Parisul de altădată

Mesajele & e-mail-urile din partea caselor de modă vin ca de obicei, ba chiar cu o frecvență mărită, site-urile de shopping se bat în reduceri, câinii latră, dar nu știm sigur dacă ursul merge.

Într-o dimineață, pe când îmi beam cafeaua, am primit un e-mail de la Maison Margiela – unul dintre cele câteva e-mail-uri săptămânale, care anunță clienții ce s-a mai întâmplat, ce a mai apărut, ce model de Tabi este disponibil și în ce măsuri etc. De data aceasta, titlul mesajului suna ca un titlu de roman de aventuri – Maison Margiela – Introducing the Airbag Heel.

Am citit, am oftat, m-am uitat la poze și m-am întrebat cine, totuși, va devora instantaneu noul toc montat într-o construcție de cauciuc și rășină, asta după numai câteva luni în care tot Maison Margiela propunea mult mai dizgrațiosul toc ce imita o dantură umană.

E normal ca designerii să se prefacă că nimic nu s-a întâmplat și să-și bage capul sub preș, îndemnând clienții să cumpere, să cumpere, să cumpere, să se bată chiar (în comenzi) pe noile modele de poșete & caschete. Ce nu mi se pare normal, însă, e poziția multora dintre ei, complet nerealistă în tabloul mondial actual.

Sigur, nu e vina lor, sunt împinși de la spate, interesele financiare sunt aceleași, acum presiunea este mult mai mare, dar timpul s-a oprit puțin în loc și nu putem ignora asta. Uite, de exemplu, mă uitam la niște fotografii postate pe Instagram de un medic italian care îmi este amic, mare consumator de modă – într-o imagine apărea Piazza di Spagna goală, înspăimântător de goală, ca și cum Visconti s-ar fi răzbunat pe cinefili și ar fi construit cadrul ideal, într-o Romă superbă, dar fără actori.

Atunci mi-a fost imposibil să nu mă întreb – ok, și moda încotro? Foarte multe case au anunțat o repoziționare, vor să se scuture de povara unor colecții inutile și să regândească calendarul Săptămânilor Modei. Gucci & Saint Laurent fac parte dintre brand-urile power care și-au făcut cunoscute aceste intenții, iar lor li s-au alăturat multe nume mici, iar când spun mici mă refer la cifra de afaceri, nu atât la impactul estetic pe care îl au în industrie.

Or, citind despre Chanel într-un articol publicat pe Business of Fashion, declarația lui Bruno Pavlovsky, a cărui titulatură sună la fel de glamour ca o colecție couture – Chanel’s president of fashion activities – m-a surprins. Pavlovsky este convins că lucrurile vor evolua în direcția cea bună, adică nu consideră că trebuie să renunțe la nici una dintre colecții, mai mult, sprijină întru totul vechea rețetă. Cu alte cuvinte, Chanel pariază pe același carusel care poluează masiv, părând că ignoră complet toată saga creată în jurul amprentei de carbon – consideră necesară o structură de tipul: două colecții prêt-à-porter, două colecții haute couture, o colecție Cruise și una Métiers DArt, adică aceleași șase colecții anuale, fără a mai lua în calcul lansările globale și alte evenimente uriașe, extrem de costisitoare.

Tot Pavlovsky spune că nu știe dacă numărul corect de colecții anuale este de două sau șase, și că asta e o chestiune care ar trebui calculată de fiecare brand. În același timp face și asigurări, declarând că în permanență Chanel verifică și controlează amprenta de carbon, fiind convins că publicul & clienții au nevoie de aceste șase show-uri anuale. Sigur că tipul de extravaganță implementată de Karl Lagerfeld face parte din filosofia casei Chanel, întrebarea este în ce măsură devine acum relevant un astfel de spectacol.

Toți cei obișnuiți cu scenografiile impresionante ale show-urilor Chanel, cu acele scene simbolice amintind de măreția balurilor rusești din perioada Romanovilor, sunt poate la fel de dornici să aplaude la scenă deschisă. Dar realitatea este alta.

Tind să cred că acel client dedicat, clientul ideal, a devenit cumva mult mai fluid, și asta chiar în ultimii 2-3 ani – se apropie mult mai ușor de brand-uri mici, cu o poveste simpatică, de piese artizanale, de genți fără pretenții, dar executate impecabil, bref, este mult mai dispus să descopere și să susțină ceea ce am putea numi, în mare, segmentul slow fashion.

Or, mă întorc la e-mail-ul primit de la Maison Margiela – va ajunge acest toc numit Airbag un obiect al dorinței sau vom asista la o transhumanță a clientelei? Nu cred că cineva poate veni acum cu pronosticul corect, nu e magie, e business, iar oamenii se mai pot înșela, chiar dacă au fost obișnuiți să facă de-a lungul timpului mari inginerii financiare.

Dar semnalul de alarmă a fost tras – moda are nevoie nu atât de o pauză, cât de o restructurare. Una generală – a prețurilor, a ideilor lansate, a trend-urilor, a respectului pentru clienți etc. Altfel, riscă să se scufunde. Nu putem decât să așteptăm cuminți, știind ce avem de făcut – trăim vremuri istorice.