Pentru ei, supletea, tranzactionismul si simtul situatiei (care iti cere sa te pliezi pe ea mai curind decit invers!) nu exista: siguri pe ei, avind dreptate „in bloc', avanseaza prin viata imuni la aventura vietii, lasind – ce-i drept – urme adinci, dar ratind iremediabil intilnirea cu intelepciunea…
Ma sperie, totodata, si cei care se schimba prea des. Asemeni unor cameleoni, ai senzatia, uneori, ca esenta lor nici nu exista: sint doar efectele unor intimplari. (Cocteau a surprins genial acest fenomen intr-o parabola de doua propozitii: „Intr-o zi, stapinul sau a pus cameleonul pe un pled ecosez; cameleonul a murit de oboseala…')
Oamenii-cameleon, spre deosebire de oamenii-tanc, trec prin viata ca si cum ar sta pe loc si viata ar trece prin ei: sint suma lucrurilor care li se intimpla – si care-i schimba de fiecare data. Sint transparenti, versatili, „personali' ca o oglinda: devin altii in functie de ceea ce pui in fata lor…
M-am gindit la toate acestea intilnind, in aceeasi zi, doi oameni foarte diferiti pe care-i cunosc. Unul este pictor: si-a umplut casa (terasa, gradina, ba chiar si cladirile din imprejurimi) cu picturile sale. Picteaza tot timpul, oriunde si oricum – degetele sale nu sint decit prelungiri ale culorilor de pe paleta. Pasiunea picturii ii maninca timpul, viata, conversatiile cu ceilalti… Nu o duce deloc bine, material vorbind, dar sint convins ca n-ar da viata aceasta precara, umpluta cu atita bucurie autoindusa, pentru niciun „job' superbine platit! Si, desi viata lui pare aceea a unui om-tanc, pictorul nostru si-a schimbat de atitea ori maniera de a picta incit ideea aceasta chiar nu i se potriveste; este, mai degraba, un om care si-a gasit calea – si-apoi bucuria de a urmari ce i se intimpla de-a lungul ei. Pictura lui este oglinda vietii lui.
Celalalt este omul-cameleon perfect: la o virsta inca frageda, a schimbat deja vreo zece job-uri, nu stiu cite case si tot atitea masini. De fapt, fiecare mutare a lui (de la o casa intr-alta, de la un job la altul…) pare sa-l transforme integral – de parca n-ar fi decit un recipient umplut de fiecare data cu alt continut. Isi schimba „convingerile' ca si camasile (si-si schimba camasile foarte des, fiind un fashion-victim). Nu are o meserie precisa, dar este mult mai cunoscut (in lumea-spectacol in care traim) decit daca ar avea. Se scalda alintat in lumina notorietatii sale, fiindu-i suficienta – si considerind ca cei care au aceeasi meserie (el spune, evident, „acelasi job') sint niste fraieri care nu inteleg lumea de astazi. E cameleonic cit cuprinde (pledul lui Cocteau); dar exista riscul – de care nu-si da seama – ca aceasta continua versatilitate sa lucreze, pina la urma, impotriva lui. De fapt, este incremenit intr-un proiect: acela de a fi mereu in miscare.
In ce ma priveste, savurez fiecare clipa care ma schimba (fata de cum eram la 20 de ani) si ma bucur de o virsta care-mi da tot mai mult (vorba junelui meu amic) o „mentalitate de mos'. Daca am, inca, vanitatea de a nu arata ca la 50 de ani, nu pot sa multumesc indeajuns vietii care-mi schimba ideile in functie de numarul anilor… Cit e de ridicol sa ai o minte „vesnic tinara'! E ca si cum ai fi trait degeaba.
Articol publicat in ELLE Aprilie 2008