(P) Sempre Rose – noul brand lansat de VINCON

Unul dintre cei mai mari producători de vin și vinars din țară – VINCON, lansează un nou brand de vinuri rose: Sempre Rose. Gama are două sortimente: Pinot Noir sec și Busuioacă de Bohotin dulce, ambele vinuri cu denumire de origine controlată provenind din podgoriile Huși.

(P) Sempre Rose – noul brand lansat de VINCON

SEMPRE este un cuvânt care transmite continuitate și relație pe termen lung. Prin vinul Sempre Rose dorim să transmitem consumatorilor noştri garanţia unui moment reuşit de fiecare dată, oriunde, oricând, cu oricine. Fie că alegi sa îl savurezi singur sau în compania celor dragi, Sempre Rose este vinul special creat pentru momentele de relaxare, linişte şi bună dispoziţie.' – Livia Şcrab, Brand Manager, VINCON.

Obţinut din struguri culeşi manual din podgoria Huşi, brandul Sempre Rose este compus din două soiuri: Pinot Noir sec şi Busuioacă de Bohotin dulce. Pinot Noir este un vin sec, catifelat, proaspăt, cu note de citrice și cireșe ce poate fi usor asociat cu brânzeturi, paste, risotto, fructe de mare și pește sau chiar cu preparate din bucătăria asiatică sau orientală.

Pentru cei care preferă însă un vin dulce, Sempre Rose oferă o Busuioacă de Bohotin cu note de dulcețuri din fructe roșii și trandafir. Aceasta se poate alătura fie deserturilor, fie preparatelor cu foie gras sau celor din bucătăria asiatică sau orientală.

Tendinţe pe piaţa de vinuri rose 

Vinurile Rose au avut o creștere constantă pe piața din România în ultimii ani, anul trecut înregistrându-se o creştere cu peste 20% faţă de anul anterior, conform Audit Retail Nielsen 2019. Mai mult, același studiu arată că rose-urile ocupă astăzi peste 10% din totalul pieței de vinuri. În ceea ce priveşte tipurile de vin rose, peste 50% dintre români le preferă pe cele seci şi demiseci, urmate de cele demidulci şi dulci. 

„Anual, vindem peste un milion de sticle de rose din toate brandurile, iar anul acesta preconizăm o creştere a vânzărilor cu 20%. Totodată, consumatorii sunt din ce în ce mai deschiși către rose-uri, devenind un vin în tendințe care se poate savura în orice perioadă a anului și se poate asocia cu ușurință la o varietate de preparate.' Corina Nedelcu, Product Manager, VINCON.

Despre VINCON

Înfiinţată în anul 1949, VINCON este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România. 

Compania exploatează peste 1.500 de hectare cultivate cu viţă de vie nobilă, amplasate în renumitele podgorii Cotești, Odobești, Panciu și Huși. Cea mai renumită dintre crame este Crama Beciul Domnesc, construită în secolul al XV-lea, cramă monument istoric, inclusă în patrimoniul cultural al României.

Portofoliul VINCON cuprinde produse din categoriile vin, vinars, băuturi spirtoase și oţet. Printre brandurile de vin din portofoliul companiei se numără Mirabilis Machina, Sempre Rose, Vinoteca, Comoara Pivniţei, Oenoteca, Egregio, Rosé Vérité, Beciul Domnesc, Beciul Domnesc Grand Reserve, Sigillum Moldaviae și altele, iar portofoliul de vinarsuri este format din  brandurile Mioriţa și Jad. 

Calitatea produselor a fost recunoscută de către specialiştii din întreaga lume, astfel vinurile și vinarsurile din portofoliul VINCON au câștigat sute de medalii la competițiile naționale și internaționale la care au participat.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
Mai multe din lifestyle