A frecventa autori contemporani seamana cu o ruleta ruseasca: n-ai cum sa stii care ascunde, in teava, un glonte (= jurnalul)! Asa m-am trezit in Jurnalul doamnei Lovinescu, si as fi ipocrit daca as spune ca-mi pare rau: paragraful care-mi este dedicat (pag. 262) este mai curind flatant – dar problema ramine: intimplarile cuprinse aici acopera perioada 1990-93, iar notatiile – facute „la cald – sint uneori intempestive, in ciuda tonului in general sec.
Ceea ce lipseste (inevitabil) este perspectiva – „the bigger picture. Cartea se citeste pe nerasuflate, ca un thriller cu fapte si personaje cunoscute, dar in care finalul este aminat pentru volumele ulterioare.
Multi scriitori ar da oricit sa scrie macar un paragraf precum cele din Despre ingeri: este nu doar cea mai frumoasa carte a lui Andrei Plesu, este si una din cele mai frumoase (mai profunde, mai bine scrise) ale literaturii romane. Este, de fapt, un indrumar pentru gasirea Ingerului fiecaruia – intr-o lume aglomerata de certitudini grele si de relativisme certe, o pledoarie pentru inteligentele inaparente, pentru subtilitate si nuanta.
Cum se face – se intreaba Andrei Plesu – ca ne-am pierdut tertul, solul inaripat dintre noi si Dumnezeu, inghetind suficient si geometric in binoame, dihotomii si antagonisme? „Lumea ingereasca e «plafonul» umanitatii, genul ei proxim, spune A.P. – cu una din acele formule percutante carora le detine brevetul; e nevoie sa reaproximam aceasta proximitate, sa credem, ei da, sa credem ca simturile noastre nu ne divulga tot, ca inteligenta noastra nu ne descopera tot, ca, in fond, daca nu ne este dat sa-ntelegem infinitatea divina, putem face incercarea de a ne reapropia ceea ce ne sta aproape – inteligenta necorporala a ingerilor. Despre ingeri este (si) o carte despre Intelect si despre aventura interioara care te poate conduce la aflarea „gindului bun. Oglindindu-ne Ingerul (cel care sta cu fata spre Dumnezeu), avem sansa de-a oglindi macar o farima din Inteligenta Suprema…
Articol publicat in ELLE Februarie 2004