Obiceiurile de nunta, de la bun-gust la dezgust

Curiozitatea ce a stat la baza cercetarii de fata pleaca de la o discutie petrecuta in redactia ELLE, unde doua ta­be­re dezbateau cu aprindere excluderea din cadrul nuntii a tuturor obiceiurilor „rurale'. „Cum sa incingi hora in fata blocului, sa te va­da toti vecinii?!', se minuna o colega, in timp ce o alta sustinea ca nu concepe nunta fara muzica lautareasca. Asa ca mi-am facut un inventar al obiceiurilor atat de hulite de tinerii de astazi, de la ruperea colacului deasupra ca­pului miresei (imaginati-va figura hair-stylistilor in acest moment) la imbroboditul miresei.

Am scos din ecuatie toate gesturile impru­mutate, de genul aruncarea buchetului si scoaterea jartierei, si am pornit la studiu. Inutil sa va spun ca atunci cand vorbim despre orice nunta care are loc astazi in orasele din Ro­ma­nia, afara de cele organizate de diver­se­le muzee etnografice, suntem undeva la ani-lu­mi­na departare de o nunta taraneasca autentica.

Scopul nuntii

E de ajuns sa plecam de la scopul si durata ceremonialului de nunta pentru a intelege mutatiile imense care s-au petrecut in societata noastra, cel putin in acest domeniu. Daca astazi doi tineri se casatoresc din proprie initiativa pentru ca se iubesc nespus si au decis sa isi petreaca viata impreuna, alta­da­ta oamenii se casatoreau dintr-un singur motiv: sa aiba urmasi legitimi. Credinta populara considera ca, in lumea de dincolo, sufletul omului traieste in doua pantece: in cel al mamei, unde are loc preexistenta, care se presupune ca incepe in noaptea nuntii, si in pantecele pamantului, postexistenta. Se pare ca urarea „casa de piatra' nu are sensul strict de locuinta zidita din piatra pentru tineri, ci de intemeiere a unui adapost solid care va fi locuit de suflet in preexistenta, perioada deschisa de actul prenuptial si inchisa de nastere.

Actul casatoriei fiind considerat unul sacru, nici nu-i de mirare ca virginitatea celor doi miri era o conditie sine qua non! Faptul ca fe­tele deveneau apte pentru maritis era anun­tat pu­blic in sat prin anumite gesturi simbolice: schimbarea pieptanaturii parului sau intoarcerea ulcelelor ce impodobeau pe­retii casei cu gura spre drum. Baietii erau si ei scosi la joc si luau parte la sezatori. Var­sta optima pentru casa­torie era 15-20 de ani la fete si 18-30, la baieti. Depasirea limi­tei de 20, respectiv 30 de ani, atragea dupa sine catalogarea tinerelor drept „fete ba­trane', iar a baietilor, drept „flacai tomnateci'.

Un alt fapt care a dus la deteriorarea si pierderea semnificatiei obiceiurilor de nunta il constituie condensarea intr-o singura zi a unui ritual care, initial, dura trei zile. Petrecerea, care la noi se consuma intr-o seara la restaurant, avea loc mai intai la casa miresei si apoi, din nou, la casa mirelui si era insotita de nenu­ma­­rate ceremonialuri, dansuri si strigaturi.

Invitatiile

Cata bataie de cap dau astazi mirilor invi­ta­tiile de nunta?! Trebuie sa alegi nu numai textul, dar si fontul scrisului, culoarea si hartia, si toate cu mult timp inaintea nuntii. Lucrurile stateau mult mai simplu inainte. Pentru ca la nunta nu participau rudele de departe, ci doar oamenii din sat, cu o zi inainte de marele eveniment un vornicel cu plamani puternici, dotat cu o sticla de vinars, era tocmit sa mearga din poarta in poarta sa invite oa­me­nii la nunta: „Mirele nostru vestit /Azi prin mine v-a poftit /Sa faceti o cale si-o carare / Pana la curtea dumisale / La un scaun de odihna/Si-un pahar de bautura / Si mai multa voie buna' (urare din satul Ilisesti, Bucovina). Dupa care inchina un pahar cu invitatul, obtinand de la acesta si confirmarea pe loc.

Gatirea bradului

Inca se mai practica prin unele locuri jucatul bradului sau al steagului la nunta. Ei bine, acest obicei pleaca de la faptul ca atat mirele, cat si mireasa aveau in trecut anumite substitute simbolice. Mireasa era asociata cu marul sau cu colacul (dar nu din acela umplut si in nici un caz cu un cozonac), in timp ce mirele era substituit simbolic printr-un brad, steag sau bat inflorat. Iata ce ne spune etnograful Ion Ghinoiu despre acesta: „Bradul, prin simbolurile sale falice (forma coroanei, cetinii si fructului), apare ca substitut fitomorf al divinitatii masculine. El se intal­nes­te la nunta mai ales in sudul Romaniei (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Mol­do­vei), iar in Transilvania si Banat este inlocuit cu steagul de nunta, sau cu un bat inflorat, in Bucovina si Moldova de nord'.

Ritualul gatirii bradului are loc in casa mirelui, cu o zi inainte de nunta, cand feciorii si fetele din anturajul celui ce urmeaza sa se insoare ii leaga crengile cu batiste si flori colorate. „Dupa ce este impodobit, bradul e infipt intr-o paine, aflata pe masa, dupa care luminarea de alaturi se stinge, semn ca acum urmeaza sa se petreaca actul imperecherii. De altfel, bradul, steagul sau batul inflorat formeaza cupluri divine cu marul, painea, colacul, simbolurile femi­ni­tatii. Si la casa miresei, persoane initiatice (bradarul, stegarul, colacarul) oficiaza im­pe­recherea cuplului divin prin gesturi simbolice: spargerea talerului miresei cu prajina steagului, infigerea merelor rosii in bratele crucii care formeaza scheletul stea­gului. Toate aceste gesturi au inlocuit simbo­lic actul nuptial care in vremuri preistorice avea loc in vazul comunitatii.

Barbieritul mirelui si gatitul miresei

Cu toate ca nunta era considerata unul dintre cele mai vesele momente ale vietii, din cadrul ei nu lipseau momentele de tensiune si de jelanie. In timp ce drustele (un fel de domnisoare de onoare) ii impleteau flori in cosite miresei, ele deplangeau plecarea tinerei din randul fetelor. Daca cunoscutul refren „Ia-ti mireasa ziua buna, / De la tata, de la muma' nu mai trebuie amintit nimanui astazi, nu la fel se intampla cu versurile care insoteau ceremonialul „barbieritului mirelui'. In timp ce unul dintre vornicei il spumuia pe acesta, ceilalti flacai proaspat insurati de­plan­geau pierderea libertatii vietii de hol­tei: „Foaie verde de dudau / Bine mai traiam flacau / Incalecam calul meu / Si plecam unde vroiam eu'. Si inainte, ca si acum, mireasa folosea di­ver­se tratamente pentru a fi frumoasa in ziua nuntii, chiar daca salonul de cosmetica se muta in casa parinteasca, iar tratamentele cu caviar erau inlocuite de altele, daca nu la fel de luxoase, cel putin la fel de naturale.

Acest ri­tual era cunoscut sub numele de ucnaua miresei, asta pentru ca o armata de druste ii vopseau parul miresei cu un fel de praf galben, numit ucna. Nici unghiile nu scapau pana nu ajungeau rosii, cat despre sprancene, erau in trend cele negre, culoare obtinuta prin fo­lo­sirea semintelor unor fructe numite mezi. Atunci cand la gatitul miresei se aflau prin preaj­ma si neveste, acestea o avertizau pe vii­toarea sotie ca soarta ce o asteapta nu-i una usoara: „Copila din doi parinti / La ce focul te mariti? / Ca barbatul nu ti-i frate /Sa gandesti ca nu te bate'.

Dansul gainii

Sarim in graba peste alte zeci de ritualuri pentru care ne-ar trebui pagini intregi sa le descriem pe indelete si ajungem la ce ne doare: jocul gainii. Da, e vorba de acel moment barbar, cand apare in fata nasului bucatareasa de la cantina tinand pe un platou o gaina fripta, impodobita pornografic cu fructe si cu o tigara aprinsa. Poate nu va vine a crede, dar in trecut, bucatareasa juca un rol foarte important in cadrul nuntii. Nu numai ca era aleasa dintre cele mai iscusite gospodine din sat, pentru a supraveghea prepararea bucatelor, dar ea o simboliza intr-un fel pe mama miresei, atunci cand ospatul avea loc la casa acesteia. Horea gainii, cum este numita ea in Transilvania, era unul dintre cele mai hazlii si asteptate momente ale ceremonialului de nunta.

Gaina, simbol al miresei, era vanduta nasei, iar negocierea avea loc in versuri. Metaforele ascundeau un substrat puternic sexual, iar bucatareasa trebuia sa isi vanda marfa cu iscusinta. „Horea gainii valideaza public virginitatea miresei, caci onoarea mirelui se bazeaza pe ea. Ca in orice situatie de negociere, exista intotdeauna sansa de a fi inselat, asa ca infidelitatea este o preocupare constanta, adeseori continutul strigaturilor adresandu-se direct nasului: «Nanasul multe ibdeste / Si nanasa nu priveste / Ieu gaina ti-oi da / Numa daca mi-i saruta. / Hai in sura cu iarba / Si mi-i plati gaina». Aveti aici versurile cele mai cuminti din cate se spun la dansul gainii. Uneori, acestea devin foarte indraz­nete, spre amuzamentul nuntasilor: «Am gaina huhuieta / Si-i intinsa sub lacata / Ada teia s-o descui / Sa o dau nanasului».  Rimele fac aluzie la obiceiul din trecut, cand nasii faceau initierea tinerilor in tainele nuntirii. „Institutia nasiei ne trimite mai departe de semnificatia cres­tina de parinti spirituali, pana la barbatul cel mai in varsta al obstei, care isi manifesta direct sau prin substitute rolul de fecundator al feme­i­lor', sustine etnologul Ion Ghinoiu.

Rapirea miresei

Mai exista un obicei care, desi se practica in continuare, a deviat mult de la scopul lui initial: furatul miresei. In trecut, acest obicei se petrecea inainte de nunta, mai ales cand viitorii miri nu erau convinsi ca vor primi consim­ta­mantul parintilor fetei. Asa ca mirele fura fata de la casa parinteasca, iar dupa un timp, dupa ce se mai domolea necazul parintilor, veneau sa le ceara consimtamantul. Pentru a nu se face de rasul lumii si pentru ca asa aveau ocazia sa mai negocieze din dota miresei, acestia isi da­deau in cele din urma acordul.

In unele locuri, exista un gest care apropie furatul miresei de semnificatia sa actuala. Astfel, la nuntile unde mireasa era lasata sa joace afara cu flacaii si cu fetele, in timp ce mirele statea la masa cu nuntasii, la un moment dat nunul cere sa-i fie adusa mireasa. Prima oara ii e prezentata o sora mai mica a acesteia, apoi o femeie batrana, iar in cele din urma, cand vede ca mireasa nu e de gasit, mirele isi trimite vorniceii sa o prinda si sa o aduca cu forta. Rascumpa­ra­rea miresei de catre mire se petrece insa in alt moment. Atunci cand acesta vrea sa scoata mireasa pe poarta, pentru a o duce la casa parintilor lui, flacaii ii cer rasplata, pentru ca au invartit-o la hora pana atunci. Ca sa scape de impotrivirea lor, mirele ii cinsteste cu un pahar de vinars, care iata, azi, a fost inlocuit cu cateva sticle de whisky sau sampanie.

