(P) Yoga de acasă

După contextul pandemic, sportul nu se mai practică exclusiv în sala special dedicată. Roxana Voloșeniuc îți demonstrează că, împreună cu un laptop ultraportabil, ușor și performant, ora de yoga poate fi făcută de oriunde, atâta vreme cât ai o conexiune la Internet!

(P) Yoga de acasă

Până acum doi ani eram genul de persoană care evita orice discuție în care subiectul principal era sportul. Pur și simplu mi se părea un fel de pierdere de vreme și argumentam cu tot felul de exemple culese cu bucurie din poveștile sau folclorul unor oameni pățiți cu sportul: ba o prietenă care, după ce s-a lăsat de sport, s-a îngrășat 10 kilograme, ba una care și-a rupt ligamentul mergând pe bandă. Sau celebrul exemplu al inventatorului jogging-ului, care a murit la 60 de ani făcând… jogging. Azi mi-e puțin rușine de acele vremuri, pentru că mi-am dat seama cât de important este în fapt sportul, cu ce beneficii vine la pachet. În continuare nu sunt în stare să mă organizez să merg „la clase” și în continuare nu-mi place să intru-n săli de sport (pot să socotesc pe degete dățile în care am intrat în viața mea într-o „sală”).

Dar am descoperit mersul lung și susținut (merg alert cam 8-10 kilometri zilnic), tenisul și yoga. În continuare mi-e greu să fac yoga în aer liber, pentru că îmi trebuie încă ghidaj și, cum spuneam, nici la sală nu-mi place. Norocul meu e că am descoperit încă din lockdown o aplicație care mi-a venit instalată pe telefonul Huawei și de-atunci încerc sa mă țin de treabă cam de două ori pe săptămână.

Doar că am schimbat device-ul, mi-e mult mai comod să fac lecția online cu ajutorul laptopului, de fapt noului laptop HUAWEI MateBook X Pro, și nu pe telefon, așa cum făceam până acum. Pentru că fac yoga exclusiv acasă, adică când am timp și nu sunt presată de nimic (înainte de culcare, sau dis-de-dimineață, când toți dorm încă) a trebuit să-mi fac micul meu microclimat în care să mă simt bine.

Așa cum spuneam, prefer acum să fac sport cu ajutorul acestui laptop, pentru că este un fel de cinematograf mobil, perfecționat din punct de vedere al sunetului, având nu mai puțin de patru difuzoare care îți oferă un sunet surround imersiv (și știi ce important e sunetul, mai ales când ți se termină ora activă și ești invitată să meditezi ghidat).

Important este și afișajul Full View, cu o calitate a imaginii 3K HD, pentru că yoga e foarte mult despre micile detaliile ale posturilor, pe care trebuie să le faci perfect pentru o eficiență maximă. Iar faptul că MateBook X Pro este atât de ușor încât poți să-l muți cu ușurință oriunde e cu atât mai convenabil. Cu o grosime de numai 14,6 mm și cântărind doar 1,33 kg.

Am simțit că, de când fac sport, duc la îndeplinire toate celelalte task-uri mult mai ușor, fără să mai obosesc și să-mi pierd din energie, până la epuizare, în jur de ora 17, cum o făceam înainte. Și, da, știu că ai un milion de motive pentru a întârzia decizia de a face sport, dar ce pot să spun eu azi e că, dacă vrei ca mașinăria să funcționeze, trebuie să-i bagi combustibil, iar combustibilul înseamnă mâncare, sport și odihnă! Cu restul mai negociem!

HUAWEI MateBook X Pro poate fi găsit pe www.huaweistore.ro. Fii cu ochii pe site pentru că au reduceri periodice și poți găsi laptopul la un preț atractiv!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle