Ascensiunea lui Călin Georgescu pe TikTok: Cum a ajuns în mai puțin de două luni candidatul „vedetă” pe internet

Cum a reușit Călin Georgescu să ajungă cel mai votat candidat la alegerile prezidențiale 2024 cu o campanie făcută pe TikTok?

Ascensiunea lui Călin Georgescu pe TikTok: Cum a ajuns în mai puțin de două luni candidatul "vedetă" pe internet

Noaptea de 24 noiembrie 2024 ne-a adus în față o realitate despre care deși se știa de ceva timp, a fost trecută pe loc secund. În lupta poporului împotriva corupției, în care atenția a fost în principal concentrată pe politicieni cu vechime în scena politică românească și tacticile lor cel puțin îndoielnice de a ajunge la Cotroceni, am neglijat ascensiunea unui candidat apărut aproape „peste noapte” și care ne-a arătat ce înseamnă puterea rețelelor sociale într-un moment critic.

Noaptea de 24 noiembrie a scos la iveală frustrările electoratului, care pare să-și fi găsit alinarea într-un loc safe, familiar, pe care îl vede drept o sursă de informații în foarte multe aspecte ale vieții: vorbim despre TikTok.  

Călin Georgescu, vedeta TikTok-ului în doar două luni

Ascensiunea lui Călin Georgescu pe TikTok a fost pusă la îndoială până seara trecută, când am avut un candidat-surpriză ajuns în turul II al alegerilor prezidențiale cu un număr halucinant de voturi. S-a dovedit că așa-zișii „boți” ai lui Georgescu de pe platforma socială au reprezentat, de fapt, un număr uluitor de susținători revoltați pe cei care au condus țara în ultimii 35 de ani. Alegători care s-au simțit ofensați de faptul că nu au fost luați în serios, motiv pentru care au ieșit în față pentru a-și face vocea auzită. Totuși, cum a ajuns un candidat care până acum două luni nu avea nici 3% șanse în sondaje să obțină cel mai mare scor în scrutin?

Ca utilizatoare de TikTok, nu am putut să nu observ că în ultimele săptămâni secțiunea de comentarii de la aproape fiecare videoclip asociat cu alegerile prezidențiale din România era acaparată de mesaje precum „Călin Georgescu președinte” sau „Votez Călin Georgescu”, chiar dacă acel videoclip nu avea legătură cu candidatul. Valul de comentarii similare a fost sesizat și de alți utilizatori ai platformei, dar a fost ignorat, fiind ferm conviși că este vorba de propagandă electorală prin utilizarea unor conturi fake. M-am numărat și eu printre ei. Nu ar fi prima dată când am asista la o astfel de metodă de a atrage electoratul, așa că nu părea să avem metode reale de îngrijorare. Astfel, nu am acordat o atenție deosebită profilului de TikTok al lui Călin Georgescu, profil care are în prezent peste 286.000 de urmăritori și 3,8 milioane de aprecieri la postări.

sursa: TikTok

În ultimele săptămâni, am asistat la un nou trend pe TikTok, #echilibrusiverticalitate. Mesajele transmise de creatorii de conținut care s-au alăturat trend-ului au putut păcăli ușor algoritmul TikTok, platforma confruntându-se cu probleme privind standardele de verificare a autenticității sau identității conturilor.  Mai mult, nu era menționat direct numele candidatului, ci erau evidențiate anumite cuvinte-cheie asociate cu imaginea lui Georgescu, pe lângă tag-urile evidente cu numele lui. Ulterior, o analiză Expert Forum a dovedit că Georgescu pe TikTok a realizat în ultimele două luni viralitatea construită de contra-candidații săi, Elena Lasconi, George Simion și Marcel Ciolacu, în 11 luni, campania #echilibrusiverticalitate aducându-i peste 2,4 milioane de vizualizări. Tot Expert Forum arată că Georgescu a acumulat în ultimele două luni aproape 100 de milioane de vizualizări, număr impresionant care ar putea stârni invidie chiar și printre cei mai cunoscuți creatori de conținut cu vechime de la noi.

sursa: TikTok

Practic, în timp ce atenția noastră era asupra unor candidați mai bine văzuți în sondaje, Călin Georgescu își făcea propria campanie electorală pe TikTok, unde a devenit chiar „candidatul vedetă” într-o mare de cetățeni confuzi, care până în ultimele momente se întrebau cine ne mai poate salva de corupție și probleme și cine le poate garanta schimbarea pe care și-o doresc. Desigur, nu a fost singurul candidat la prezidențiale care a beneficiat de popularitate pe platforma socială, însă cazul lui Georgescu este cu atât mai fascinant întrucât a atras alegători care până în urmă cu câteva zile declarau că nici nu știau de existența lui.

sursa: TikTok
sursa: TikTok

Datele furnizate de aceeași sursă arată că în luna septembrie a anului curent, Călin Georgescu avea puțin peste 30.000 de urmăritori pe TikTok. Până în luna noiembrie, contul lui a crescut de aproape patru ori, întrecându-l pe Marcel Ciolacu și ajungând-o aproape pe Elena Lasconi. Deși el susține că a avut sprijinul voluntarilor, campania #echilibrusiverticalitate a fost susținută și cu ajutorul unor creatori de conținut pentru o sumă modică de bani pe care o obțineau cu ajutorul platformei Fame Up contra unor videoclipuri de susținere a unui candidat „puternic”. Și a fost un succes. Totuși, cele peste 150 de milioane de vizualizări s-au învârtit în jurul hashtag-ului #calingeorgescu, și atât. De asemenea, printre temele cele mai abordate de Călin Georgescu pe TikTok a fost și „pacea”, subiect foarte dezbătut și viral pe TikTok. Georgescu vorbește despre încheierea războiului din Ucraina și pacea de la graniță, fără a mai trimite ajutoare. Cum am putea obține pacea? Nu știm, căci nu ne spune exact.

Totodată, videoclipurile lui Georgescu sunt fragmente tăiate din interviuri prin care pune accent pe probleme fundamentale, fără a avea tot contextul în acele imagini. Astfel, valul masiv de comentarii, creșterea bruscă și aproape inexplicabilă a numărului de vizualizări, plus tag-urile cu numele său și hashtag-urile specifice l-au propulsat pe Georgescu în feed-ul a milioane de utilizatori care nu îi cunosc istoricul.

De ce au votat românii cu Călin Georgescu?

Ajungem apoi la motivele pentru care Georgescu a atras prin conținutul postat simpatia celor peste 2 milioane de oameni care l-au votat. Alegerile de anul acesta au fost poate printre cele mai imprevizibile. Dacă în urmă cu 10 sau 5 ani puteam anticipa cine ar avea mai multe șanse să ajungă în fotoliul de la Cotroceni, acest scrutin a fost unul plin de emoții, iar asta se datorează intereselor divizate ale populației. Alegătorii și-au exprimat în repetate rânduri indignarea la adresa minciunilor pe care le-au primit de-a lungul anilor de la diverși politicieni, iar dorința disperată de a avea un trai mai bun i-a făcut să-și îndrepte atenția către un altfel de discurs. Tendință pe care o observăm și în alte țări, în care extremismul își face simțită prezența. Astfel, Călin Georgescu a punctat în videoclipurile lui exact aspectele pe care românii au vrut să le audă: independență, securitate, promisiunea unui mâine lipsit de corupție și sărăcie, toate acestea evidențiate prin mesaje cu caracter naționalist. Ce nu a afișat Călin Georgescu pe TikTok-ul lui a fost admirația lui incontestabilă pentru Rusia lui Putin, pe care îl descrie drept un lider adevărat (sursa: Podcastul „Aproximativ Discuții”).

