(P) Top 4 greșeli vestimentare majore de evitat la prima întâlnire

(P) Top 4 greșeli vestimentare majore de evitat la prima întâlnire

Ai reușit să stabilești, în sfârșit, un date cu cel sau cea pe care ai pus ochii de mult? Cu siguranță că acest lucru este minunat, dar poate fi și foarte stresant. Prima impresie este importantă, așa că, probabil, îți faci o mulțime de gânduri și de preocupări, dintre care se remarcă marea întrebare: Cu ce mă îmbrac?.

Pentru a te ajuta să faci cele mai bune alegeri vestimentare pentru prima întâlnire, îți spunem care sunt cele 5 greșeli pe care trebuie să le eviți:

  1. Nu purta haine în care nu te simți confortabil

            Mulți dintre noi suntem tentați să credem că prima întâlnire este momentul în care să încercăm stiluri noi, probabil din dorința de a impresiona. De fapt, acesta nu este deloc o idee inspirată, pentru că acest lucru ne poate determina să ne simțim inconfortabil. Cel mai bine este să alegi hainele în care te simți comod. De exemplu, modelele de tricouri pentru bărbați originale pot fi o alternativă vestimentară foarte bună dacă nu te simți bine în cămășa, iar pentru femeile care nu au o preferință pentru rochiile elegante, o sugestie ar fi purtarea unui deux piece sexy.

  1. Nu alege o ținută nepotrivită pentru locul în care are loc date-ul

            O altă greșeală majoră pe care trebuie să o eviți la primul date este alegerea unei ținute nepotrivite pentru locul în care va avea loc întâlnirea. Asigură-te că știi dinainte locul unde veți petrece acest moment frumos, pentru a opta pentru haine adecvate. Deși ai putea avea în garderobă rochii de seară elegante și deosebite, nu le proba pentru prima întâlnire, dacă veți merge în parc. Pe de altă parte, nu ar trebui să îmbraci o ținută sport dacă locația impune un outfit elegant.

  1. Nu îmbrăca haine care nu sunt curate sau călcate

            Adesea, avem tendința de a purta doar câteva haine, pe care le preferăm dintre toate cele pe care le avem. Nu este nimic în neregulă cu acest obicei, însă trebuie să avem grijă ca, pentru prima întâlnire, ele să fie curate și călcate. Acesta este, în primul rând, un semn de respect pentru tine, dar și pentru cel sau cea care alături de care va avea loc întâlnirea.

Desigur, această regulă se aplică pentru aspectul fizic în general, așa că înainte să ieși din casă pentru a merge la date asigură-te că ai trecut pe la frizer sau că ai utilizat un aparat de tuns barba și că părul este aranjat!

  1. Nu crea un outfit mult prea studiat

            E foarte important să arați bine la prima întâlnire (și nu numai!), însă ai grijă să nu cazi în extreme. Un look mult prea studiat te poate face să te simți inconfortabil și poate să transmită un mesaj greșit. Este bine să îți dorești să faci o impesie bună, dar nu trebuie să exagerezi. Mult mai important este să te simți bine în pielea ta, iar pentru asta este nevoie ca hainele să-ți completeze personalitatea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle