Foarte tânărul fotograf Robert Sarafie este câștigătorul primei ediții a concursului PROJECT PACKSHOT, o inițiativă ANSWEAR.ro care își propune să susțină tinerele talente din industria modei.
ANSWEAR.ro, magazinul online multibrand de haine și accesorii, și-a propus încă de la început să susțină tinerii talentați din industria modei, iar anul acesta a ales să se adreseze fotografilor, prin intermediul concursului PROJECT PACKSHOT. Peste 200 de fotografi au răspuns provocării, iar zece finaliști și-au arătat viziunea și abilitățile tehnice fotografiind un set de bijuterii Swarovski, creat special pentru aniversarea de 125 de ani a legendarului brand.
Creațiile tinerilor au fost evaluate de un juriu format din specialiști din industria modei și domeniul fotografiei: Alex Gâlmeanu, Paulina Manterys și colegul nostru, Maurice Munteanu; și tot ei au decis câștigătorul. Iar acesta s-a dovedit a fi Robert Sarafie, pe care te invităm să-l cunoști mai bine în cele ce urmează, după ce i-ai admirat imaginile.
Robert are doar 20 de ani, este din Sibiu și anul acesta a absolvit Colegiul Economic „Gheorghe Barițiu. Este, cum era de așteptat, pasionat de fotografie și design grafic: „Pentru mine ele reprezintă aproape totul. Pasiune. Inspirație. Determinare!, spune el cu entuziasm. Povestește că a descoperit fotografia cu câțiva ani în urmă, „când tatăl meu mi-a dăruit un aparat foto. Stârnit de curiozitate, am început să mă joc de-a fotograful. Plimbându-mă prin parc, am început să fiu mai atent la lumină, la tot ce ne înconjoară. Pe zi ce trece, descopeream locuri noi și, încet-încet, mi-am dat seama că pot să transmit emoție prin fotografie.Deși a făcut un curs la școala de fotografie „Image Art din Sibiu, care l-a ajutat să descopere stiluri diferite și să încerce mai multe tehnici, spune că finalizarea cursului i-a dat un impuls pentru a afla mai multe pe cont propriu. „Am citit reviste și bloguri și am urmărit sfaturi pe YouTube de la fotografi profesioniști care, din fericire, sunt dispuși să-i învețe și pe începători. În cele din urmă, cel mai bine se învață experimentând, și asta cât mai mult!, e concluzia la care a ajuns Robert.
Cel mai greu, spune, a fost să-și descopere stilul. „Bănuiesc că, pentru toți fotografii începători, cea mai dificilă perioadă este cea de început, în care nu ai descoperit, încă, stilul sau stilurile pe care vrei să mergi mai departe, în care vrei să te definești. Pentru mine ăsta a fost cel mai dificil moment, nu știam către ce să mă dedic. Fiindcă am evoluat, mi-am schimbat viziunea despre arta fotografică, descoperind că iubesc fotografia de produs și de fashion.
Robert Sarafie spune că o fotografie de produs, așa cum sunt cele (impresionante) pe care le-a realizat pentru concursul pe care l-a câștigat, presupune „prezentarea produsului în starea sa reală, alături de toate calităţile şi defectele estetice pe care le are acesta, într-un mod nuanțat și obiectiv, reușind astfel să concentrăm atenţia privitorilor asupra obiectului. Imaginile reprezintă un mod mult mai ușor de a furniza informații despre un produs decât tradiționala descriere în cuvinte. De aceea fotografia de produs este foarte importantă!.Robert crede că tehnologia e esențială în realizarea unei imagini de produs care să aibă impact, însă susține că se pot crea imagini memorabile și cu resurse puține. Înainte de acest concurs, el însuși folosea sursa de lumină a telefonului și o lampă de birou ca să-și lumineze proiectele, și de-abia după ce a ajuns în finală și-a achiziționat un blitz Godox AD200, altfel lucrând cu o cameră Fujifilm X-T20 cu obiectivele 23mm F2, 50mm F2, și cu un trepied. Însă de departe mult mai importantă, crede el, este viziunea. „Este prioritar ca produsul fotografiat să arate așa cum îți dorești tu, dar în același timp să păstrezi proporțiile egale realitate versus fotografie, chiar într-o abordare diferită, suprarealistă. Poți ieși în evidență cu ajutorul programelor de editat. Poți să adaugi o umbră, să elimini alta sau să mai lucrezi puțin la contrasul culorilor. E important să-ți placă ție, în primul rând. Restul e pasiune, imaginație și multă muncă.
Curiozitatea și referințele ar putea fi alte ingrediente ale unei imagini care atrage atenția, iar Robert spune, în final, că îl inspiră creațiile suprarealiste ale lui Salvador Dali, dar și fotografiile unor Alessio Albi sau Guy Bourdin. „Imaginile pe care le admir cel mai mult sunt cele ieșite din context sau care mă fac să mă întreb: oare cum a realizat-o, ce tehnici au fost abordate? Pot realiza și eu o astfel de provocare?. Cert este că Robert s-a descurcat foarte bine cu provocarea lansată de ANSWEAR.ro și a și debutat în paginile unei reviste de modă, chiar acum.