Când vine vorba de copiii lor, celebritățile de mai jos au preferat să îi protejeze și să nu le dea voie să se uite la filmele în care au jucat.
Actorilor și actrițelor de la Hollywood nu le mai este străină atenția pe care o primesc de ani de zile. Însă, nu înseamnă că își doresc asta și pentru copiii lor. Drept urmare, nu le-au permis să urmărească filmele în care au jucat, iar în cele mai multe dintre cazuri decizia a fost luată din cauza vârstei fragede pe care o aveau. Desigur, asta s-a schimbat pentru unii odată cu maturizarea, dar starurile de mai jos au fost apreciate pentru că și-au protejat copiii de eventualele lucruri nepotrivite pe care le puteau vedea.
Când copiii actriței Julia Roberts erau la o vârstă fragedă, actrița și soțul ei, Danny Moder, nu le permiteau să urmărească filme sau emisiuni TV și îi încurajau să citească și să facă alte activități împreună. Despre filmul Mirror Mirror spunea că sunt mult prea tineri pentru a-l vedea. Într-un interviu mai vechi pentru People, actrița mărturisea că va găsi momentul potrivit în care să le împărtășească copiilor munca ei.
Cei doi copii ai actorului Jason Momoa, Lola și Nakoa-Wolf, se întâmplă să fie și fanii lui cei mai mari. Însă, starul din Aquaman e strict când vine vorba de filmele pe care aceștia le pot vedea. Spre exemplu, Jason Momoa nu își dorește ca Lola și Nokoa-Wolf să vizioneze serialul Baywatch, în care a jucat alături de Pamela Anderson și David Hasselhoff. „Lucrurile pe care le-am făcut înainte în cariera mea nu le pot vedea. Noi nu spunem cuvântul cu B în casă. Ascundem tot. Nu s-a întâmplat niciodată”, povestea actorul în emisiunea radio „Fitzy and Wippa.”
Fiica actriței Gwyneth Paltrow, Apple, nu urmărește proiectele în care e implicată celebra sa mamă. Dar, pare a fi mai mult alegerea ei. „Cred că fiul meu a văzut Iron man, dar nu cred că fiica mea m-a văzut vreodată într-un film. Apple crede că este ciudat dacă sunt pe ecran„, spunea Gwyneth Paltrow în cadrul Shop Today With Jill Martin.
Naomi Watts nu le-a dat voie copiilor ei, Kai și Sasha, să vadă mare parte din filmele în care jucat. Cu toate că au urmărit The Ring, actrița a fost de părere că restul sunt mult prea mature. „Cele mai multe dintre filmele mele nu sunt pentru copii, din păcate. Au văzut The Ring”, a spus Naomi Watts în emisiunea Jase and Lauren.
Când erau mici, Iris și Maude, fiicele cuplului Leslie Mann și Judd Apatow, nu aveau voie să se uite la filmele părinților, deși au fost în distribuția unora. Actrița era îngrijorată în trecut de faptul că prietenii copiilor lor, precum și familiile acestora, vor vedea unele dintre filme și ar putea să-și formeze o părere greșită despre fiicele ei.
Catherine Zeta-Jones și Michael Douglas au fost riguroși cu privire la care dintre filmele lor puteau să se uite și copiii. Cele mai multe dintre cele în care a jucat actorul le-au fost interzise. „L-au văzut pe bunicul lor, Kirk Douglas, în 20,000 Leagues Under the Sea. M-au văzut în The Mask of Zorro și în filmul de animație Sinbad: Legend of the Seven Seas. Dar sunt atât de tineri, nu-i voi lăsa încă să vadă filmele lui Michael cu Glenn Close [Fatal Attraction] sau Sharon Stone [Basic Instinct]”, declara Catherine Zeta-Jones în urmă cu mai mulți ani.
Când copiii lui Jack Black erau mici, actorul le-a dat voie să se uite doar la filmele Kung Fu Panda. Considera că restul peliculelor în care a jucat erau prea mature pentru Samuel și Thomas. „În afară de Kung Fu Panda, nu au văzut niciunul dintre filmele mele. Nu cred că sunt pregătiți pentru The Pick of Destiny”, mărturisea Jack Black pentru People.
În cadrul unui interviu pentru US Weekly, Kristen Bell spunea că fiica ei, Lincoln, încă nu văzuse Frozen, film în care actrița dă vocea Annei. „Nu a văzut niciodată Frozen. Nu este cea mai mare fană a mea. Pur și simplu nu știe cu ce mă ocup.” Actrița și soțul ei, Dax Sheperd, susțineau că sunt prea mici copiii lor pentru a le permite să se uite la filme.
Bob Odenkirk nu s-a uitat la Breaking Bad înainte de a juca în serial pentru că nu-l considera potrivit pentru copiii lui, care atunci erau mici. „Aveam copii mici, nu se puteau uita la Breaking Bad sau dacă se întâmpla asta statul venea după tine”, declara în timpul emisiunii Jimmy Kimmel Live.
Deși au vizitat-o pe platourile de filmare, copiii actriței Mayim Bialik nu au văzut-o în The Big Bang Theory. „Ei urmăresc Avatar, lucruri de genul ăsta. Nu sitcom-uri în care a jucat mama lor, deși au fost la câteva înregistrări ale emisiunii”, a spus actrița într-un interviu pentru US Weekly.
Foto: Profimedia, Hepta, PR, Arhiva ELLE