Strigarea darului

Slava Domnului ca nu se mai striga darul la masa, veti fi spus voi, salvati de elegantele plicuri in care invitatii isi pot lasa discret „darul' de nunta. Daca acum strigarea darului reprezinta cel mai penibil moment al nuntii, motiv pentru care s-a si renuntat la el in multe locuri, in trecut reprezenta un mare prilej de mandrie. Strigarea cinstei, cum era numit, era momentul cand sateanul, devenit nuntas, isi auzea pronuntat numele de familie in fata multimii. Era scos din anonimat, motiv pentru care incerca sa se prezinte la nunta cat mai onorabil. Momentul era atat de asteptat si pentru ca vornicul, in paralel cu strigarea darului, ii facea respectivului o scurta caracterizare, de multe ori satirica. Oricum, darurile constau mai mult in bucate, decat in bani. Nuntasii aduceau tine­rilor casatoriti colaci, faina de grau, brinza, lapte, sare, gaini, nuci, pentru a compensa cumva cheltuielile ridicate de organizarea nuntii. Doar la casele boieresti se aduceau si bani, stofe scumpe sau giuvaieruri.

Iata in ce con­sta darul facut de nasi la o nunta in Rincul Mare in 1949: „doi colaci mari, un pom cu mere, un blid cu alune, un blid cu nuci, un blid cu poame, doua blide mici cu miere, un blid cu branza, un taneri cu scoverzi, doua tanere cu pancove, un litru de vinars'. E interesant de urmarit cum a evoluat consistenta darului in aceeasi zona, 30 de ani mai tarziu. In 1979, nasii daruiau finilor „zece torturi mari, 14 feluri de prajituri, prezentate asortat pe zece farfurii, zece litri de vinars, zece litri de vin, un serviciu de tacamuri, un serviciu de cafea, stofa pentru un costum barbatesc (3,2 m) , una pereche de pantofi barbatesti, o camasa alba pentru mire, cumparata de la magazin, o camasa de culoare inchisa pentru finul batran, doua carpe albe (naframe), una pentru fina tanara, una pentru fina batrana, sase mii lei'.

Imbroboditul miresei

Cunoscut si sub numele de desbohotat sau invelitul miresei, acesta se produce a­tunci cand miresei ii este luat voalul de pe cap si inlocuit cu o naframa, semn ca a trecut in randul nevestelor. „Voalul, care era luat de pe capul miresei cu doua legaturi de bu­su­ioc, sau crengute de mar, era jucat de trei ori si pus dupa icoana. Punerea voalului pe capul unei druste, grabindu-i maritisul, e un obicei mult mai recent. Dupa acest act, urma jocul miresei, unde nevestele, in frunte cu nasa, jucau mireasa platind-o cu banuti. „Acest joc al miresei pe bani, dincolo de semnificatia integrarii in comunitatea satului a nevestei, sugereaza contactul direct cu insusirile ei aducatoare de noroc', explica etnologul Rusalin Isfanoiu in monografia Padurenii Hunedoarei. De altfel, se credea ca tot ce venea in contact cu trupul mirilor in timpul nuntii aducea noroc, fertilitate si prosperitate. De aici si obiceiul nuntasilor de a prinde si manca din bucatile de colac rupte deasupra capului miresei si aruncate de nasa nuntasilor ca hrana sacra.

Acum, ca stiti de unde vin toate obiceiurile pe care armata de matusi si cumetre incearca sa vi le indese pe gat, puteti hotari singure daca in societatea in care traim aceste gesturi isi mai au rostul. Sau poate, cine stie, includerea lor, chiar si in necuno­stinta de cauza, contribuie cumva la a nu fi date cu totul uitarii.

Foto: Guliver

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK