Partenerul amână lucrurile și trage de timp? Cum îl poți ajuta să scape de procrastinare

Partenerul amână lucrurile constant și ai obosit să te cerți cu el din cauza asta. Vrei să îl ajuți și aceștia sunt pașii.

Tot amână lucrurile și asta efectiv te scoate din minți. De la etajerele care așteaptă să fie prinse în perete de luni de zile, galeria pe care săptămânal promite că o repară, facturile neplătite, contracte neschimbate… pur și simplu ai senzația că nu te poți baza pe el cu nimic. Spune foarte ferm și hotărât că face, dar nu se întâmplă nimic. Amână pe durată nedeterminată, până ai tu o explozie de furie sau chemi pe cineva să rezolve problemele respective, ori te ocupi singură acolo unde se poate. E frustrant și dacă vă prefaceți că elefantul din cameră nu există, el se va face din ce în ce mai mare.

Conștientizarea problemei

Ea nu poate fi soluționată dacă nu e adusă în lumina reflectorului. Care sunt acele tipare de procrastinare? Sunt anumite domenii specifice unde apare amânarea sau se insinuează treptat în toate zonele vieții? Are legătură și cu tipul vostru de interacțiune în cuplu, cu anumite certuri sau așteptări?

Motivul procrastinării

Se simte inadecvat, insuficient de bun și de aceea tot amână deoarece inconștient caută perfecțiunea în rezultatul final? Cum nu o poate obține evită… Sau nu consideră prea important lucrul respectiv? Nu are o miză serioasă pentru el? A făcut o prioritizare eronată? Amânarea e un mijloc de a se răzbuna pe tine? De a te enerva intenționat, deoarece l-ai supărat cu ceva? E un model observat în familia de origine, în care nimeni nu se ține de cuvânt? Pur și simplu e obosit? Explorați împreună posibilele variante, fără critică, judecată. Doar ca niște detectivi ce doresc să afle răspunsul unui mister.

Partenerul pe care se poate baza

Deși spune că și-ar dori să îndeplinească o serie de obiective, mereu o lasă baltă. Modelarea este foarte importantă, așa că îi poți arăta tu cum, însă dintr-un rol încărcat de blândețe și înțelegere, nu superioritate. În același timp este în regulă ca o perioadă să te implici, să faceți lucrurile împreună, ce pot deveni un proiect al vostru, ca o joacă mai… serioasă.

Etapizarea

Poate este descurajat deoarece i se pare prea greu, că nu se descurcă. Dar atunci când împarți ceva ce pare complicat în etape mai mici și mai ușoare, renunțarea nu mai vine ca o modalitate de a scăpa de presiunea internă sau externă.

Vă țineți de plan

Stabiliți împreună planul, vă organizați timpul în sensul acesta și sub nicio formă nu renunțați că a apărut ceva mai interesant. În felul acesta este validată amânarea, întărită. Eliminați ceea ce ar putea fi o distragere, mai ales dacă știți că anterior l-a făcut să cedeze.

Recompensele

Creierul are nevoie să știe că urmează ceva plăcut, să facă o asociere pozitivă între acele responsabilități și rezultatul final. Da, se poate bucura și el că arată bine etajerele pe care în sfârșit le-a montat în debara, dar păcălește mintea prin condiționarea recompensei. Orice știi că îi face plăcere, fără să fie ceva măreț.

Tăiatul de pe listă

Uneori exercițiul practic al vizualizării ajută foarte mult. Așa că puneți pe foaie acel plan discutat anterior, cu etapele pe care le presupune, și încurajează-l ca ori de câte ori a îndeplinit o etapă efectiv să o taie cu creionul de pe listă. Nu faci tu asta, ci el.