Pandemia a făcut lucrurile și mai dificile? Ce perspective să analizezi dacă te gândești la despărțire

Ai început să cochetezi din ce în ce mai des cu ideea de despărțire? Fă câțiva pași în spate și privește lucrurile din mai multe puncte de vedere.

Contextul pandemic a încercat semnificativ cuplurile. Multiple restricții, luni de izolare, lucru de acasă, copii care nu au mai mers la școală. Relațiile care aveau deja probleme au scos la iveală disfuncționalitățile, fără ca membrii săi să mai aibă la îndemână modurile variate prin care înainte fugeau de relație sau eliberau nemulțumirile. Cei la care totul părea perfect au ieșit din idealizare și s-au confurntat cu tot felul de situații în care au trebuit să negocieze și să-și gestioneze emoțiile negative. Așa că nici nu e de mirare că s-au înfiripat gândurile cu privire la despărțire. Înainte să iei decizia, privește obiectiv.


Plictiseala…

… de aproape 1 an este o consecință a limitării stilului de viață. Ați încercat să diversificați activitățile pe cât permite pandemia sau v-ați cufundat într-un joc în care fiecare așteaptă ca celălalt să facă ceva? Care au fost inițiativele tale?

Miturile despre cuplu

Te îngrijorezi că au dispărut fluturașii din stomac, și ca atare consideri că este timpul să schimbi partenerul? Relația voastră a trecut de la etapa inițială de lună de miere la una mai profundă. Unde este firesc să nu mai discutăm despre anxietatea începutului, ci de siguranța, liniștea și încrederea unei relații stabile și mature.


Valorile

Constituie fundația oricărei relații de cuplu. Aveți valori și principii similare sau dimpotrivă ați încercat să vă schimbați reciproc? A trecut atracția fizică, chimia aceea cu focuri de artificii și ați descoperit că până la urmă nu vedeți lumea din aceeași perspectivă? Ce e bine și rău pentru tine nu e la fel și pentru el? Acesta poate fi un element de răscruce pentru decizia de a o lua pe drumuri separate sau de a rămâne împreună. Îți mai place persoana alături de care ești?

Spațiul emoțional sigur

Simți că ești acceptată, poți să te dezvălui, să îți arăți vulnerabilitățile, să îți expui părerile, să ceri? Ori eviți să te exprimi ca să nu fii criticată, judecată? Nu poți fi 100% tu și constant te cenzurezi? Primești respectul de care ai nevoie, ține cont de tine și ce este important pentru tine? Este dispus să își vadă partea de responsabilitate într-un conflict sau totul este din vina ta și nu dorește să schimbe nimic la propriul comportament?


Ce scoate la iveală din tine?

Crezi că în prezența lui ești un om mai bun? Îți permite să evoluezi, să îți dezvolți calitățile, să îți urmărești țelurile? Ori scoate ce e mai rău din tine și nu îți place cine ești sau ai devenit alături de el? Te încurajează sau îți taie aripile cu fiecare ocazie pe care o are?

Omul sau relația?

Un aspect esențial cu care de multe ori poți ajunge să te păcălești singură. Îl vrei pe el sau vrei relația? Ideea de cineva? Căci le poți confunda. Îți dorești să fii cu o persoană, să eviți singurătatea, să ai cu cine merge în vacanțe, să petreci sărbătorile? Să umple un gol, să îndeplinească un rol social pe care îl simți tu ca pe o presiune? O motivație nesănătoasă care te poate menține în relații nepotrivite


Citește și:
Motivația ta este aproape de 0? Fă treptat aceste schimbări mici, dar cu impact uriaș

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle