Partenerul te acuză că ești pasiv-agresivă? De ce te comporți astfel și nici nu-ți dai seama

Te uimește când partenerul îți spune că ești pasiv-agresivă. Iar tocmai diferitele variațiuni de negare te împiedică să fii în contact cu emoțiile tale.

Ce înseamnă să fii pasiv-agresivă? Nu îți manifești clar și concret emoția negativă la nivel comportamental și nici nu o împărtășești verbal. Ci mai degrabă o ambalezi în tratamentul tăcerii, grimase care arată dezaprobarea, ironii, sarcasm, nemulțumiri care vin din senin fără sa aibă legătură cu realitatea și subiectul de la momentul respectiv. Poate trântești, bufnești, oftezi, critici înțepător sau sub umbrela umorului. Iar toate astea nu le vezi, dar partenerul le indică supărat.

Nu ai avut voie să simți furie

Cel mai probabil ți se tot repeta că trebuie să fii fetiță cuminte, o domnișoară fină, cu maniere impecabile. Iar această imagine a perfecțiunii nu permitea existența furiei. Și încă din copilărie ai învățat să ți-o reprimi. Sau îți exprimai furia și frustrarea, dar asta atrăgea consecințe grele din partea părinților. Ei neștiind că un copil se coreglează emoțional în relație cu părintele său. Și de teama pedepselor sau a afecțiunii retrase din nou te-ai îndepărtat de furie. Și asta faci și din rol de adult, doar că la un moment dat tot izbucnești și o faci mai mult sau mai puțin în surdină prin pasiv-agresivitate. Căci nu ai învățat să îți procesezi corect furia.

Ești împotriva conflictelor

Emoțiile negative și conflictele reprezintă pentru tine ceva oribil. Ca atare ți-ai creat această imagine de persoană non-conflictuală, fără să realizezi că o ceartă poate însemna setarea de noi granițe, reguli benefice pentru cuplu. Iar emoțiile negative au în spate mesaje foarte importante despre ce e ok sau nu pentru tine, despre nevoi neîmplinite ce musai trebuie adresate. E imposibil să fii constant cu zâmbetul pe buze și să trăiești doar emoții pozitive. Așa că pe cele negative le elimini în doze mici fiind pasiv-agresivă, precum iese aburul de la oala sub presiune.

Acesta a fost modelul

Familia este primul nostru model pe care avem tendința să-l urmăm. Ai văzut la mama sau la tata ce înseamnă o ceartă, cum se încheie, cum sunt găsite soluții după, cum îți ceri scuze și arată un proces de reparație. În dinamica lor unul era foarte exploziv și stigmatizat sau devalorizat din acest motiv, celălalt pasiv-agresiv. Cât de cât mai spunea ce îl supără, dar nu se manifesta amplu. Așa că ai ales ca model varianta care ți s-a părut mai agreabilă, mai funcțională, doar că în realitate nu este nici pe departe. Deci de ce nu ți-ai pus problema că ești pasiv-agresivă? Pentru că ai văzut extrema și mai negativă, iar ăsta a fost normalul în trecutul tău.

Crezi că te abții

Cât se poate de sincer nu îți dai seama că e pasiv-agresivitate, ci efectiv consideri că îți gestionezi emoțiile și răspunzi într-un mod oarecum sănătos. Ai senzația că în felul acesta dezamorsezi conflicte, nu accepți invitația partenerului la jocuri psihologice, ești diplomată în felul tău.

Comportament special

Ești scandalizată că partenerul nu ți-a citit gândurile, nu știe ce vrei fără ca tu să îi spui asta. Doar te cunoaște atât de bine! Sau consideri că meriți un tratament deosebit, special, intri în luptă pentru putere și faci un soi de tantrum dacă lucrurile nu ies așa cum îți dorești.