O nunta ca in povesti

Sa te casatoresti in ziua de azi cu „nunta si alai’ a devenit o mare aventura, mai ales ca nunta la romani tinde sa fie un eveniment din ce in ce mai multicultural. Obiceiurilor noastre stramosesti li s-au adaugat in ultimii ani diverse traditii franco&anglofone si, mai nou, de inspiratie hollywoodiana.

Desi parerile sint cit se poate de impartite, toata lumea este gata sa-ti dea cele mai trasnite si contradictorii sfaturi, cu un aer profesionist, pentru ca nu cumva sa uiti vreun amanunt de maxima importanta in organizarea acestui eveniment, care – nu-i asa? – se-ntimpla doar o data intr-o viata de om. Si tocmai de-asta, te dai de ceasul mortii cu organizarea, incercind sa armonizezi culoarea florilor cu cea a baloanelor, modelul cerceilor cu cel al papionului, meniul cu muzica si stra-matusa ta cu varul lui de-al treilea.

De la un moment incolo, nunta pare sa fie a oricui – a parintilor, a nasilor, a prietenilor – , numai a ta nu… iar tu iti pierzi identitatea proprie, numele, trasaturile si particularitatile ce te definesc, transfor­mindu-te intr-un soi de arhetip, vechi de cind lumea si pamintul, o fiinta generica, inzestrata cu anumite dotari obligato­rii, numita „mireasa’.

Facind un sumar al tuturor su­gestiilor si sfaturilor, iata cum ar tre­bui sa arate si sa se poarte o mireasa a zilelor noastre (in situatia in care se decide sa tina intr-adevar seama de toate must-do-urile, atit cele ale bunicii de la tara, pastratoare a traditiilo, cit si a prietenei din copilarie stabilita la Paris sau Londra si la curent cu ce­le mai cool tendinte in domeniul nuntilor europene):

Pe linga crinolina alba (toate am visat sa fim prin­tese macar o data) si pantofii cu tocuri criminale (deh, moda asta!), este „obligatorie dotarea cu un coc complicat, tip ikebana, care serveste ca suport pentru voal. In buna traditie englezeasca, acum impamintenita si la noi, mireasa e musai sa fie echipata si cu „something old, something new, somehing borrowed, something blue.

La categoria „imprumut mentionam ca se accepta bijuterii, dar nu cu perle, considerate a fi adu­catoare de ghinion pentru mirese, iar la categoria „blue se foloseste de regula o jartiera, al carei rol ocult il vom afla ceva mai incolo. O alta traditie de import, care inca naste controverse, este aruncatul buchetului miresei catre se­me­nele sale mai putin norocoase, care probabil se an­treneaza te­meinic acasa in vederea obtinerii acestui trofeu. Concurenta intre domnisoare este acerba, dar ca la orice „meci, jocurile sint de multe ori aranjate dinainte. De obicei, mireasa se intelege cu o prietena dornica sa-si puna pirostriile, dar al carei prieten refuza cu indaratnicie de citiva ani sa puna marea intrebare. Prinderea buchetului aducator de noroc este in ochii tuturor un simbol, deloc subtil, al vrerii intregului univers ce conspira la unirea celor doi tineri. Este un semn ceresc menit a-i deschide ochii Lui asupra faptului ca Ea este aleasa. In teribila cursa pentru bu­chet, pot fi vazute scene cutremuratoare, in care dom­nisoare, altminteri linistite si la locul lor, se arunca literalmente in aer, fara sa mai tina cont de conventii sociale sau teama de ridicol. Triumful afisat de domni­soara cistigatoare este aproape la fel de amuzant ca disperarea si stinjeneala partenerului ei, nevoit sa indure tot restul serii mistourile crunte ale prietenilor.

Daca pentru mireasa sarcina aruncarii buchetului pare relativ usoara, treburile se complica serios in ceea ce-l priveste pe mire. Ajungem la picantul moment al scoaterii jartierei miresei. Mirele are la indemina, pentru indeplinirea ei, doua posibilitati: celor mai timizi sau conservatori, le recomandam cu caldura metoda manuala, cea mai sigura; celor mai indrazneti (si care au consumat si ceva cantitati de alcool in prealabil) le sugeram sa smulga pacatoasa de jartiera cu dintii, acompaniati de uralele incendiare ale asistentei. Jartiera este aruncata apoi tinerilor holtei spre pastrare, iar destinatia sa finala ramine pentru cei mai multi dintre noi un mister.

Mireasa, deposedata acum si de buchet, si de jartiera, este numai buna sa fie furata de niste prieteni binevoitori si apoi rascumparata. Inghesuita cu tot cu crinolina intr-o masina, ea este plimbata o vreme prin tot felul de hirtoape pentru a ajunge, in final, intr-o discoteca sau bar, prada privirilor curioase. Marele avantaj in toata aceasta odisee destul de neplacuta este ca isi poate permite, in sfirsit, mica placere de a fuma linistita o tigara, departe de ochii iscoditori ai soacrei. Un loc deosebit de popular in rindul gastilor de rapitori de mirese din Bucuresti pare a fi Arcul de Triumf, sub care, in serile de vara, se string cam 6-7 astfel de grupuri, care o pun de-o pe­tre­cere ad-hoc. Uneori cu lau­tari, alteori cu mariachi, dupa caz. Dupa o vreme, nu se mai stie exact care mireasa a cui este si ce nas de la ce nunta se revendi­ca. Dar totul e bine cind se sfir­ses­te cu bine!