Ocolul pamantului pe 2 roti

VEZI FOTO

POZA 1 / 3

Cele citeva clipe in care a zburat prin aer aruncat de pe motocicleta, in plin desert al Mongoliei, au durat destul de mult, de parca timpul s-ar fi dilatat. A simtit aterizarea in primul rind cu palmele, si-apoi cu restul corpului, in special piciorul drept.

Vazindu-si picaturile de singe inrosind pietrisul drumului (nu va imaginati ca in Mongolia ar exista sosele asfaltate!), a avut timp sa se gindeasca: „Motocicleta, unde-a ramas motocicleta?'; apoi a simtit izbitura in spate: motocicleta venea in aer, in urma lui. I-a raschetat casca, l-a lovit in sold si apoi s-a prabusit cu zgomot ceva mai incolo, la marginea drumului.

Dan a incercat sa se ridice, pentru a evalua pagubele, si a vazut doi localnici calare pe o motocicleta straveche indreptindu-se spre el. A fost unul din momentele alea in care nu stii daca sa te bucuri sau sa te temi. Dar sa incepem, mai bine, cu inceputul…

Eta mototzycla, benzin nietu!

Dan Honciuc a plecat in seara de 27 mai 2008 din Brasov, orasul sau natal, insotit de prietena sa, Cristina Banciu, dupa pregatirile care au durat cam sase luni – dintre care primele trei au fost mai mult „mentale', iar ultimele trei, practice. Vize, scrisori de invitatie, interviuri la ambasade, documentari pe Internet, alegerea si achizitionarea motorului, cumparaturile (GPS, harti, echipamente, piese de schimb) si, cel mai important: obtinerea concediului de trei luni.

O chestie nu prea usoara nici cind lucrezi in Romania, nici cind lucrezi pe platforme petroliere din Marea Nordului. Dar, dupa spusele lui Dan, serviciul n-ar trebui sa fie o problema pentru cineva care-si doreste indeplinirea unui vis. Daca nu i s-ar fi acordat acest concediu, n-ar fi sovait sa-si dea demisia…

De altfel, cu trei luni inainte de plecare, nu avea bani in cont, dar nu s-a stresat prea tare, pentru ca avea incredere ca lucrurile se vor rezolva. Increderea asta nu l-a parasit nici atunci cind localnicii mongoli s-au dat jos de pe motor si s-au apropiat curiosi de el. Tipii nu pareau sa aiba nici o intentie de a-l ajuta, ci mai de­graba pareau interesati de continutul rezervorului si al gentilor sale, mormaind niste cuvinte intr-o limba necunoscuta din care se intelegea doar „benzin'.

Dan a incercat sa-i faca sa inteleaga prin semne ca nu-i tocmai frumos sa umbli in lucrurile altuia, iar ei, la rindul lor, i-au explicat candizi ce intentii au: „Eta mototzycla, benzin nietu!', apoi au intrebat, plini de speranta: „Dolar est?'.

Cum Dan, desi era strain, n-avea de dat nici benzin, nici dolar, tipii au plecat dezamagiti, iar el s-a dus sa se reculeaga o vreme pe malul unui lac. Numai ca, odata cu venirea serii, durerile s-au intetit, piciorul i s-a umflat, si-a dat seama ca ar fi mai bine sa se indrepte totusi catre cea mai apropiata asezare omeneasca. Adica la vreo 80 de kilometri pe un drum cu criblura, la capatul caruia l-au intimpinat citeva iurte, in care si-a gasit adapost. E drept ca a doua zi de dimineata, Dan si-a surprins „gazda' inlocuindu-i cu apa benzina din canistra, dar asta deja nu mai conta, pentru ca trebuia sa-si vada de drum in continuare si, mai ales, pentru ca, asa cum avea sa-si dea seama ceva mai incolo, „Mongolia is about riding'.

Costache a pictat pentru Stalin

Asta a fost prima cazatura „nasoala'. Asa cum pentru orice lucru exista o „prima oara', privind putin in urma, Bulgaria a insemnat prima pana si prima pierdere (roll-bag-ul s-a ars din cauza tobei de esapament, iar Turcia – prima (si ultima!) amenda pentru depasirea vitezei. De altfel, Dan povesteste ca si-a perfectionat o adevarata tehnica anti-radar, prefacindu-se ca nu intelege nimic din ceea ce-i spun politistii si ca are nevoie urgenta… la toaleta.

Turcia a fost o experienta frumoasa, departe de imaginile conventionale ale pliantelor turistice pe care le cunosc, de obicei, romanii („Nu va mai turistiti atita, mergeti si explorati!', le recomanda Dan celor care vor sa-si petreaca concediile acolo). A experimentat in Turcia barbieritul profesionist in Ankara, mincarea excelenta, peisajele minunate si… casa invatatorului din Tesova (unde au ajuns dusi de niste politisti pe care ii rugasera sa le arate drumul catre munti si care n-au vrut sa-i lase sa plece pe inserat si ploaie!).

Georgia i-a primit frumos, inainte sa izbucneasca razboiul; acolo au facut primul schimb de ulei si au avut surpriza sa gaseasca in mu­ze­ul dedicat tatu­cului Stalin un frumos ta­blou mesterit din foi­ta de tutun, semnat Costache. Un ca­dou omagial facut de Romania conducatorului sovietic, despre care ghizii muzeului nu stiau ca a fost primit de la romani, pe­tru ca abia il scosesera din subsol… Dan si Cris­tina s-au fotografiat in fata unui vagon de tren al lui Stalin si au trecut mai departe, in Armenia, printr-o vama improvizata in niste containere cu linoleum pe jos, cu vamesi cu Kalasnikov-uri in miini si vodca pe masa. Au descoperit un tinut muntos cu multe manastiri crestine frumoase, dar fara calugari, un tinut cu oameni aspri si inchisi din cauza razboaielor care i-au macinat in trecut si ale caror urme nu s-au sters inca.

Dupa o vizita in Nagorno-Karabah (fosta zona de conflict Armenia-Azerbaidjan), au fost nevoiti sa se in­toarca in Georgia pentru a putea trece fara pro­bleme granita in Azerbaidjan. Din Tbilisi, cei doi au avut grija sa stearga toate urmele trecerii prin Nagorno: au pastrat numai hartile in care Na­gorno aparea ca teritoriu azer, au uploadat fotografiile „compromitatoare' pe un server ftp, au smuls pur si simplu capitolul despre Nagorno din ghidul Lonely Planet. Cu toate astea, interviul la granita azera a durat mai bine de o ora, timp in care vamesii musulmani i-au vorbit Cristinei numai prin intermediul lui Dan.

Singurul client al hotelului din Buhara

Din Azerbaidjan (de unde Cristina a luat avio­nul inapoi spre casa, nu pentru ca nu i-ar fi placut aventura, ci pentru ca i se termina concediul) a inceput odiseea tarilor a caror nume se termina in „stan': Turkmenistan-Uzbekistan-Kazahstan. Pro­ce­­durile vamale la intrarea in Turkmenistan, tara pentru care nu a reusit sa obtina decit viza de tranzit de cinci zile, au durat nu mai putin de sase ore! La fix pentru a se face noapte si a intelege sensul zicalei „Unde-i lege, nu-i tocmeala': in Turk­menistan nu ai voie sa circuli in afara oraselor dupa ora 22 (spun unii) sau 23 (spun altii).Asadar, desi cel mai apropiat hotel se afla la citeva sute de metri de vama, Dan a trebuit sa-si puna cortul chiar in curtea oficiului vamal si sa astepte, cuminte, dimineata…

In Uzbekistan a fost ceva mai vesel: politia l-a oprit ca sa se pozeze cu motocicleta si a fost singurul client al unui hotel din Buhara (ca urmare, acolo si-a spalat, in fine, geaca, dupa aproape o luna de mers!). Tot in Uzbekistan, un tip care semana izbitor cu Ginghis Han a vrut sa-l insoare cu una dintre cele trei fete ale sale, dar nu a avut noroc…

Dupa ceva probleme cu motocicleta prin Kazahstan, incluzind o tractare pe timp de noapte, o sedere de doua nopti in Almaty (pe care-l descrie ca fiind scump si cu servicii proaste), Dan si motocicleta sa s-au indreptat catre Mongolia, via Siberia. Ce poti sa faci, insa, cind granita e inchisa, vamesii sint beti si-ti recomanda sa vii miine?

Astepti ziua urmatoare (nu prea ai incotro!) si, cu ajutorul a sase baroni locali rusi, dotati cu camion si elicopter, te strecori in „tara minunilor'. Mongolia! „Un loc magic, fara asfalt, fara acoperire GSM, doar cu iurte, cai, iaci si un vultur rotindu-se deasupra, pe cer' – asa descrie Dan experienta, pe care o considera cea mai frumoasa traita vreodata. Motocicleta Gnu il poarta pe primii kilometri de criblura de pe tarimurile Mongoliei.

Nu mai are mult pina cind, din cauza drumului accidentat, roata din spate va incepe sa vibreze incontrolabil, iar el sa-si dea seama ca, inevitabil, urmeaza cazatura. Restul il stiti: zborul prin aer, palmele julite (uitase sa-si puna manusile, pentru ca se tot oprea sa faca fotografii), motocicleta venind in aer, in urma lui, izbitura, durerea din picior, cei doi localnici calare pe IJ, benzin niet, dolar niet, iurta, ingrijirea ranilor. Si apoi, din nou drumul…

Renuntarea nu a fost niciodata o optiune

Dan s-a nascut la Brasov si traiectoria lui pina la aceasta calatorie este destul de sinuoasa: a terminat Politehnica in 2002, a inceput un doctorat in Germania, s-a ocupat de organizare de team-building-uri in tara, a facut cursuri ca sa devina trainer, iar din 2006 lucreaza ca inginer pe platforme petroliere din Marea Nordului, Norvegia.

Permisul de motocicleta si l-a luat de-abia in 2006, pentru ca avea de gind sa plece, impreuna cu prietenii, intr-o excursie in America de Sud, idee ce nu s-a materializat niciodata. Mai are o Yamaha TDM 850, iar motorul cu care a facut inconjurul lumii este un KTM LC4 Military, model 2004, cumparat de la armata germana, special pentru aceasta calatorie si poreclit cu numele de „Antilopa Gnu'. Nu a avut timp de nici un fel de „teste' inainte, in afara unui scurt drum de acomodare Brasov- Bucuresti si inapoi.

La sfirsitul calatoriei, Dan s-a declarat foarte multumit de Gnu, desi a avut parte de patru desfaceri de motor, noua filtre de ulei schimbate si doua cazaturi „nasoale', pe care le pune pe seama „neadaptarii vitezei la conditiile de drum'. Totusi, marturiseste ca s-a bucurat de toate momentele si intorsul nu a fost ni­ciodata o optiune. Nu i-a fost frica niciodata, a invatat cum sa se orienteze chiar si dupa stilpii de telegraf, a invatat ca o astfel de calatorie e o chestie de supravietuire si ca te poti intelege cu oamenii in orice colt al lumii, prin limbajul universal al semnelor, fara dictionare, pocket comms sau alte instrumente… „Fiecare zi a venit cu zeci de povesti, intimplari, trairi, ca intr-un soi de rollercoster ride, spune Dan.

In rest, multe lucruri pot fi puse si pe seama norocului, desi Dan sustine ca a invatat din experienta altora: ce piese de schimb a avut la el, exact de alea a avut nevoie si nu a ramas niciodata in pana de benzina. Cel mai bun accesoriu antifurt s-a dovedit a fi husa (a avut lanturi si lacate, dar le-a facut cadou pe drum unor motociclisti mai „ingrijorati'). In plus, husa ii ferea saua de umezeala din timpul noptii si numerele de inregistrare de privirile curiosilor.

Accident pe malul fluviului Amur

Lasind in urma Mongolia (o tara unde sigur se va mai intoarce sa calareasca nu motociclete, ci cai), Dan a continuat cu Rusia si apoi Coreea de Sud.

