Plecarea lui Phoebe Philo de la Celine (fără accent ascuțit pe e, noua semnătură a lui Hedi Slimane) a creat o adevărată isterie în lumea modei.
Or, numirea lui Slimane în calitate de șef de ceremonii al casei a întreținut (și întreține) această isterie. E bine? E rău? E nicicum?
Acum mulți ani, pe vremea când Hedi Slimane era director de creație la Dior Homme, mă aflam la Paris, mai precis la Le Beau Marche, în căutarea unei jachete de smoking pentru un prieten care urma să se căsătorească. Poate ar trebui să precizez că prietenul respectiv era un bărbat cu o greutate perfectă. Și poate ar rebui să mai precizez că nu a intrat în absolut nicio piesă din acea colecție. Frustrant, nu? Oricum, a fost amuzantă replica unei vânzătoare care a spus că mare parte a clientelei era formată din lesbiene bogate anorexice, trecute de 45 de ani. Amuzantă și, în egală măsură, relevantă pentru spiritul Dior Homme.
Vă întrebați, poate, de ce fac această paralelă și ce legătură au toate aceste lucruri cu faptul că Phoebe Philo a decis să plece de la Celine?
Păi, deunăzi, intrigat de imaginile care anunță cu surle și trâmbițe prima colecție a lui Slimane pentru Celine, mai precis de una dintre imagini ce are în plin plan un adolescent anorexic, imagine care îl reprezintă 100% pe veșnic tânărul Slimane, am lăsat un comentariu pe contul oficial de Instagram al casei – „Hedis ego will kill the spirit of Celine.'
Comentariul a fost șters în maxim 15 minute, dar timpul a fost suficient pentru a strânge 2.000 de like-uri.
Aceeași chestiune am simțit-o și când a venit la Saint Laurent – renunțarea la numele lui Yves a fost primul semn ce anunța orgoliul nemăsurat al lui Slimane. Chestie care se confirmă acum, odată cu renunțarea accentului ascuțit de pe e, la Celine.
Adică, pentru Slimane nu e suficient că shimbă radical direcția unei case, simte nevoia să îi schimbe și numele. Oricum, ce fac eu acum sunt niște supoziții – nu am de unde să știu cum va arăta prima lui colecție pentru Celine. Dar ceva îmi spune că nu vom regăsi nimic din fluiditatea cinematografică pe care a implementat-o atât de bine Phoebe Philo.
În plus, mai există o problemă – Slimane transformă în grunge absolut orice atinge. Și nu e totul despre ce îi place lui Slimane, nu e totul despre băieți anorexici și jeanși negri ultra-slim, nu e totul despre corpuri ce par că se destramă și care cântăresc 40 de kilograme cu tot cu bocanci în picioare.
Un lucru e sigur – Phoebe Philo a redefinit complet noțiunea de feminitate contemporană. A impus, mai mult decât asta, principala direcție estetică în styling – acel minimalism lejer, sofisiticat, ce a fost instantaneu preluat de majoritatea designerilor.
Mi-ar părea rău ca Slimane să distrugă aceste lucruri, doar pentru că orgoliul lui nemăsurat îi condamnă pe toți la inaniție și le impune să poarte jachete de smoking XXS în care și el de-abia se strecoară.
Celine nu e despre asta. Și nici nu va fi, indiferent câte comentarii vor fi șterse de acum înainte.
Foto: Instagram (@celine)