Perlele, cele mai bune prietene ale unei mirese

Incerc sa fac un salt – urias! – peste timp si sa ma imaginez in fata oglinzii, intr-una din acele zile perfecte care ne sint promise fiecaruia. Pe umeras ma va astepta fantomatica rochie imaculata si grea, de sifon, iar intr-o cutie, perechea de balerini albi, de o simplitate casta si o modestie inselatoare. Tiara si voalul – pregatite cu mult timp inainte, analizate in cel mai mic detaliu si admirate de zeci de ori, ca pe o lucrare de licenta –, fara de care nimeni si nimic nu m-ar putea face sa ies pe usa, chiar daca s-ar petrece pe strada mea mult asteptata inviere.

Desi acesta este doar un exercitiu de imaginatie, sint hotarita de pe acum sa renunt la traditionalul moment al „gatirii', la suita de verisoare vesel-chicotitoare si matusi voalat-critice, antrenate sa iti dea oricind un sfat „de estetica si simbolism' sau macar sa iti infiga in par un brizbiz si sa arunce peste tine un praf de sclipici. Ma voi lipsi de pretioasa lor asistenta cu inima usoara. Nu as vrea sa le vad, oricit imi sint de dragi, cum sar ingrozite, in clipa cind voi scoate din cutia de bijuterii cerceii si colierul de perle: „Dar astea or sa te umple de ghinion!'. Nu imi plac superstitiile, chiar daca ele sint va­labile mai peste tot in lume, incepind cu Mexicul si terminind cu Europa, fara sa ierte pe nimeni, indiferent de educatie sau clasa so­ci­a­la.

Pledoaria mea pentru aceste picaturi rotun­de de sidef (si carbonat de calciu) le-ar purta cam prin toate artele si zau daca ar fi momentul cel mai potrivit. Insa pentru miresele care vor face pasul cel mare cu mult inainte mea, sint gata sa tin un mic discurs argumentativ despre singurele pietre pretioase care nu mai au nevoie de nici o interventie pentru a fi transformate in bijuterii.

Literatura, pictura, cinematografia si istoria mustesc de legende sau mituri, unii aventu­rindu-se chiar sa vorbeasca despre „o noua era de glorie a perlelor' – asta insa doar in cazul in care, din momentul descoperirii lor de catre primul om in­fometat care s-a napustit asupra unei scoici aduse de valuri la mal, au incetat vreodata sa lu­ceasca hip­­notic pen­tru omeni­re. Pro­babil ca mira­jul lor va este deja cunoscut din romanul lui John Steinbeck, Perla, insa aici este ilustrata mai mult lacomia umana decit puritatea pie­­trei. Mult mai reprezentativ este romanul autoarei Tracy Chevalier, Fata cu cercel de perla, o trans­pu­nere in cuvinte a ta­blo­ului cu acelasi titlu, pictat de olandezul Jan Vermeer.

Veti regasi motivul scoicii pur­ta­toa­re de comori – dintr-un prozaic mecanism de aparare fata de un fir de nisip! – si-n tabloul „Nasterea lui Venus', de Sandro Botticelli: nestemata este insasi zeita nascuta din spuma marii, alba si stravezie de parca n-ar fi… Scoi­ca, simbol al genezei, este folosita indeo­sebi de Salvador Dali, un exemplu fiind „Ma­don­na of Port Lligat'… Dar nu tin mortis sa va plic­tisesc!

Pledoaria mea nu poate sari insa peste acest capitol deoarece, cu exceptia categorica a celor false, care sub stratul de poleiala ascund doar plastic, perlele nu vor disparea niciodata din mentalul colectiv legat de frumu­se­tea si perfectiunea podoabelor, in ciuda tuturor reginelor care au visat „boabe de roua side­fate', ca prevestire a catastrofelor. In­tr-adevar, in literatura, ele sint asociate cu lacrimile, insa putem banui doar o asemanare de forma: „Priveste aceste perle de mult adormite / Ele sint lacrimile din suspinul Naiadei', se tinguie Sir Walter Scott, iar Shakespeare sau Milton nu s-au lasat mai prejos.

