Let`s Do It, Romania! anunță lansarea inițiativei de curățenie World Cleanup Day, care își propune ca, pe 15 septembrie 2018, să mobilizeze toți românii la cea mai ambițioasă acțiune civică de până acum. La nivel internațional, 150 de țări se unesc în cea mai mare mișcare civică – World Cleanup Day.
Obiectivul World Cleanup Day este de a mobiliza 5% din populația Globului pentru a produce o schimbare reală de comportament față de resurse și față de deșeurile generate. În România, Let`s Do It, Romania! își propune să mobilizeze 1 milion de voluntari. Înscrierea pentru Ziua de Curățenie Națională se face pe www.letsdoitromania.ro, iar cei înscriși vor putea să-și aleagă zonele pe care le curăță prin intermediul aplicației World Cleanup.
Let`s Do It, Romania! este cunoscută în România ca fiind cea mai mare mișcare socială, cu peste 1 400 000 de voluntari mobilizați și 18 000 de tone de deșeuri curățate. Acest nou obiectiv îndrăzneț de a strânge 1 milion de români pentru 15 septembrie înseamnă, pe de o parte, o șansă de a curăța România, iar pe de altă parte, un pas important în coagularea unei comunități de români activi și conectați, viziunea noastră încă din 2009. Noi credem mult în acest spirit de Doer, pe care îl promovăm de la prima acțiune – acționează și contribuie la rezolvarea problemelor care te deranjează, pentru că România ne privește pe toți.’ a declarat Ionuț Iordăchescu, Project Manager.
Partenerul principal al campaniei este Kaufland România, care susține organizația încă din 2010. În total, 50 de companii sprijină inițiativa.
Partenerii instituționali în România sunt Ministerul Mediului, Ministerul Educației Naționale, Ministerul Apelor și Pădurilor, Ministerul Turismului, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert și Antreprenoriat, Jandarmeria Română, Administrația Națională a Penitenciarelor, Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România și Asociația Municipiilor din România.
Deșeuri semnalizate prin aplicația World Cleanup
Voluntarii mobilizați pe 15 septembrie vor curăța deșeuri a căror cartare sau identificare a mormanelor de deșeuri se realizează cu aplicația de mobil World Cleanup. Aplicația poate fi descărcată gratuit din AppStore sau GooglePlay. Cei care contribuie la Harta Deșeurilor pot câștiga premii în valoare de 17 250 de RON, precum laptop-uri, smartphone-uri și o excursie pentru 2 persoane în România. Cartarea se va încheia pe 2 septembrie, iar până acum au fost încărcate pe hartă 1600 de mormane de deșeuri.
Toate zonele cu deșeuri sunt încărcate în World Waste Platform, prima bază de date despre deșeuri dezvoltată la scală internațională. Aceasta cuprinde informații despre loc, tipuri, originea deșeurilor pentru analiză și pentru a arăta progresul realizat.