evian® și designerul vizionar Virgil Abloh dezvăluie primul proiect creativ al colecției în ediție limitată "One Drop can make a Rainbow". Proiectul reușește să pună în practică viziunea comună pe care o împărtășesc evian® și Virgil Abloh.
Emblematicul designer, recunoscut pentru experiența sa, care se ramifică în artă, muzică și design vestimentar, este dovada vie a faptului că inspirația nu are limite, el reprezentând întruchiparea tendințelor generației următoare.
Design-ul sticlei evian® în ediție limitată semnată de Virgil Abloh este inspirat de unul dintre cele mai frumoase, dar simple fenomene naturale – curcubeul, despre care Virgil Abloh a declarat: „Faptul că o picătură de apă poate crea un curcubeu a servit ca inspirație și metaforă pentru realizarea primului meu proiect în calitate de Creative Advisor pentru evian®, în cadrul Departamentul de Design pentru Inovație Durabilă. Pe măsură ce lumina se reflectă prin acel strop, ea își dezvăluie întregul potențial policromatic. Nu vedem doar apă, vedem posibilități infinite și inspirație pentru oricine. Pentru toată lumea”.
Continuând colaborarea îndelungată dintre evian® și lumea modei, personalitatea creativă a lui Virgil Abloh se regăsește în design-ul actualei sticle în ediție limitată. Sticla de 0,75L este decorată cu picături de apă perfect conturate într-o gamă de culori efervescente, ilustrând perfect conceptul „One Drop can make a Rainbow”.
Patricia Oliva, evian® Global Brand VP, a declarat: „Suntem foarte entuziasmați de prima colaborare cu Virgil Abloh, care întruchipează viziunea noastră despre viitorul design-ului sustenabil și oferă oportunități noi pentru consumatori. Conceptul „One Drop can make a Rainbow” reflectă spiritul evian® și suntem nerăbdători să continuăm împreună explorarea și consolidarea propunerilor inovative pentru întreaga gamă de produse în 2019, susținându-ne promisiunea față de circularitatea brandului”.
În ianuarie 2018, evian® și-a luat angajamentul ca până în 2025, toate recipientele sale din plastic să fie produse din material 100% reciclat (rPET), o decizie care va face ca brandul de apă minerală naturală să adopte o „abordare circulară” a utilizării plasticului. În acest sens, evian® face eforturi susținute prin parteneriate, colaborări de pionierat, reproiectarea ambalajelor, accelerarea inițiativelor de reciclare și recuperarea deșeurilor de plastic din natură.
În ianuarie 2019, evian® a marcat un pas important în atingerea acestui scop, odată cu lansarea sticlei de 1.5L, realizată în procent de 50% din rPET, disponibilă acum la nivel mondial, dar și cu o medie de 30% rPET în cazul celorlalte sticle utilizate pe întreg mapamondul, de la sfârșitul anului 2018.
Sticla evian® în ediție limitată semnată de Virgil Abloh este disponibilă la vânzare pe www.beicevrei.ro, în format de 0,75L sticlă de sticlă.