Pedepse mai aspre pentru violenta domestica

Legea 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in familie tocmai a fost amendata, iar in forma ei actuala este ceva mai ferma cu agresorii.

Pedepse mai aspre pentru violenta domestica

Parlamentul Romaniei tocmai a adoptat, in unanimitate, o modificare a legii pentru prevenirea si combaterea violentei domestice propusa de fostul parlamentar Remus Cernea. Aceasta modificare vine sa completeze Articolul 23 al legii 217/2003, cel privind deja controversatul ordin de protectie.

Noua forma a legii include alineatul 4, pe care il redam integral mai jos:

Prin aceeasi hotarare, instanta poate dispune luarea unei masuri de control al respectarii ordinului de protectie si pentru prevenirea incalcarii acestuia, precum:

  1. obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanta potrivit imprejurarilor, la sectia de politie competenta cu supravegherea respectarii ordinului de protectie;
  2. obligarea agresorului de a da informatii organului de politie cu privire la noua locuinta, in cazul in care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuinta familiei.'

Expunerea de motive a proiectului propus de Remus Cernea arata foarte clar de ce era necesara o astfel de amendare a legii. Atunci cand o victima obtine ordin de restrictie impotriva agresorului sau, aceasta primeste o insuficienta protectie pentru ca pe agresor nu il impiedica decat propria constiinta de a nu-i face rau in continuare. Politia nu beneficiaza de alte proceduri de protectie in aceste cazuri, ei doar ii prezinta agresorului prevederile ordinului de restrictie si sanctiunea in cazul in care incalca ordinul. Astfel ca au fost inregistrate sute de cazuri in tara noastra in care agresorii au incalcat ordinul de restrictie si au mers mai departe, omorand victima si, uneori, sinucigandu-se ulterior. In aceste cazuri, ordinul de restrictie devine cvasi-inutil pentru ca, desi agresorul a primit o pedeapsa, victima nu a fost protejata si a fost ucisa, chiar daca, formal, beneficia de acel ordin.'

Citeste si:

Felurile violentei

Pe noi ne bucura aceasta modificare si am sustinut inca de la inceput proiectul lui Remus Cernea. Mai ales pentru ca vine in intampinarea propunerilor noastre de amendare a legii. Inasprirea masurilor fata de agresor e un prim pas catre o protectie mai ferma a victimelor, chiar in momentul in care are loc actul de violenta', a declarat pentru ELLE.ro Andra Croitoru, Secretar de Stat (Agentia Nationala pentru Egalitate de Sanse intre Femei si Barbati).

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle