(P) Despre mopul electric și cum îți ușurează el viața

Curățenia locuinței este una dintre îndeletnicirile care, de-a lungul întregii vieți, ne ocupă mult mai mult timp decât ne-am putea imagina. Cel mai recent studiu Kärcher arată că, la nivel mondial, oamenii își dedică, pe parcursul vieții, nu mai puțin de 1 AN acestor operațiuni, nu de puține ori complet neplăcute, din cauza ustensilelor sau produselor ineficiente. 


Mai ales când vine vorba de spălarea podelelor, tradiționalul mop reprezintă o soluție demult învechită și consumatoare de timp ce, altminteri, ar putea fi utilizat pentru micile bucurii ale vieții. Dacă luăm în calcul minutele necesare umplerii găleții cu apă, a procesului efectiv de curățat murdăria, schimbarea apei și, ulterior, de uscare a podelelor, ajungem să descoperim că pierdem mai bine de jumătate de oră. Odată cu lansarea mopului electric, însă, experiența unor podele WOW este reinventată. 


De ce să alegi mopul electric

Inovația FC 3 de la Kärcher nu este doar un alt mop electric, ci soluția revoluționară pentru curățat și absorbit, simultan, murdăria de pe orice tip de podea. Practic, datorită rezervorului dedicat, mopul electric FC 3 asigură în permanență o peliculă de apă curată, ce este așternută pe podea prin intermediul rolelor special create pentru acest model, care se auto-curăță și sunt, practic, permanent umezite. Pentru o igienă asigurată, rezervorul de apă poate fi completat și cu substanțe dezinfectante.

Mai mult, cu o viteză de rotație a rolelor, ce ajunge la 500 de rotații pe minut, mopul electric Kärcher asigură o performanță de curățenie imposibil de egalat de un echipament neautomatizat de curățare a podelelor. Astfel, oricât de asiduu am pune la treabă un mop clasic, acesta nicicând nu ne va curăța parchetul sau gresia cu profunzimea şi performanţa mopului electric.   

Economii. Nu doar de timp.

Pentru că am vorbit de la început despre timp, atunci mopul electric se califică din pole position la titlul de „economul casei’. Cu un profil atât de subțire încât poate fi depozitat, practic, oriunde în locuință, Kärcher FC 3 este la îndemână în orice moment, iar punerea lui în funcțiune înseamnă cel mult un minut. Perioadă în care umpleți rezervorul cu apă și detergent și apăsați butonul de pornire. Rolele încep să se umezească în câteva clipe și de aici până la podele WOW mai rămân doar câteva mișcări ale mopului. Iar datorită tehnologiei cu role Kärcher, podelele se usucă în doar 2 minute. Ce înseamnă asta? Eficiență cu 20% mai mare când vine vorba de întreg procesul de curățare și colectare a murdăriei, inclusiv în cele mai încăpățânate margini. Apropo de acestea, capătul pivotant al mopului electric FC 3 poate ajunge cu ușurință oriunde, inclusiv sub mobilier, spre deosebire de un mop clasic, mult mai greu de utilizat din acest punct de vedere. 


Dacă vorbim și despre consumul de apă, atunci mopul electric nu are, din nou, rival. Este de 10 ori mai eficient decât un mop clasic, pentru că FC 3 are nevoie de doar 0,4 litri de apă pentru a curăța la perfecțiune până la 60 de metri pătrați de podea, spre deosebire de mopul convențional, ce necesită chiar și 5 litri. Iar în final nu doar că economisim, dar și protejăm mediul înconjurător, prin reducerea la minimul necesar al substanțelor necesare igienizării podelelor. Ulterior, pentru a curăța și rolele, le putem introduce în mașina de spălat rufe, la orice program de până la 60 de grade Celsius. 


Așadar, în contextul sanitar actual, mopul electric nu mai este doar o soluție utilizată cu precădere în Vest, ci una accesibilă fiecărei case unde siguranța și igiena sunt prioritare, astfel că sunt și tratate cu responsabilitate și grijă față de cei dragi. 

Vino în magazinele Kärcher, să vezi cu ochii tăi cum arată podele WOW sau intră pe site, ca să afli și mai multe detalii despre cum îți primești banii înapoi dacă nu te vei convinge de noua revoluție în materie de curățenie: https://www.kaercher.com/ro/30-zile-banii-inapoi.html

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle