimic nou și încântător de spus, pentru că toate marile roluri au fost deja cântate de marii interpreți. Această profesie nu ar fi interesantă pentru mine dacă nu aș putea să mă exprim spunându-mi propria poveste. Aș spune că fiecare rol și, în general, felul în care cânt este mai degrabă o confesiune decât o declarație. Da, e o confesiune.
ELLE: De asemenea, ai mărturisit că nu îți vine ușor să te desparți de un personaj, din cauza acestei conexiuni speciale pe care o dezvolți cu rolul, atașându-i o istorie intimă. Ce lecții ai învățat de la personajele tale și ce rol ai spune că este cel mai bun profesor în termenii performance-ului?
A.G.: Nu există o diferență între viața mea reală și interpretare. Învăț de la personajele mele, de exemplu, ce greșeli nu ar trebui să repet în propria-mi viață. Dar în același timp îmi aduc propria viață și propria realitate în personaj. De aceea granița dintre mine și personajul meu este foarte fină. Viața mea reală este atât de ocupată încât, așa cum glumesc uneori, copiilor mei nu le pasă dacă Salome sau Madama Butterfly este cea care spală vasele: fac ce este nevoie să fac. Realitatea mea este plină de lucruri foarte simple, foarte normale. Nu am timp să stau să mă gândesc dacă sunt sau nu personajul, doar fac ce e nevoie să fac.

ELLE: Atenția pe care opera o primește de la public s-a schimbat, cu siguranță, în ultimele decenii. Cum au răspuns cântăreții la această schimbare? Trebuie să faceți unele lucruri diferit, poate în termeni de expunere?
A.G.: Opera s-a schimbat foarte mult. Acum este mult mai apropiată de teatru, de film. Și sunt multe lucruri frumoase la asta, pentru că opera avea nevoie de acele schimbări. Dacă vrem să ținem publicul în viață și să atragem tineri către operă, trebuie să spunem povești cu care pot să relaționeze. Atunci când opera seamănă cu un film sau un spectacol de teatru, când interpreții pot să joace și să aducă la viață personajele, asta ajută. Dar în același timp, desigur, avem o problemă diferită, pentru că interpreții de operă sunt mult mai tineri; în unele roluri, în general și nu doar în operă, oamenii nu își mai rezervă atât de mult timp pentru pregătire. Valorile s-au schimbat, de asemenea, mult. Oamenii chiar se gândesc mai mult la cum arată în social media decât la cum sunt în realitate. Multe lucruri s-au schimbat, dar nu cred că este vorba doar despre operă: e la fel în fiecare profesie.
De ce au nevoie cântăreții? Este o întrebare bună, pentru că primim sfaturi atât de diferite. De exemplu, știu că multe teatre și mulți agenți îi împing pe cântăreți să aibă o prezență în social media. Personal, nu înțeleg asta, pentru că timpul petrecut în social media, gândindu-te la cum arăți, este timp pierdut care ar fi putut și petrecut devenind cineva, repetând sau pur și simplu existând. În opinia mea, nu este lucrul corect de făcut. Cu anii, am înțeles că probabil nu sunt un model sau un exemplu de urmat, pentru că suntem toți diferiți. Aleg, îmi iau propriile decizii. Fiecare cântăreț trebuie să simtă ce îi este necesar lui. Dacă ar trebui să le dau sfaturi cântăreților tineri astăzi, principalul lucru pe care l-aș spune ar fi: „Nu vă fie frică de eșec. Pentru că, fără eșec, nu există creștere.”

ELLE: De ce fel de încredere în sine e nevoie pentru a urca pe scenă și a cânta? Cum ai câștigat această încredere?
A.G.: Înseamnă că sunt o actriță bună, pentru că întotdeauna am avut probleme cu încrederea în mine, nu doar pe scenă, ci în viață în general. Dacă crezi sau pare că am încredere în mine, nu e de fapt adevărat. Cred că talentul ține întotdeauna de îndoiala de sine, de auto-critică. Cred că, în ziua în care nu ne mai judecăm pe noi înșine, e momentul să părăsim scena.
ELLE: La ce lucrezi acum? Pregătești un nou rol?
Asmik Grigorian: Pregătesc Norma și, în același timp, repet Elisabetta în Don Carlo, la Opera de Stat din Viena, ambele sunt roluri pe care aștept cu entuziasm să le interpretez.
ELLE: Vei cânta în curând în România. Care sunt sentimentele tale legate de asta? Sunt artiști români pe care îi știi și apreciezi?
A.G.: Aștept cu nerăbdare acest concert, care va avea loc pe 15 septembrie la Sala Palatului, e pentru prima dată când cânt la București. Voi cânta cu Andrey Zhilikhovsky, un artist pe care îl ador și cu care am cântat Evgheni Oneghin cu mulți ani în urmă la Balșoi, deci vom avea un concert minunat împreună.
Și, în privința artiștilor români, sigur că o știu pe Angela Gheorghiu, care e așa un star în România, dar și pe Anita Hartig. Întotdeauna am fost fascinată de cultura și muzica din România.
ELLE: Ai contribuit din plin la scena artistică din țara ta, Lituania. Cum arată această scenă acum și de ce îți este dor de acolo?
A.G.: Lituania va avea întotdeauna un loc mare în inima mea. Cum este Lituania mea? Este făcută din oamenii pe care îi iubesc. Este acel lucru care îmi oferă stabilitate. Aerul care m-a protejat din copilărie, și în întreaga mea viață. Așa că, cu siguranță, sunt mereu foarte fericită să cânt acolo pentru dragostea pe care o simt din partea oamenilor, a publicului. Dar este și o responsabilitate. Așa că sunt probabil întotdeauna un pic mai emoționată să cânt în Lituania decât oriunde altundeva.
ELLE: Spuneai în diferite interviuri că îți dorești să urci liniștită, împăcată pe scenă. Ți s-a întâmplat asta sau încă aștepți?
Asmik Grigorian: Nu e chiar liniște ceea ce îmi trebuie, dar cu siguranță atunci când pot fi mai calmă interpretarea mea este mai bună. Cred că acesta este cel mai important lucru și în viață, și pe scenă. Iar în viață trebuie să facem doar lucrurile care ne aduc bucurie – bucurie adevărată – sau care ne conduc spre acea bucurie. Mi-ar plăcea să mă simt mereu împăcată, ceea ce, la momentul actual, chiar simt din ce în ce mai mult, sunt foarte fericită din acest motiv. Dar această liniște interioară este foarte importantă pentru a putea să ne bucurăm de lucrurile pe care le facem.

Citește și:
Atelierele din Pangratti, o expoziție ca un caleidoscop

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle