Poliția Română protejează pedofili și traficanți. Pe noi cine ne mai apără?

Ultima lună trebuie să fi fost devastatoare pentru Poliția Română, mai cu seamă, îmi imaginez, pentru cei care își fac treaba. Și sunt convinsă că aceștia sunt majoritari. Dar ce ne facem cu ceilalți?

Editorial de Ioana Ulmeanu

Începutul anului ne-a adus pedofilul din liftul din Drumul Taberei, un caz (și un scandal) care a mișcat opinia publică și care, din fericire, după multe eforturi, a fost soluționat. Nu înainte ca Poliția să ceară ajutorul publicului, dar mult după ce alți polițiști au știut că ceva e în neregulă acolo. Dacă stăm să ne gândim că încă din 2016 a existat o plângere penală făcută de o femeie pentru agresiune sexuală și înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 – dacă stăm să ne gândim la lucrul ăsta, devine clar ca bună ziua că mulți dintre colegii polițistului-pedofil aveau o idee destul de clară despre obiceiurile bărbatului.
Între timp, șeful Poliției Capitalei a demisionat și 22 de polițiști sunt cercetați. Între timp, am aflat că era suspect în alte 15 cazuri de agresiune sexuală.

Săptămâna trecută a murit Nicoleta Botan – sau, după cum îi zice presa, directoarea de grădiniță privată. Nicoleta avea 38 de ani, doi copii mici și un ordin de protecție. A fost înjunghiată la muncă de omul care nu avea voie să se apropie la mai mult de 200 de metri de ea. O dovadă că ordinul de protecție, așa cum există el astăzi în România, este complet ineficient.

Tot săptămâna trecută, Alexandra Marin, din Titu, a fost înjunghiată de fostul ei partener, militar. A murit și ea. Fosta soție a militarului a declarat presei că a raportat de multiple ori la Poliție agresiunile la care a fost supusă, fără ca nimic să se întâmple. În cele din urmă, a plecat din țară. De frică.

Ieri și astăzi, pe tolo.ro au fost publicate rezultatele unei investigații care arată că o bandă de polițiști proteja o rețea de prostituție de minore. Unul dintre aceștia era comisarul Ion Craiu, fost șef al Poliției Parlamentului. Altul era, conform investigației, procurorul militar Felician Marius Olteanu. Altul, polițistul Liviu Bărbos. Oamenii ăștia au fost recunoscuți și arătați cu degetul de fetele care au fost forțate să facă sex cu ei.

Ca femeie, numai punând cap la cap frânturile de informație pe care le-am scris până acum despre aceste cazuri, mă cuprinde frica.

Ca femeie, citind statistici precum la fiecare 5 zile, o femeie din România este ucisă în bătaie de partener, la fiecare 4 zile un minor sau o minoră este violat(ă) de un membru al familiei', mă apucă groaza.

Ca femeie, faptul că evenimentele despre care v-am povestit mai sus au avut loc cu știința/sub acoperirea/cu acordul sau cu participarea Poliției, mă cuprinde deznădejdea. Și nu știu ce să fac.

Sunt și inițiative, sunt și oameni care încearcă să facă ceva. Un comunicat de presă pe care l-am primit recent din partea deputatei independente Oana Bîzgan arată că aceasta a solicitat Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Justiției să demareze anchete interne.

O scrisoare deschisă din partea Rețelei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor (formată din 25 de ONG-uri), îi cere prim-ministrei Viorica Dăncilă adoptarea de urgență a unor măsuri eficiente de monitorizare a agresorilor (brățări electronice) și deblocarea proiectului Guvernului pentru a armoniza legislația de la noi cu prevederile Convenției de la Istanbul (cea pe care România a ratificat-o din februarie 2016).

Aceeași rețea cere ca Poliția Română să publice un raport din care să reiasă numărul de ordine de protecție încălcate în 2017. Și care să arate în ce fel a fost îndeplinită obligația Poliției de a supraveghea respectarea acestor ordine.

Toate aceste ONG-uri vor să știe, odată cu noi, câți agresori care au încălcat aceste ordine sunt cercetați. Ordinul de protecție a fost introdus în România în 2012, dar, se arată în scrisoarea deschisă, Poliția Română declara în august 2017: La nivelul I.G.P.R. nu a fost elaborată o procedură de lucru cu privire la normele de implementare și supraveghere a ordinului de protecție în cazurile de violență în familie, conform Legii nr. 217/2003, republicată'. Poate de aceea mor femei cu o hârtie pe care scrie ‘Ordin de protecție în poșetă.

Rețeaua mai cere și completarea Legii, astfel încât să existe și un ordin de protecție provizoriu, care să poată fi emis de polițist la constatarea faptei. Și acces la justiție pentru victime. Și consiliere, și adăposturi, și suport.

Sunt foarte multe lucruri ce rămân de făcut ca să ajungem la niște rezultate. E multă treabă, care ține atât de Poliția Română, cât și de fiecare dintre noi. Dar este vorba și de o legătură de încredere pe care ar trebui să o avem cu această instituție și care, cu fiecare caz ieșit la lumină, devine din ce în ce mai firavă.

Comunicarea pe care o practică în acest moment Poliția Română nu este de ajutor. Am cerut o poziție oficială de la purtătorul de cuvânt al acesteia față de implicarea unor angajați/foști angajați în cazul scos la iveală de Cătălin Tolontan și echipa lui. Am fost trimisă la Poliția Capitalei. Purtătoarea de cuvând a Poliției Capitalei m-a trimis către DIICOT, instituția care se ocupă de caz. Deși i-am menționat că nu mă interesează detaliile anchetei, ci poziția lor în fața acestor acuzații. Replica a fost: Polițistul nu mai face parte din Poliția Capitalei, e pensionat.' Am fost sfătuită să fac o adresă. Am făcut-o. La primirea unui răspuns, îl voi publica aici.

Până atunci, în cine ar trebui să mai avem încredere și cine ne protejează?