Optimismul pesimistului (de Tom Wilson)

Uita-te la orice reclama – vezi ce fericiti sint oamenii? De fapt, n-as zice ca sint doar fericiti, ci FERICITI, cu litere mari si trei semne ale exclamarii, totul tipat direct in urechea ta de catre un publicitar cu respiratia mirosind a gin. Daca intrebi un american ce face, o sa-ti raspunda cu dantura lui impecabila si entuziasmul inevitabil al unui vinzator de teleshopping ca lucrurile merg fantastic. E o atitudine molipsitoare.

Uita-te pe Facebook, de exemplu. Eu nu mai suport maximele motivationale care-l umplu in ultima vreme, daca mai citesc multe simt ca o sa ajung sa ma spinzur cu cablul de Internet. Faza ironica e ca poti sa-ti dai seama de echilibrul psihic al unei persoane dupa numarul de citate motivationale postate: cu cit sint mai multe, cu atit e persoana in cauza mai aproape de tentativa de sinucidere. Eu chiar nu vreau sa aflu ca „cerul e limita' sau ca „daca poti sa-ti imaginezi, poti sa faci' sau ca „gindurile pozitive schimba lumea', nu mai mult decit vreau sa vad pozele cu apusuri, plaje, sau pisici in galeti care le insotesc.

Adevarul e ca 99,9% din viata e mizerabila. Nici expresia „valea plingerii' nu reda intru totul realitatea; ar fi mai degraba „o vale unde ploua cu galeata plina de excremente infestate cu dizenterie si alte boli'. Cind ne crestem copiii in ideea ca lumea e plina de oportunitati facem o mare greseala. Ar trebui sa le spunem din start ca viata e la fel de amuzanta ca o calatorie catre o suburbie a Medgidiei intr-o dimineata de luni in scopul de-a vizita familia Schopenhauer.

Probabil ca te gindesti ca sint un pesimist. Asa si e: dar cel mai important e ca asta e singurul fel rezonabil de-a fi. Doar asta-i si piatra de temelie a budismului, care se intimpla sa fie cea mai rationala dintre religii. Noi, vesticii, sintem inclinati sa credem ca Buddha era un tembel care zimbea permanent, un fel de echivalent din secolul 5 i.Chr. al fetei de la pagina 5, numai ca gras si cu sinii lasati. Dar in realitate seamana mai curind cu versiunea atinsa de obezitate morbida a lui Morrissey. Budismul porneste prin a intelege ca viata e oribila si ca nu e nimic de facut, apoi ne da citeva indicii folositoare despre cum am putea totusi s-o scoatem la capat.

Asa ca, in loc sa ne propunem „sa visam enorm', mai bine am da premii necunoscutilor pe strada pentru ca au gasit motivatia necesara sa se dea dimineata jos din pat. Ar trebui sa ne stringem miinile unii altora in autobuz pentru simplul motiv ca am avut curajul sa ne aflam in autobuz, si nu sub rotile lui. In loc sa le spunem altora sa „tinteasca mai sus', ar trebui sa zicem mersi ca au tintit undeva, oriunde, sau ca nu au tintit direct in propriile lor timple si ca nu si-au zburat creierii intr-o explozie de singe si par.

Citeodata, ma uit pe fereastra la orasul asta si ma intreb ce-i face pe oameni sa continue. Daca ar fi trait aici, sint sigur ca Sf. Francisc din Assisi ar fi sfirsit intr-o baie de singe inspirata din Counterstrike. Nici nu-mi pot imagina cum ar fi sa vreau sa-mi conduc propria afacere intr-un loc ca Bucuresti, unde trebuie sa le dai atentii birocratilor de cel putin trei ori pe saptamina doar ca sa nu te inchida. Nu inteleg deloc cum pot unii sa isi vada de proiectele lor valoroase, cum ar fi productiile de film sau librariile sau editurile care ne fac vietile mai suportabile. Nici macar nu pricep de unde gasesc oamenii suficienta forta sa se duca la munca pentru a mia oara ca sa-si hraneasca familiile, cind nu se intrezareste nici o speranta ca lucrurile ar urma sa se indrepte, cind nimeni nu le zice niciodata „multumesc', cind nimeni nici nu se gindeste de cita putere a fost nevoie si cind singura rasplata pe care o primesc e ca un idiot le striga in ureche „TINTESTE MAI SUS LOL!'.

Totusi, oamenii continua. Natura umana, ca un copac batrin care a fost ars, jupuit si hacuit in bucati peste care au facut pipi apoi toti ciinii si vagabonzii, reuseste cumva sa renasca. In ciuda corvezilor zilnice, oamenii fac lucruri. Si de aia sint asa mari. Vorbesc de oamenii normali. Nu de ambitiosii ca Steve Jobs sau Richard Branson sau Mark Zuckerface, care si-au construit carierele lor pe nesiguranta si slabiciunile celorlalti. Asa ca data viitoare cind cineva te intreaba ce faci, nu mai fi asa american. Zi ce-ar zice si Buddha. Zi ca viata e un sir nesfirsit de fecaloame de ciine. O sa te simti mai bine, crede-ma.

Foto: Shutterstock
 

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK