Fiindca am crescut intr-un oras hippie, e ca si cum brusc toate chestiile pe care le faceau candva parintii mei sunt din nou la moda. Pentru ca exact asta este si industria wellness-ului: o moda.
A devenit o miscare mainstream in California anilor 70, stat care avea si inca are cea mai mare densitate de hedonisti milionari batuti in cap de pe planeta. Wellness-ul a fost o reactie naturala la consum si exces. Acelasi lucru s-a intamplat si in Romania: de indata ce clasa de mijloc a avut indeajuns de multi bani incat sa poata manca orice isi dorea si sa-si burduseasca frigiderele, reactia naturala a fost sa se opreasca. Sa nu mai manance cereale. Si zahar. Si carbohidrati. Si, in ceea ce as numi cea mai amuzanta moda din industria mancarii sanatoase, tot ceea ce familia Flintstone nu putea sugruma sau frige la foc: dieta Paleo.
Dieta asta e o idee foarte simpatica. Nu ai voie sa te atingi de linte, pentru ca ea a aparut abia dupa dezvoltarea agriculturii ca ocupatie de baza, dar poti sa infuleci linistit mici de casa. Nu poti manca porridge — ovazul e, nu-i asa?, lucratura Diavolului —, dar poti baga in tine un vraf de coaste de porc. Cativa dintre prietenii mei i-au cazut victima acestui regim, dar din cate stiu eu omul preistoric n-a fost chiar un model de viata sanatoasa si longevitate. (Sunt multi indivizi care spun ca asta e doar o conspiratie si ca speranta lui de viata se ducea spre 250 de ani. Daca Noe a trait 623, de ce n-ar fi facut-o si Caveman?! Va las sa aflati singuri adevarul…)
Istoria wellness-ului e, de fapt, istoria unor dezastre teribile. Pe la 1910 trebuia sa mesteci mancarea de 32 de ori. In deceniul urmator, trebuia sa fumezi ca sa ai plamani sanatosi. In anii 50, iti scapai copiii de paduchi cu un compus cancerigen numit DDT. Dupa alte doua decenii, margarina si soia deveneau reginele alimentatiei sanatoase. Ulterior s-a aflat ca nu sunt chiar atat de bune. Anii 90 au venit impachetati in ideea ca tot ce bagi in gura trebuie sa fie curatat de grasimi. Chestie negata total de mantra „Grasimile sunt bune!, repetata excesiv in zilele noastre.
Acum, totul e kale, quinoa si suc de fructe presate la rece, desi apar deja semne prevestitoare legate de faptul ca ultimul dintre ele ar putea fi la fel de rau precum Coca-Cola. (Vreau sa subliniez formula „ar putea fi aici, pentru ca n-am chef sa fiu dat in judecata de un consortiu fabricant de suc presat la rece.) In spatele tuturor acestor semne de exclamatie ca „Nu contine lactoza!, „Zero carbohidrati! si „Suc de kale! se ascunde frica noastra de moarte.
Cu cat adunam in camara mai multe seminte de chia cu atat ne exprimam mai acut propria incapacitate de a cadea la pace cu sfarsitul. Fiecare lingurita de seminte de canepa pe care o turnam peste müsli-ul de dimineata e doar vaietul rudimentar al terorii existentiale in fata haului care ni se deschide sub picioare. Iar semintele de lucerna sunt doar o platosa patetica impotriva inevitabilei calatorii spre Marele Nimic.
Urmatorul pas logic ar trebui sa fie aparitia unui trend care sa combine aceste doua aspecte: disperare existentialista si alimentatie sanatoasa. Ma gandesc chiar sa deschid un restaurant Paleo raw-vegan unde sa poti consuma un smoothie de varza creata in timp ce stai la sanul generos al ospataritei, care iti toarna-n urechi cuvinte linistitoare, in timp ce suspini gentil banalitati despre futilitatea mortalitatii. Se vor putea face rezervari din ianuarie 2016.
Foto: 123rf.com