Imitatori, fatarnici, maimute, vanitosi, fantose, intrusi, mincinosi, copii triste, capete seci, clovni, inchipuiti, scalimbaiti, impostori, fandositi. Stiti despre ce vorbesc: despre bietii snobi, urgisiti de lumea intreaga si acuzati ca n-au in cap decit sclipiciuri, fumuri transparente si opinii pe picioare nesigure. Ei bine, eu nu mi-am propus sa va conving ca nu-i asa, dar as vrea sa va sugerez ca situatia nu este chiar atit de grava si ca snobismul are si el partile lui bune. Stiu ca oftati exasperati si ca deja sinteti tentati sa nu mai cititi articolul.
La urma urmei, britanicul William Thackeray a fost mult mai rapid decit mine si s-a preocupat inca de la 1848, in Cartea snobilor, sa le arate cu degetul impostura, sa rida cu gura pina la urechi, sa le puna numele de snobi care le-a ramas pina astazi (si care se pare ca vine de la cuvintul snab, cizmar in engleza scotiana) si sa-i dea din start o conotatie negativa. Asta inseamna sa faci lucrurile din timp, si nu cu 161 de ani intirziere, ca mine. Dar, chiar si in aceste conditii, as vrea sa ma lasati sa spun de ce imi plac mie snobii.
Pentru ca se lupta cu incalzirea globala
Da, au dreptate cei care se strimba cind aud ca ecologia este tratata ca o tendinta care, in loc sa ne dicteze culoarea parului, ne impune sa facem dus in loc de baie. Si, bineinteles, sa mincam mere acneice in loc de struguri splendizi in final de februarie. Asta este situatia: e sic sa mergi cu bicicleta, e cool sa ti se scurga untul bio peste reviste peste acte, peste bani, peste telefon, peste agenda, peste facturi, pentru ca ai refuzat la supermarket chiar si punguta degradabila in doar 180 de zile, e trendy sa mergi cu bicicleta chiar daca nu sint piste pentru biciclisti, e hip sa nu porti decit piele ecologica. Este foarte probabil ca multi dintre cei care imbratiseaza aceste obiceiuri o fac si din (putin, putin, putin) snobism, dar snobismul, bietul de el, nu are alta vina decit cea a promovarii involuntare a unui comportament. Si, daca cineva o sa-mi spuna ca nici macar nu s-a dovedit cu adevarat legatura dintre poluare si incalzirea globala si ca toate aceste gesturi nu ramin decit niste snobisme si atit, de-abia astept sa-i spun ca eu m-am saturat de pungile de plastic pe care le vad pe cimp atunci cind merg cu trenul. Iar daca snobismul rezolva macar o mica parte a problemei, bravo lui.
Pentru ca testeaza feluri noi de mancare
Daca nu ar fi existat snobi, ar fi trebuit sa mincam piine cu unt toata viata, indiferent de moment si de eveniment. Eu as vrea sa le multumesc tuturor celor care s-au ocupat sa descopere, sa guste si sa promoveze mincarurile pe care altii, mai putin curajosi, nu le-ar fi atins niciodata. Dar asa, iata! Datorita lor putem sa intram intr-un restaurant si sa cerem perle de anason cu unt, caviar de mure si de coacaze si, la desert, o pralina de serbet cu ulei de masline si jambon de Parma.
Pentru ca sunt amuzanti
Si, daca vi se pare ca exagerez cu aceasta afirmatie, as vrea sa va rog sa cititi si urmatoarele rinduri. Va garantez ca merita. Am surprins la un moment dat, acum multi-multi ani, urmatoarea scena: la imbarcarea pe pasagerul care face legatura intre Tulcea si citeva sate din Delta, niste persoane proaspat eliberate din penitenciarul Poarta Alba se inghesuiau salbatic sa se urce pe vaporas. Mie mi se pare perfect de inteles ca dupa o perioada petrecuta in penitenciar sa te grabesti foarte tare sa ajungi acasa si sa nu tii cont de politete si maniere. La urma urmei, asa se intimpla zilnic la metrou si calatorii nu vin de la puscarie, ci de la birou, dar aceasta e alta discutie. De dragul povestirii, as vrea sa faceti un efort de imaginatie si sa incercati sa viziualizati scena cu toate aspectele ei mai putin placute. Nu as vrea sa va relatez detaliile de vestimentatie, fizionomie si dialog pentru ca mi s-ar parea ca birfesc, dar am incredere totala in imaginatia voastra. Ei bine, si acum, ca aveti in minte tot tabloul, va spun si urmarea: o doamna cu palarie de pai si ochelari de soare, care calatorea prin Delta cu aparatul de fotografiat agatat de git pentru a surprinde scene pitoresti, s-a intors spre grupul compact de barbati si le-a spus, ferm: „Va rog sa nu mai impingeti pentru ca se poate crea un embouteillage!'. Stiu ca exista si cuvintul romanizat ambuteiaj, dar va asigur ca in acel moment a fost pronuntat cu un foarte brusc accent frantuzesc. Barbatii cei agitati au tacut si, pret de citeva secunde, nici nu s-au mai impins, gindindu-se, pesemne, ca nu au mai auzit niciodata un snobism de limbaj atit de amuzant. Si pe buna dreptate!
Page: 1 2