Partenerul tău și-a pierdut locul de muncă? Strategii să îi fii alături fără să îi lezezi masculinitatea

Masculinitatea partenerului tău poate fi greu pusă la încercare dacă a fost concediat sau întreaga firmă s-a închis. Ce să faci în acest context delicat.

Partenerul tău și-a pierdut locul de muncă? Strategii să îi fii alături fără să îi lezezi masculinitatea

De ce este atât de important locul de muncă pentru unii bărbați? Pentru că are legătură cu masculinitatea, sau serviciul, ce scrie pe cartea de vizită, reprezintă în mod eronat ceea ce consideră a fi identitatea sa. Nu mai este nevoie să vâneze fiare sălbatice pentru a-și hrăni familia, nici să plece la război pentru a-și apăra căminul, este suficient să se ducă la corporație pentru toate astea. Iar pe lângă diverse griji firești în cazul unei concedieri, când există rate de plătit, vacanțe ce se doresc a fi savurate, școli private care trimit facturi și cheltuielile casei ce nu suferă amânare, sunt elemente de țin de zona psihologică. Iar tu îi poți fi alături partenerului tău, fără să îi adâncești fără să vrei disconfortul emoțional.

Lasă-l să se exprime

Este mai degrabă o fire închisă? Dă-i timp să proceseze ceea ce se întâmplă. Iar la un moment dat va dori să discute despre, să se ventileze, să scoată furia, frustrarea, tristețea. Creează un cadru cu blândețe și înțelegere, în care să fie vorba doar despre el. Nu povesti cum a fost experiența ta când ai fost concediată, căci sunt șanse să se retragă din nou. Dă-i voie să fie doar despre el.

Verifică cu el…

… ce are nevoie de la tine. Poate că felul în care tu vrei să îl ajuți nu se potrivește cu modul în care simte că are nevoie să fie ajutat. Încă nu știe? E în regulă asta. Nu trebuie să fie ceva amplu, chiar și ceva mic de moment.

Să se simtă util

Merge la interviuri, depune cv-uri, chiar face ceva în sensul găsirii unui nou loc de muncă. Și-a activat vechi contacte, și cu toate astea încă nu se concretizează nimic. Are mult timp disponibil cu care poate că nu știe ce să facă. Oare există posibilitatea schimbării perspectivei? Acum să își ia timpul de odihnă după care tânjea în trecut? Ce lucruri trebuie făcute prin casă, prin grădină și mereu au fost amânate deoarece nu se încadrau în programul zilnic, nici măcar cel aferent finalului de săptămână? Sunt bune activități de natură practică în care să vadă un rezultat finit la efortului depus. Să se simtă util, iar tu să validezi asta.

Modalități sănătoase de autoreglare

Poate că sunteți tentați să faceți economii și ca atare să tăiați costuri din zone care nu par esențiale. Doar că unele sunt absolut necesare pentru regăsirea echilibrului său emoțional. Abonamentul la sală îl va ține ocupat și sportul îl va ajuta să se calibreze. Face terapie? Poate discuta cu terapeutul să facă ședințele mai rar, sau, dacă și acesta este de acord, să plătească serviciul respectiv atunci când se va angaja sau în termen un anumit număr de luni. Obișnuiați să plecați din oraș în fiecare weekend? Cine spune că nu puteți face excursii de o zi cu trenul?

Nu îl critica

Cu siguranță și ție îți va fi greu. Să îl vezi trist, poate să aibă ieșiri necontrolate de furie. Să duci tu toată responsabilitatea financiară. Aveți economii? Acum poate fi o situație de urgență în care e în regulă să le accesați. Poate fi o variantă mai bună decât să mai iei câteva colaborări pe lângă job-ul oficial, și să ajungi la epuizare. Vrei să te descarci? Discută cu o prietenă. Nu îi tolerezi partenerului comportamente nepoliticoase, doar că are o perioadă grea, dar nici nu îl critici sau îl jignești.

Citește și:
Tocmai v-ați despărțit? Ce să faci și ce să nu faci atunci când nu ești hotărâtă în ce relație să rămâi cu fostul partener de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle