Kristen Stewart e Maureen, personajul torturat, un medium, asistenta personala a unei doamne din lumea mondena, despre care nu aflam daca este manechin sau pur si simplu sotia cuiva plin de bani. Maureen fara machiaj, fara prea multe tocuri cui. Maureen in doliu dupa un frate geaman, si el medium, care a promis ca va da un semn de pe lumea cealalta, ca sa ii sopteasca surorii gemene ca viata de dupa viata nu e o sarlatanie.
Daca e ceva ce tine in picioare filmul lui Assayas, si ca sa fiu sincera chiar nu inteleg cum a fost posibila selectia lui la Cannes, e performanta lui Kristen Stewart. Tot filmul se sprijina pe ea. Probabil si din cauza asta filmul este slab. Sunt putini regizori care stiu sa construiasca o naratiune in jurul unui singur personaj. Primul care imi vine in minte este Lars von Trier. Dar Assayas, care a facut si Paris, je taime, nu e Lars. Si oricat ar fi de corecta, tehnic vorbind performanta ei, Kirsten Stewart nu e Emily Watson in Breaking the waves.
Se aude ca la premiera oficiala, Personal Shopper a fost unul dintre putinele filme la care oamenii au fluierat si au ras. Asta e riscul pe care trebuie sa si-l asume un thriller atunci cand singurul cuvant care il poate descrie este „previzibil'.
de Ileana F.Buzea