Jay-Z a mai prezentat lumii o pustoaica de 16 ani: Rihanna. Astazi, el pariaza pe Willow Smith, o voce care are multe de spus.
Cand te nasti intr-o familie care functioneaza pe baza unui business plan bine definit, nu ar trebui sa mire pe nimeni ca atingi succesul devreme. Willow Smith este nici mai mult, nici mai putin decat fiica lui Will Smith si a lui Jade Pinkett Smith, unul dintre cele mai cunoscute cupluri de actori-cantareti de la Hollywood.
La varsta de noua ani, cand majoritatea copiilor au dificultati in a rezolva probleme la mate, Willow se lauda cu un single de debut (Whip my hair) care ajungea pe locul 11 in Top 100 Billboard, un contract cu casa de discuri a lui Jay-Z, care ii compara viziunea artistica cu cea a lui Michael Jackson, si un album de debut, Ardifithecus. In timp ce, in Romania, la varsta asta cel mult poti puncta cu o aparitie la Next Star, la Hollywood colaborezi cu Nicki Minaj si joci cu tatal tau in I Am Legend.
Jos palaria pentru cei doi parinti care le-au aratat copiilor lor (Willow mai are un frate vedeta, Jaden Smith, pe care l-ati vazut in The Pursuit of Happiness si in The karate kid) ca a te naste intr-o familie de celebritati presupune nu doar privilegii, ci si foarte multa munca.
Foto: Arhiva Revistei ELLE