Călin Georgescu are un discurs antisemit, legionar și apare în fața alegătorilor ca un „Mesia” gata să salveze România de influențele occidentale, dar la care totuși aspirăm, căci migrația se produce mai degrabă către Vestul Europei. Ba mai mult, Georgescu nu și-a asumat titlul de „candidat” la prezidențiale, ci mai degrabă s-a prezentat ca fiind „la nivelul unei chemări, unul pentru toți și noi toți cu Dumnezeu”.

Candidatul în turul II împărtășește aceeași opinie astfel cu Diana Șoșoacă în multe privințe, printre care ajutorul acordat Ucrainei, „nevoia” de independență a României, discursul privind familia tradițională creștină și idolatrizarea sistemului rusesc. Printre cele mai controversate declarații făcute de Călin Georgescu care ar trebui să îi pună pe gânduri chiar și pe cei mai înfocați susținători ai dânsului a fost: „Șansa României este înțelepciunea rusească” (Metropola TV, aprilie 2021). Nu știm exact ce vrea să spună prin „înțelepciune rusească”, dar este puțin probabil să vorbească strict despre influențe culturale și capodopere literare. Mai ales că a demonstrat că nu stăpânește atât de bine domeniul.

Astfel, Georgescu se adresează simpatizanților AUR, dar și celor ai Dianei Șoșoacă, doi dintre cei mai vocali politicieni pe rețelele sociale, care adună zeci de mii de oameni în live-urile lor de pe TikTok sau Facebook. Ba mai mult, furia legată de eliminarea Dianei Șoșoacă de pe lista candidaților la alegerile prezidențiale s-a intensificat și a jucat un rol important în mobilizarea simpatizanților extremei dreapta împotriva sistemului actual, chiar dacă nu toți alegătorii au știut pe cine votează. Unii internauți îi consideră pe Georgescu și Șoșoacă „una și aceeași persoană”, care prin cuvinte multe și emoționale atrag chiar și atenția publicului despre care se crede că este ceva mai informat.

sursa: TikTok

Deși discursul lui Călin Georgescu poate fi demontat cu simple căutări pe Google, alegătorii care l-au descoperit pe TikTok în ultimele săptămâni au avut în fața lor un om care le vorbește despre putere și prosperitate, dar care nu prezintă soluții realiste, ci din contră. O Românie în afara UE și care nu beneficiază de protecția NATO este un scenariu dramatic, pe care unii evită însă să îl vizualizeze. Lucru ce poate fi de înțeles, având în vedere grija din ce mai mare asupra unor probleme cotidiene din țara noastră și traiul tot mai dificil. Preocupările legate de cum ne raportăm noi la celelalte state par a fi banale în fața unor griji privind nivelul de trai al cetățeanului.

Blamată este și „generația TikTok” pentru rezultatul votului. Cu toate acestea, majoritatea care s-au prezentat la vot fac parte din categoria de vârsta 45-64 de ani, urmată apoi de categoriile 65+ și 25-34 de ani.

Ce rămâne de făcut acum ?

Cu toate că anxietatea este prezentă în clipa de față printre noi și s-au format în social media două tabere ferme pe pozițiile lor, o soluție ar fi să nu îi învinuim pe cei care au votat altfel, ci să ne informăm cu toții din surse sigure și concrete și să vedem dincolo de orgolii și indignare. În vremuri incerte și cu o stabilitate pusă sub semnul întrebării, un război virtual între alegători nu poate aduce nicidecum beneficii, ci din contră, ne determină să ne pierdem în discuții aprinse și contradictorii. Este important fie să ne amintim, fie să descoperim adevăratele valori democratice și pericolul generat de extrema dreaptă.

Citește și:
Elena Lasconi, primul mesaj după numărarea voturilor din 99,98 % de secții. Reprezentanta USR intră în turul doi al alegerilor prezidențiale

foto: Facebook Călin Georgescu/TikTok

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle