O relație sănătoasă de la început? Ce e indicat să faci chiar dacă încă nu v-ați oficializat relația

Debutul poveștii voastre e încurajator și sunt câteva lucruri pe care le poți face pentru o relație sănătoasă din primele etape.

Nu v-ați schimbat pe social media statutul din singuri în relație cu, și nici nu ați început să postați diverse poze împreună. Pentru cei pasionați de rețelele sociale poate că aceasta este forma de asumare finală. Nici nu ați anunțat familiile că oficial formați un cuplu, dar știți că vă aflați pe acest drum și nu mai e mult până dați cărțile pe față, inclusiv cu subiect și predicat, între voi. Ce îți dorești tu foarte mult este o relație sănătoasă și poți lucra în această direcție chiar de acum. Poți pune bazele unei relații sănătoase, cel puțin partea ta de responsabilitate, încă de la primul telefon sau mesaj, nu e necesar să ajungeți să vă mutați împreună și atunci să lucrați la asta. Cu cât mai devreme, cu atât mai bine.


Efectiv îți faci timp pentru el

Nu poți fi cu o persoană dacă nu îi faci loc activ în viața și în casa ta. Muncești aproape în fiecare seară până foarte târziu, te apucasei de multe cursuri ca să îți ții serile ocupate și să nu resimți singurătatea? Casa ta este primitoare doar pentru o singură persoană? Eventual mai ai obiecte vechi uitate de fostul și pe care nu a vrut să le ia la plecare? Fă ordine și curățenie, interior/exterior, observă care sunt alte comportamente și angajamente care nu ți-au permis până acum să incluzi pe cineva în fluxul existenței tale.


Prioritizezi (și) relația

Nu spunem ca în acest moment totul trebuie să se reducă la cuplu și atât. Ai pasiunile tale, prietenii tăi, e mai mult decât sănătos să le menții cât mai prezente. Ci să îl iei în calcul și pe celălalt, să te gândești și chiar să verifici cu el versiuni de planuri, program. Să îl întrebi ce părere are despre anumite perspective. Să îți faci tu programul gândindu-te și la el, că există.

Nu lăsa temele importante în aer

Ți-e teamă că dacă abordezi teme mai grele, el va fugi cât îl țin picioarele fără să se uite înapoi? Păi să facă asta. E chiar foarte bine, indicat, benefic pentru tine. O economie de timp și energie. Nu pui pe masă așteptări nerealiste sau nu îi forțezi mâna cu nimic. Pur și simplu pui reflectorul pe ce ai tu nevoie, ce îți dorești tu de la o relație. Cum vezi ideea de a avea sau nu copii, cum să fie crescuți ei etc. Nu pui carul înaintea boilor, nu te grăbești, ci lămurești dacă vă doriți lucruri similare, aveți aceleași viziuni. De ce? Tocmai pentru a știi dacă are rost să porniți împreună la drum, indiferent unde duce drumul acela. Dar măcar startul să fie același.


Observi și reții

Un fel de mâncare care îi place și pe care îl comanzi sau îl prepari. Un film pe care abia aștepta să îl vadă și la care cumperi bilete. Documentarul despre tema care îl pasionează și îl informezi că e la televizor. Un telefon să verifici cum se simte dacă are probleme de sănătate, dacă poți să îi aduci ceva. Sau cum a ieșit prezentarea în legătură cu care era îngrijorat. Gesturi mici, semnificative, care transmit: am fost atentă, îmi pasă, vin în întâmpinarea ta cu asta.


Îi respecți limitele

Și tu le ai pe ale tale și îți dorești să se țină cont de ele, de ce în cazul lui ar fi diferit? Prin conversații cu profunzime afli mai multe informații despre el, vă conectați. Iar conectarea este menținută mai departe și prin respectarea granițelor personale, de a ține cont nu doar de ce vă place ci și de ce nu este în regulă pentru voi. Iar de aici începe calea negocierii și arta compromisului nu ca metodă de autofrustrare, ci ca metodă de a cultiva relația și a avea grijă ca propriile nevoi emoționale să fie împlinite.


Citește și:
Ce să nu spui când ai un conflict în cuplu. Nu vă ajută la găsirea unei soluții, ci vă transformă în adversari

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle