Despre Harry și foarte puțin despre Meghan

Cu toată înțelegerea pentru suferințele prințului Harry, câteva dintre cele mai recente dezvăluiri ale sale contrazic chiar propriile-i declarații și îl transformă într-o țintă.

Am avut ceva timp la dispoziție în ultima perioadă și am reușit să văd ultima serie din The Crown și documentarul Harry & Meghan. Ambele pe un drum cu avionul, dus-întors de pe coasta de vest a Americii, în care mi-am propus încă de la început să nu dorm, ca să-mi fie mai ușor cu jet lag -ul. Trebuie să recunosc, însă, că la documentar am făcut eforturi mari să nu adorm. Întorși acasă, am intrat direct în spital timp de trei zile și două nopți cu fetița mea, Ana Zoe, din cauza unor dureri abdominale puternice, așa încât am avut alte două nopți de frecat telefonul (nu mi-a ieșit treaba cu jet lag-ul și nici contextul de spital nu m-a ajutat prea mult), și ce putea fi mai interesant decât să mă pun la curent cu SPARE, subiectul momentului și de altfel cel mai rapid vândută carte de la lansare din istorie, după Harry Potter. Un alt Harry, așadar. Nu vin cu o concluzie clară, nu sunt o împătimită a vreunei tabere, nu am fost niciodată, cu toate că am înclinat mereu spre tabăra Dianei, evident.

Ca mamă (și) de băiat am avut o strângere de inimă de fiecare dată când mă gândeam la Harry, fără să știu nimic până acum am intuit într-o oarecare măsură drama prin care a trecut. Mi-a părut mereu mai uman, mai empatic, mai cu nevoi mai mari decât fratele lui, un tip clar mai echilibrat, mai introvertit. E greu să-i judeci acțiunile lui Harry din ultimii ani, să te pui în pantofii lui și, mai mult, să tragi concluzii idioate de tipul comentariilor citite în aceste ultime zile: „să nu se mai plângă atât că a avut o viață lipsită de griji”, „a mâncat cu lingurițe de argint în palate” etc…

De parcă lipsa mamei poate fi înlocuită de lingurițele de argint, lipsa empatiei și căldurii tatălui pot fi înlocuite de palate goale. Cred că a avut o viață tristă și, acum, când a găsit iubirea, căldura unei relații și a unei familii s-a simțit dintr-o dată iubit, dar și puternic, capabil să se răzbune, să-și spună povestea vieții încurajat de la spate de o soție care are și ea propria agendă, dar și de multele milioane care au venit la pachet cu aceste dezvăluiri. Așadar, e foarte greu, dar și greșit să judeci.

Sunt însă câteva lucruri pe care nu le pot înțelege:

1. Îți dorești atât de mult o viață nouă, ai făcut eforturi și ai renunțat la titluri și palate pentru a avea libertate, însă vorbești în continuare și te agăți doar de vechea viață de parcă trăiești doar pentru a vorbi despre ea.

2. Ați dat în judecată un ziar și v-ați bazat tot discursul (aproape întreg subiectul documentarului vostru) pe felul în care un tabloid și-a permis să publice scrisoarea lui Meghan către tatăl ei, însă tu faci fix același lucru în cartea ta: publici o conversație privată pe care Meghan a avut-o cu Kate, fără a avea acordul celei din urmă, detaliezi până în cel mai mic amănunt întâlnirile și conversațiile private pe care le-ai avut cu fratele și tatăl tău, respectiv regele Angliei… dar ești șocat că presa și-a permis să publice scrisoarea scrisă de Meghan tatălui care și-a vândut fiica presei. Așadar nu doar similitudinea faptelor ar fi trebuit să te oprească să faci aceste „dezvăluiri”, dar mai ales implicațiile personajelor, doi regi versus doi anonimi. Sigur, într-o gândire simplistă ai zice că ambii sunt tați, dar știm foarte bine că la acest nivel lucrurile sunt diferite, iar implicațiile – uriașe.

3. Nu cred că viața ta este mizeră din cauza paparazzi-lor și nici măcar că mama ta a murit din această cauză (totuși șoferul mașinii ei era beat si drogat, a condus cu viteză nepermisă într-un loc periculos, ea nu purta centură). Ideea e că, dacă presa nu ar fi hrănit constant apetitul oamenilor pentru tot felul de detalii mai mult sau mai puțin siropoase despre familia regală, nu știu dacă interesul publicului pentru monarhie ar mai fi fost azi la fel. Pentru că toți cei pe care i-ai văzut în vară umplând străzile până la refuz în ziua Jubileului reginei sunt de fapt cei pentru care scrie acea presă pe care o blamezi tu. Ei își doresc aceste detalii. Așa că fii bucuros că există încă interes pentru monarhie, că altfel nu știu pentru cât timp ai mai fi prinț și duce, titluri la care nu ai renunțat. Suntem, totuși, în secolul inteligenței artificiale.

4. Soția ta ar fi trebuit să facă minime eforturi de bun simț pentru a se pune puțin la punct cu eticheta familiei tale și a țării în care a ajuns, să nu se mai mire că trebuie să facă reverențe în fața „bunicii” tale, adică Regina Angliei! Și nici să se arunce de gâtul viitorului rege al Angliei la prima întâlnire, chiar dacă e fratele tău. Mai mult, să se simtă lezată că nu există reciprocitate. Sau să facă comentarii colocviale despre creierul lui Kate cea însărcinată… pentru că, deh, așa vorbește ea cu prietenele acasă la ea, în America.

5. Cum ai putut să scrii negru pe alb această atrocitate, cum că ai omorât 25 de talibani? Cum de nimeni din echipa ta nu te-a tras de mânecă? Nu crezi că ar trebui concediați toți? Azi, când totul e atât de fragil în lume, când voi singuri vă plângeți că nu aveți protecție, când o astfel de declarație, indiferent că ești taliban sau nu (care se află la putere), îți dă fiori de groază… de ce moartea poate fi invocată ca un lucru cu care să te mândrești? Ești mai liniștit acum emoțional, când ai devenit o țintă pentru talibani?

Într-o notă personală: Nu am citit momentan cartea pe de-a întregul (a apărut ieri în limba română, odată cu lansarea oficială internațională, la editura Nemira), am citit doar extrase, am să o fac în curând dar mi-aș dori tare mult să fie ultimele detalii private pe care le aflu despre familia regală. Dacă prima familie a Angliei arată așa, cum arată și cum se comportă familiile de rând din Anglia?

E poate traumatizant să fii Rezervă, dar cred că acum ai ajuns la vârsta la care ai libertatea de a fi ce vrei. În timp ce fratele tău nu o are!