In Rusia, pe malul fluviului Amur, in apropiere de localitatea Blagoslovensk, a avut al doilea accident. Se afla pe un drum destul de accidentat, cind deodata, in fata lui, un om a inceput sa-i faca semne disperate, de parca ar fi vrut sa-l atentioneze ca drumul se termina brusc intr-o prapastie. Dan a cazut pe o parte, cu motocicleta peste el, iar avertizarile omului s-au dovedit a fi fara sens, pentru ca drumul continua bine-mersi. De data asta, dupa accident a avut ceva mai mult noroc: doi rusi cu doua camioane – Edvard si Serghei – s-au oprit si l-au ajutat, ducindu-l (cu tot cu motocicleta) la un spital din apropiere unde un doctor i-a modelat ghipsul in unghiul perfect ca sa poata tine in continuare ghidonul.

Cu toate astea, pe 25 iulie, Dan si Gnu se aflau in Vladivostok, fara harti, fara GPS, cu o mina in ghips, un radiator stricat, pe drumuri fara asfalt, dar bucurindu-se de fiecare minut al aventurii pe care o traiau.

Desi trebuia sa stea zece zile cu ghipsul, Dan a hotarit ca trei zile este suficient, mai ales ca repararea motorului ii dadea ceva de lucru. Si l-a scos in casa unor rusi („mai bine imi scot singur ghipsul, decit sa ma ajute vreun rus suparat) si a pornit cu vaporul din Zarubino (Rusia) pina in Soc Cho (Coreea de Sud). Si-a luat la revedere de la Asia din Coreea de Sud, o tara cu mincare picanta, bautura de orez, localnice ca niste papusi de portelan, feriboturi cu camere de kara­oke si alte minunatii, apoi a zburat catre America.

America si inapoi acasa

Dan a schimbat trei avioane spre Alaska, iar Gnu a mers separat, cu un zbor direct. In formularele care insoteau motocicleta, statea scris, negru pe alb, „dangerous cargo'. In State a intrat cu motocicleta murdara de noroi din Mongolia, iar la vama lucrurile au mers extrem de usor, fara controale prea multe, pentru ca vamesul-sef era fan KTM, o marca rar intilnita pe meleagurile americane.

De-abia in America a simtit cum „ii intra drumul in singe'. A pornit din Anchorage, impreuna cu vechiul sau prieten Petre, pe Alaska Highway, drum construit de americani in timpul celui de-al doilea razboi mondial. A avut din nou pro­bleme cu motocicleta, dar s-au rezolvat cu ajutorul unor prieteni vinatori, care locuiau in mijlocul muntilor si aveau un avion personal in curte, alaturi de un camion, un autobuz de scoala, un Cadillac vechi si citeva ATV-uri.

Reparatia insa i-a intirziat o saptamina. A urmat Trans-Canada prin parcuri nationale si peisaje pe care le vezi doar pe Discovery, apoi New York, de unde s-a intors in Canada, la Mont­réal, pentru zborul catre Europa, cu aterizare la Paris.

Calatorea seara, fara sa ramina prea mult in orasele mari, fara sa se opreasca la prieteni, vazindu-si de drum. De altfel, drumul in sine i-a placut cel mai mult. N-ar putea sa indice un oras sau o tara anume, cel mai important lucru la o astfel de calatorie este senzatia de contopire cu motocicleta si drumul.

Intoarcerea spre casa, prin Europa, a insemnat mai mult ploaie, dar si reintilnirea cu Cristina, cu care a mers pina la Viena. Apoi a gonit spre casa… In Brasov a ajuns pe 27 august dimineata. S-a dus in Piata Sfatului, a facut fotografii, s-a mai plimbat o vreme prin orasul gol si atit de familiar si apoi acasa, la parintii care il asteptau. In aceeasi seara, Dan si-a spus povestea drumului la intilnirea cu presa de la Kronart Gallery si apoi a doua zi la Bucuresti, in ceainaria Carturesti.

La intilnire au venit mai mult motociclisti decit presa si totul s-a transformat intr-un fel de sezatoare intre prieteni, la care s-au vizionat poze si s-a ris mult. Daca il intrebi de ce a facut-o, n-o sa obtii de la Dan vreo explicatie cu bla-bla-uri metafizice. Pur si simplu a simtit ca trebuie! Planurile lui de viitor includ: somn, construirea unui avion, din nou somn, un zbor cu balonul la 15 kilometri sus, in cer, de unde sa sara inapoi cu parasuta, dupa ce a fotografiat „planeta albastra'…

Adina Rosetti
Foto: Dan Honciuc

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK