O zi din viața lui David Popovici, campion la înot și la mentalitate

David Popovici a fost la un pas să urce pe podium la Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar nu suportă "presiunile inutile" și ne sfătuiește să ieșim cât mai des din rutină "ca să rămânem sănătoși", în podcastul Hope and Homes for Children.

La doar 16 ani, David Popovici devenea în iulie campion european la înot la probele de 50m, 100m și 200m – timpul de 47 de secunde și 30 de sutimi înregistrat de el la Roma stabilea un nou record mondial atât la juniori, cât și la seniori, atrăgându-le atenția jurnaliștilor din România și de pretutindeni cu viteză.

Însă marea surpriză a venit atunci când David Popovici s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, alături de nume mari ale sportului românesc, precum Ana-Maria Popescu, Larisa Iordache sau Marian Drăgulescu. În scurt timp, înotătorul a devenit noua speranță în sport a românilor, și nu numai – „fenomenul, regele, extraterestrul”, cum glumește el. Susținerea de care s-a bucurat pe parcursul jocurilor a fost amețitoare.

David a fost la un pas de podium la Jocuri , dar a câștigat bucurie și aurul în inima tuturor susținătorilor atunci când, pierzând medalia de bronz la 200m liber, a răspuns simplu: „Nu am pierdut nimic, sunt fericit că am câștigat locul al patrulea. […] Faptul că am fost la două sutimi de medalie îmi arată cât de strălucitor e viitorul.”

Cum se crește, deci, nu numai un campion la înot, ci și un campion la mentalitate? Cum se împacă performanța și copilăria în ochii părinților? Unde se întâlnește copilul perfect cu copilul fericit? David Popovici a răspuns acestor întrebări în cel mai recent episod al podcastului găzduit de Amalia Enache pentru organizația Hope and Homes for Children, Cu Inima la Vedere, acolo unde a fost invitat alături de Irina Rimes la începutul lunii septembrie.

David le-a povestit cum arată o zi normală din viața lui, mai ales în perioada antrenamentelor și competițiilor: se trezește în fiecare zi la 5 dimineața și mănâncă pe jumătate adormit, doar ca să nu plece cu stomacul gol la bazin, la ora 7. Ajunge din nou acasă abia 12 ore mai târziu, timp în care a mers și la școală și posibil să mai fi făcut încă un antrenament. Ia cina, se apucă de teme, vorbește cu colegii și prietenii dacă îi mai rămâne timp și încearcă să se culce măcar la ora 22.

„E pur și simplu pasiune”, spune el. Dar nu e mereu așa – zilele nu sunt mereu atât de încărcate, iar el e un susținător convins al „ieșitului din rutină”. Cât despre un posibil eșec, David mărturisește cu lejeritate că „este convins că o să vină” și că „e gata pentru orice”, însă „nu bagă în seamă lucrurile pe care nu le poate controla”.

Desigur, ar fi nedrept să nu menționăm și că mama campionului este psiholog de profesie, și că o bună parte din ceea ce este azi David Popovici i se datorează ei – după cum spune mereu. Totuși, le mulțumește și altor persoane din viața sa, la care poate nu ne-am fi așteptat. Citește în continuare un fragment din episodul 5 al podcastului Cu Inima la Vedere, la care a participat și ELLE, și nu ezita să îl urmărești integral aici sau pe orice platformă de podcast (Google/Apple/Spotify).

David Popovici: Când am început înotul, la 4 ani, nu prea am putut eu să aleg. Părinții au decis pentru mine, un medic ortoped le-a recomandat. Aveam niște probleme cu spatele. A devenit o chestie mai serioasă pe la 7-8 ani, când m-am decis că vreau să fac de performanță. Ai mei mi-au explicat în ce constă, ușor cât să înțeleg eu la 7-8 ani și am ales s-o fac mai serios. M-am ținut doar pentru că mi-a plăcut. Dacă în vreun moment aș fi spus că nu îmi mai place, ai mei nu aveau nici o treabă, mă scoteau imediat. Și asta m-a ajutat foarte mult, faptul că nu m-au presat niciodată […] și nici nu o să mă preseze, nu există așa ceva în mediul meu. Am o rutină care îmi place, sincer. Dar la un moment dat mă satur de ea…

Amalia Enache și Irina Rimes: Ce faci când te saturi de ea?
David Popovici: Plec într-o vacanță.
Amalia Enache: Dar nu poți oricând, nu poți înaintea unei competiții…
David Popovici: Nu pot, nu… depinde de perioadele de pregătire.
Amalia Enache: Deci nu ne săturăm chiar oricând [de rutină]… Ne săturăm doar când se poate.
David Popovici: Da. După ce m-am calificat la olimpiadă a fost o perioadă destul de încărcată… Iar după ce am terminat, am plecat 3 săptămâni. Am fost la mare 10 zile, restul le-am petrecut în țară. M-am văzut cu prietenii, am făcut tot ce am vrut sau puteam să fac. Am profitat. Pentru că dacă nu mai ieși din rutina asta din când în când, nu rămâi sănătos, cum sunt convins că știți amândouă.

Amalia Enache: Pentru asta ai fost încurajat de antrenor? Să rupi din când în când disciplina?
David Popovici: Da, la propriu – să te rupi de rutină și să te rupi de același stil de viață. Dacă vezi un pic cum e și pe partea cealaltă, ajungi să apreciezi altfel și înțelegi altfel disciplina. […] Pe vremuri se punea foarte multă presiune pe sportivi, pe gimnaste, pe înotători; Toată lumea știe sportul românesc și cum mergea treaba atunci. Nu are cum să iasă ceva frumos dacă e presiune și dacă e rigiditate. Sau, poate iese ceva, ceva măreț, dar nu va fi plăcut pentru nicio parte a echipei – părinți, copil-sportiv, antrenor. Nu e niciodată plăcut când se pun presiuni inutile.
Amalia Enache: Dacă ar fi să dai un sfat părinților de adolescenți, ar fi acesta? Sau altul?
David Popovici: Da, cred că acesta ar fi. Nu puneți presiune pe copilul vostru. Încercați un sport – poate-i place, poate nu – lăsați-l să-și urmeze pasiunea oricare ar fi aceea, și nu împingeți niciodată de la voi. Trebuie să aveți o relație bunicică și cu antrenorul. Doar nu presați inutil.

***
Irina Rimes: Cum combini școala cu sportul?
David Popovici: Nu-i ușor. Și nu sunt nici la o școală cu profil sportiv. A fost alegerea mea și a alor mei de când eram mic. Dar am niște profesori care mă înțeleg – niște oameni în primul rând foarte ok, care înțeleg și susțin pasiuni. Adică dacă nu ar fi fost oamenii acolo care să mă înțeleagă, n-aș fi putut să le fac pe ambele fără să fiu la un liceu cu profil sportiv.
Amalia Enache: Presupun că ai tăi s-au gândit să nu mergi la un liceu sportiv ca să nu fii exclusiv pe o cale; să-ți rămână și alte posibilități în față, în caz că la un moment dat vei vrea să faci altceva.
David Popovici: Da, ai mei merg foarte mult pe ideea că ai de învățat multe de la oameni de calitate și ei îi considerau oameni de calitate pe cei de la liceul la care sunt. Am crescut acolo, m-au ajutat foarte mult în formarea mea – profesorii, directorii, doamna de serviciu, toată lumea de acolo...
Amalia Enache: Cum e la artiști cu disciplina, Irina?

Irina Rimes: Hai să trecem la altă întrebare… (râde) Prost, foarte prost. E greu să intri într-o disciplină pentru că ideile creative vin atunci când vin. Trebuie să mai și forțezi un pic inspirația. Și îmi reușește, cumva e și o chestie pe care o înveți. […] Dar eu din lucrurile astea neregulate îmi extrag energia – din vacanțele nepropuse, neplanificate, din oameni… […]
Amalia Enache: Irina, tu spui că la artiști nu e disciplină. Dar și tu ești un om care muncește foarte mult și de foarte devreme.

Irina Rimes: Lipsa disciplinei nu înseamnă neapărat și lipsa muncii. Diferența este că la el munca este încadrată în niște ore, iar la mine nu e.

David Popovici: Da, e un haos controlat din care poate să iasă procesul creativ. Altfel nu ai putea să îmbini și să îți iasă ideile mișto.

Irina Rimes: Dar să știi că uneori am momente în care îmi doresc să fiu mega-disciplinată. Am, de exemplu, luni când fac sport, mănânc foarte sănătos, ajung la rezultatul dorit, arăt bine, strălucesc, din punct de vedere muzical sunt ok, îmi fac treaba, după care… parcă mă satur de rutină și dau în cealaltă extremă. La mine viața e dintr-o extremă-n extremă. El nu poate, dar eu am nevoie de extreme.

***
Amalia Enache: Ce-ți dă ție sportul?
David Popovici: Cred că cel mai mult îmi place satisfacția pe care o ai după o zi de antrenamente, când știi că ți-a ieșit bine. […] Eu dacă n-am făcut nimic într-o zi, nu pot să dorm. Dacă n-am ieșit măcar un pic cu bicicleta sau să fac ceva ce-mi place, pur și simplu nu pot să dorm. Nu mai zic de satisfacția pe care o ai după ce termini un concurs. […] Și eu simt nevoia după o perioadă foarte încărcată să mă detașez de realitatea mea, de stilul meu de viață și să fac ceva total diferit – vreau să mă culc cât de târziu se poate, să mă trezesc cât de târziu se poate și să mănânc tot felul de prostii; Ca să gândesc altfel. Puțin, măcar trei săptămâni.
Amalia Enache: Dar nu ți s-a întâmplat vreodată să te regăsești acolo și să spui „De acum încolo eu vreau să mă culc numai la 12 noaptea”…
David Popovici: Întotdeauna mă întorc la ce știu eu și ce îmi place. Spre sfârșitul vacanței a început să îmi fie dor de bazin. După ce am stat 10 zile la mare, mă mai duceam la bazin – pur și simplu pentru că mi-era dor. Înotam pentru că mi-era dor de rutină și de confortul pe care mi-l dădea. E zona mea de confort. Suntem diferiți, e normal.
Irina Rimes: Ce interesant, la el e invers. El se întoarce în rutină pentru că acolo e zona lui și eu când vreau să mă disciplinez, mă disciplinez pentru o perioadă de o lună, trei săptămâni și după aia mă întorc la haosul meu.

David Popovici: Uite, e o chestie pe care o facem amândoi. Amândoi vrem să ieșim, un pic – 95% facem ce facem noi și 5% ieși, ieși și faci altceva pentru că așa rămâi sănătos, așa vezi lumea.

***
ELLE: Au fost vreodată momente în care părinții voștri ar fi vrut să alegeți altă cale, mai puțin riscantă, pentru sănătatea voastră? O grijă normală, părintească.
David Popovici: Ei nu s-au gândit la asta. Știau doar că e un sport bun, sănătos, care te ajută cu tot. Nu s-au gândit niciodată neapărat că voi ajunge aici și că va fi obositor să tot călătoresc sau că va fi greu… Au fost bucuroși atunci că mie îmi plăcea ce făceam și acum sunt la fel de bucuroși că mi-am găsit o cale.
ELLE: Mai stau cu grijă când mergi să înoți în vacanță?
David Popovici: Nu… (râde) Mă rog, mai au momente când spun „Nu te duce după geamandură”, „Nu te duce prea mult, vezi că sunt curenți”. Sunt minor, totuși, încă merg în vacanțe cu ei, și întotdeauna vor fi părinții mei și îmi vor purta aceeași grijă.
ELLE: Și tu, Irina?
Irina Rimes: Mama și acum plânge. Ea consideră că am o viață grea, că este foarte multă presiune pentru că eu trebuie să trăiesc într-un haos controlat, cum a spus și David. Pentru că nu știu niciodată cât de sinceri sunt oamenii din jurul meu, ce vor de la mine. În general creația este un domeniu foarte volatil, și atunci și viața ta e volatilă, dacă te dedici total creației. Mama suferă pentru mine și suferă când îmi ascultă versurile, pentru că ea știe că un suflet ușor n-are cum să scrie așa ceva, deci clar este ceva greu în sufletul ăla. Și clar o să ajungi la un moment dat să sângerezi. Se teme, dar acceptă lucrurile astea și așa mergem mai departe în fiecare zi.

***
David Popovici a mai vorbit în același episod al podcastului și despre cât de solicitantă poate fi o simplă probă de anti-doping, de ce mama lui a ales să urmeze cursuri în acest domeniu, dar și despre cum s-a jucat cot la cot cu copiii abandonați sau cu autism când era mic. Irina Rimes, la rândul ei, a mărturisit cât de greu i-a fost să se apropie de părinții ei, de la cine a moștenit talentul, dar și cât de multe sacrificii a făcut doar pentru a-și urma calea în muzică.
Podcastul Cu Inima la Vedere, găzduit de Amalia Enache, este o producție care vorbește despre cea mai importantă joacă: de-a părinții, susținut de HHC, un ONG care luptă pentru închiderea orfelinatelor din România și îi ajută pe copiii și părinții din medii defavorizate să rămână împreună.

Urmărește interviul intergal aici – pe pagina de Youtube a Hope and Homes for Children Romania, cât și pe toate platformele de podcast (Google/Apple/Spotify). Episoadele anterioare, cu Mihaela Rădulescu, Dana Rogoz sau Andreea Esca au fost deja publicate și așteaptă să le asculți.