Cunoasteti refrenul: buzele sint asemeni rubinelor, dintii intocmai perlelor. In Roma antica, perlele erau simbolul buna­starii si al statutului social, iar grecii le asociau cu iubirea si mariajul. In timpul Evului Mediu, cavalerii abia intorsi de pe Pamintul Sfint le faceau cadou tinerelor pentru ziua casatoriei lor, insa nu se rusinau nici ei sa le poarte in cruciade, drept talisman protector. Renasterea a adus, odata cu revolutia spirituala, moda perlelor purtate excesiv la curtile regale din Europa, pina cind in unele tari au fost chiar interzise, din trufia nobililor care doreau exclusivitate asupra lor. Apogeul isteriei pentru aceste pietre pretioase este atins abia odata cu expansiunea europeana in Lumea Noua, unde lacomia conchistadorilor a dus la devastarea populatiilor de scoici din America – prin secolul XVII, gasirea unei perle naturale devenise o improbabilitate.

Doua secole mai tirziu, perlele devin apanajul celor extraordinar de bogati, astfel ca, in 1916, cu doua coliere puteai sa cumperi o cladire in New York – este anul in care bijutierul Jacques Cartier isi deschide, procedind astfel, celebrul magazin de pe Fifth Avenue. Criza perlelor a fost rezolvata – previzibil! – de un japonez. Pe la inceputul secolului XX, Kokichi Mikimoto, dupa indelungi cautari, descopera formula pentru cele care aveau sa ramina cunoscute drept „perles cultivées'. Gabrielle „Coco' Chanel a fost printre primii creatori de moda care le-au intuit valoarea, purtindu-le ea insasi cu orice ocazie si inspirindu-le astfel pe tinerele epocii sa asorteze siraguri foarte lungi la rochii din ce in ce mai scurte… Citeva decenii mai tirziu, Audrey Hepburn, in filmul Breakfast at Tiffanys, avea sa faca istorie cu numai un colier opulent de perle, o clasica rochie neagra si o pereche de manusi.

In ziua cea mare insa, aproape nici o mireasa nu vrea sa riste, se conformeaza pur si simplu, chiar daca apoi regreta lipsa de originalitate si initiativa. Se afirma scurt: „Perlele aduc ghinion si lacrimi!', si asta intr-un secol aproape epurat de constringeri religioase sau credinte oculte. De fapt, superstitia de a nu purta perle in ziua nuntii, valabila mai ales in Oltenia, isi are radacinile intr-o banala asociere: daca siragul de perle se rupe, atunci si mariajul se va des­tra­ma. Dar cineva trebuie sa aiba curaj! Nu imi pot imagina cum niste pietre pretioase, atit de rafinate si discrete in frumusetea lor, ar fi in stare sa absoarba toate nenorocirile din lume, doar pentru a provoca unei domnisoare lacrimi ama­re.

Daca va ajuta pute­rea exemplului, ginditi-va la mire­sele celebre care si-au impo­dobit rochiile sau au purtat perle la nunta lor: Regina Elisabeta, Jacqueline Kenne­dy, Gloria Vanderbilt, Grace Kelly sau Printesa Diana… Indi­ferent de destinul care le-a asteptat, perlele nu au facut decit sa le insoteasca, elegant, in fericirea lor.

Ingrijirea biju­teri­i­lor din perle:

• trebuie evitat contacul cu orice sursa de acid sau alcool (parfum sau spray fixativ), apa, lumina directa a soarelui si temperaturi foarte ridicate, deoarece acestea afecteaza cea mai de pret calitate a perlei: stralucirea;
• dupa fiecare purtare, este recomandata curatarea lor de orice urma de machiaj sau parfum, cu ajutorul unui material foarte moale;
• trebuie pastrate intr-un compartiment se­parat al cutiei de bijuterii, pentru a nu fi zgiri­a­te de celelalte accesorii; nu este indicata pastrarea lor in locuri intunecate pentru perioa­de lungi de timp.

Calitatea perlelor poate fi evaluata dupa urmatoarele criterii:

• lustru si perfectiunea suprafetei;
• culoare: cele mai apreciate sint perlele albe si roz, deoarece avantajeaza toate tipurile de ten, cele in nuante pastelate, aurii sau argintii fiind recomandate tenurilor foarte deschise, iar cele verzi, albastre, negre sau gri fiind recomandate tenurilor mai bronzate;
• forma: cele mai valoroase sint perlele perfect rotunde;
• marime: dimensiunea lor, masurata in milimetri, este direct proportionala cu pretul de vinzare.

Foto: Guliver
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK