Îți este greu să comunici cu partenerul tău, ba chiar te ferești să îi spui o mulțime de lucruri. Explicația e destul de sensibilă și nu are neapărat legătură cu el.
Îl iubești, vrei ca lucrurile să meargă bine între voi, ești foarte bine intenționată, dar pare că undeva este o problemă. Partenerul vine cu argumente și dovezi clare că nu comunici suficient ori până la capăt, ba de multe ori păstrezi pentru tine anumite detalii importante pentru derularea poveștii dintre voi. Nu vrei să sabotezi relația, dar pare că acesta este rezultatul. Motivul? Un mecanism de apărare care… te apără în exces.
În copilăria, în adolescența ta ai dezvoltat diverse mecanisme de a face față în relația cu părinții tăi. Iar unul dintre ele este subjugarea. Adică ți-ai subjugat nevoile, dorințele, alegerile, emoțiile și nu le-ai manifestat nicicum. Ai învățat cumva că ele nu contează, ci doar cele ale apropiaților tăi. Iar astfel te porți și în cuplu. Nu comunici deoarece nu ai știut că poți, îți este permis, pentru celălalt e important asta.
Din păcate experiența de viață ți-a arătat că oamenii te înșeală, profită de tine, nu au mereu cele mai bune intenții. Iar ca să te protejezi comunici cu limită, ca și cum robinetul nu este deschis la maxim, ci abia lasă să curgă un firicel de apă. Așa lași și tu să curgă gândurile tale, informațiile despre tine, dintr-un gest inconștient de a te pune la adăpost. Da, chiar și de cei care te iubesc și îți vor binele.
Nu vrei să te cerți, să existe tensiune între voi, iar în acest sens pui un filtru extrem de atent la tot ceea ce zici sau faci. Desigur, partenerul observă, te acuză de lipsă de autenticitate și ca atare cearta tot se întâmplă, dar din alt motiv.
Ai greșit cu ceva și te temi teribil de consecințe. Ai fost un copil pedepsit des, iar asta ți-a adus multă durere. Știi că partenerul îți aplică tratamentul tăcerii atunci când ceva nu este pe placul său? Retragerea afecțiunii lovește puternic emoțional și exact asta încerci să eviți prin ascunderea unor aspecte care știi că i-ar declanșa furia sau dezamăgirea.
Ce e important pentru el nu e la fel de semnificativ pentru tine, așa că omiți să îi spui. Nici nu îți trece prin minte că ar conta. Nu strică să stați de vorbă și să verificați acele aspecte esențiale în legătură cu care să comunicați deschis în viitor.
Vrei să iasă lucrurile așa cum sunt pe placul tău și oferi imaginea de ansamblu editată, trunchiată astfel încât să se plieze pe obiectivul tău. Doar că realitatea completă vine ca un buldozer ce îți dărâmă planul și naște animozități ce puteau fi evitate prin negociere clară.
Câteodată parcă intri în rol matern față de partenerul tău. Vrei să-l protejezi ca pe un copil, uitând că este un adult ce poate sau ar trebui să învețe să gestioneze și lucruri mai puțin plăcute. Este în realitate un bărbat foarte capabil și independent? Ei bine… s-ar putea simți castrat emoțional.
Foto: PR