(P) Aranjamente florale pentru nuntă – ce opțiuni să ai în vedere?

Decorul unei nunți este foarte important mai ales pentru tinerii ce urmează să spună „Da” în perioada imediat următoare.

De aceea, vor da atenție oricărui detaliu, astfel încât totul să se desfășoare perfect, invitații să fie mulțumiți, iar nunta să fie exact cum și-au dorit-o.


Și pentru că florile reprezintă un element important în organizarea unei nunți nu vor omite nicicum să aibă în vedere orice tip de aranjamente florale, potrivite cu decorul și cu tema nunții pe care urmează să o organizeze.

Florile înseamnă bucurie, iubire, astfel că prin gingășia lor vor înnobila întreg evenimentul. De aceea, fie că vei opta pentru flori în cutii, așezate drept cocarde pentru invitați, fie veți urmări aranjamente florale cu trandafiri criogenați de la Maison d oR, toate acestea vor fi de nelipsit de la evenimentul vieții tale. Și cum orice mireasă își dorește ca nunta să fie un eveniment cu totul special, florile vor transforma locația unde urmează să se desfășoare nunta. De asemenea, se va gândi atent și la înfrumusețarea intrării în biserică, va adăuga petale de trandafiri pe covorul de la intrare, impresionând astfel invitații.


Stabilește un buget pentru obținerea unor aranjamente florale de calitate

Este foarte bine ca încă de la început, odată cu planurile de nuntă să cunoști care sunt sumele de bani de care dispui pentru achiziția rochiei de mireasă, închirierea locației, contractarea unor servicii foto și video, dar și pentru flori sau alte lucruri la fel de importante.
În funcție de acest lucru vei cunoaște exact care este suma de care dispui pentru a transforma nunta într-un eveniment spectaculos, de care să îți aduci aminte cu drag.

Ai în vedere anotimpul în care are loc evenimentul

În funcție de data în care are loc evenimentul vei putea să alegi florile de nuntă. Vara vei avea numeroase opțiuni, fiind disponibile mai multe variante de flori, pe când iarna ar trebui să restrângi la aranjamente cu crenguțe de brad sau brunia.
Hortensia sau crizantema sunt florile toamnei, iar primăvara poți opta pentru frezii, lalele sau chiar narcise.

Culorile folosite pentru aranjamentele nunții


Este bine să ții cont și de acest lucru, astfel că nu trebuie să alegi culori prea puternice, dacă optezi pentru nuanțe pale. De asemenea, încearcă să alegi orice tip de culoare dacă totul este alb, de la husele de pe mese și până la cele de pe scaune. Cu ajutorul florilor vei aduce un plus de culoare.

Alege cu grijă buchetele

Atunci când vorbim despre buchete de nuntă mai mult ca sigur ne vom gândi la cel al nașei și al miresei. Acestea trebuie să se afle în perfectă armonie cromatică cu elementele de design folosite, dar și cu lumânările. De aceea, atunci când alegi buchete mireasă trebuie să discuți mai înainte cu nașii și să vezi care sunt preferințele lor în această direcție. Nașii sunt cei ce aleg lumânările și de aceea este bine să discutați mai înainte de a da comanda de buchete. În funcție de culorile alese pentru lumânări, care ar trebui să se afle în armonie cromatică cu aranjamentele florale ce predomină în restaurant, de florile folosite vei putea face comanda. Există situații în care poți face laolaltă, în cadrul aceluiași pachet, comanda pentru lumânări și buchete, fiind varianta cel mai des întâlnită astăzi. În acest mod te vei asigura că totul este în același ton, lăsând aceste elemente importante pentru nuntă unor persoane care cunosc mai bine cum să împletească frumos orice floare.


Floarea din piept

Iată un alt lucru pe care trebuie să îl ai în vedere. Poți opta pentru flori criogenate, atât pentru mire, cât și pentru naș, fiind mult mai rezistente. De asemenea, ai putea alege florile cu mesaj – imprimând astfel câteva cuvinte pe petalele florii respective vei reuși să obții un efect apreciat de partener.

Foto: pixabay.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle