O nunta ca in povesti

Sa te casatoresti in ziua de azi cu „nunta si alai' a devenit o mare aventura, mai ales ca nunta la romani tinde sa fie un eveniment din ce in ce mai multicultural. Obiceiurilor noastre stramosesti li s-au adaugat in ultimii ani diverse traditii franco&anglofone si, mai nou, de inspiratie hollywoodiana.

Desi parerile sint cit se poate de impartite, toata lumea este gata sa-ti dea cele mai trasnite si contradictorii sfaturi, cu un aer profesionist, pentru ca nu cumva sa uiti vreun amanunt de maxima importanta in organizarea acestui eveniment, care – nu-i asa? – se-ntimpla doar o data intr-o viata de om. Si tocmai de-asta, te dai de ceasul mortii cu organizarea, incercind sa armonizezi culoarea florilor cu cea a baloanelor, modelul cerceilor cu cel al papionului, meniul cu muzica si stra-matusa ta cu varul lui de-al treilea.

De la un moment incolo, nunta pare sa fie a oricui – a parintilor, a nasilor, a prietenilor – , numai a ta nu… iar tu iti pierzi identitatea proprie, numele, trasaturile si particularitatile ce te definesc, transfor­mindu-te intr-un soi de arhetip, vechi de cind lumea si pamintul, o fiinta generica, inzestrata cu anumite dotari obligato­rii, numita „mireasa'.

Facind un sumar al tuturor su­gestiilor si sfaturilor, iata cum ar tre­bui sa arate si sa se poarte o mireasa a zilelor noastre (in situatia in care se decide sa tina intr-adevar seama de toate must-do-urile, atit cele ale bunicii de la tara, pastratoare a traditiilo, cit si a prietenei din copilarie stabilita la Paris sau Londra si la curent cu ce­le mai cool tendinte in domeniul nuntilor europene):

Pe linga crinolina alba (toate am visat sa fim prin­tese macar o data) si pantofii cu tocuri criminale (deh, moda asta!), este „obligatorie dotarea cu un coc complicat, tip ikebana, care serveste ca suport pentru voal. In buna traditie englezeasca, acum impamintenita si la noi, mireasa e musai sa fie echipata si cu „something old, something new, somehing borrowed, something blue.

La categoria „imprumut mentionam ca se accepta bijuterii, dar nu cu perle, considerate a fi adu­catoare de ghinion pentru mirese, iar la categoria „blue se foloseste de regula o jartiera, al carei rol ocult il vom afla ceva mai incolo. O alta traditie de import, care inca naste controverse, este aruncatul buchetului miresei catre se­me­nele sale mai putin norocoase, care probabil se an­treneaza te­meinic acasa in vederea obtinerii acestui trofeu. Concurenta intre domnisoare este acerba, dar ca la orice „meci, jocurile sint de multe ori aranjate dinainte. De obicei, mireasa se intelege cu o prietena dornica sa-si puna pirostriile, dar al carei prieten refuza cu indaratnicie de citiva ani sa puna marea intrebare. Prinderea buchetului aducator de noroc este in ochii tuturor un simbol, deloc subtil, al vrerii intregului univers ce conspira la unirea celor doi tineri. Este un semn ceresc menit a-i deschide ochii Lui asupra faptului ca Ea este aleasa. In teribila cursa pentru bu­chet, pot fi vazute scene cutremuratoare, in care dom­nisoare, altminteri linistite si la locul lor, se arunca literalmente in aer, fara sa mai tina cont de conventii sociale sau teama de ridicol. Triumful afisat de domni­soara cistigatoare este aproape la fel de amuzant ca disperarea si stinjeneala partenerului ei, nevoit sa indure tot restul serii mistourile crunte ale prietenilor.

Daca pentru mireasa sarcina aruncarii buchetului pare relativ usoara, treburile se complica serios in ceea ce-l priveste pe mire. Ajungem la picantul moment al scoaterii jartierei miresei. Mirele are la indemina, pentru indeplinirea ei, doua posibilitati: celor mai timizi sau conservatori, le recomandam cu caldura metoda manuala, cea mai sigura; celor mai indrazneti (si care au consumat si ceva cantitati de alcool in prealabil) le sugeram sa smulga pacatoasa de jartiera cu dintii, acompaniati de uralele incendiare ale asistentei. Jartiera este aruncata apoi tinerilor holtei spre pastrare, iar destinatia sa finala ramine pentru cei mai multi dintre noi un mister.

Mireasa, deposedata acum si de buchet, si de jartiera, este numai buna sa fie furata de niste prieteni binevoitori si apoi rascumparata. Inghesuita cu tot cu crinolina intr-o masina, ea este plimbata o vreme prin tot felul de hirtoape pentru a ajunge, in final, intr-o discoteca sau bar, prada privirilor curioase. Marele avantaj in toata aceasta odisee destul de neplacuta este ca isi poate permite, in sfirsit, mica placere de a fuma linistita o tigara, departe de ochii iscoditori ai soacrei. Un loc deosebit de popular in rindul gastilor de rapitori de mirese din Bucuresti pare a fi Arcul de Triumf, sub care, in serile de vara, se string cam 6-7 astfel de grupuri, care o pun de-o pe­tre­cere ad-hoc. Uneori cu lau­tari, alteori cu mariachi, dupa caz. Dupa o vreme, nu se mai stie exact care mireasa a cui este si ce nas de la ce nunta se revendi­ca. Dar totul e bine cind se sfir­ses­te cu bine!

Pentru recupe­­ra­rea miresei, se practica un fel de tir­guiala intre mire si „rapitori' (noroc cu telefonia mobila!), timp in care proaspata sotie des­­copera uimita si neputincioasa calitatile de negociator feroce ale proaspatului sot. In final, in schimbul unei lazi de sampanie sau al unei sticle de whisky (aici se vad ca­li­tatile de negociator!), mireasa este returnata vie si nevatamata „proprietarului de drept si adusa inapoi la petrecere in uralele nuntasilor, care in timpul rapirii si-au vazut frumusel de treaba, au apucat sa-si termine vestitele sarmalute si au atacat chiar si friptura.

Peripetiile miresei nu se termina insa aici! Vechile traditii, de asta data romanesti, cer ca, spre sfirsitul petrecerii, voalul miresei sa fie scos si inlocuit cu o basma, o broboada de femeie maritata, simbol al renuntarii la vechile valori (frumusete, cochetarie, sex-appeal) si al imbratisarii noului statut, de gospodina si „femeie serioasa. Promitator inceput… Si, oricit ai incerca sa eviti acest moment, intotdeauna se va gasi o matusa binevoitoare, prevazuta cu un batic inflorat in poseta cu strasuri, gata sa prinda momentul pentru a actiona. Asadar, voalul merge catre fericita prietena care a prins si buchetul, spre disperarea partenerului ei, care deja incepe sa-si vada viata derulindu-i-se cu repeziciune prin fata ochilor.

Dupa aceea, petrecerea continua, terminindu-se in plina glorie cu momentul clasic al taierii tortului. Se poarta torturile supraetajate, super-glazurate si super-accesorizate cu bilute, floricele, figurine si floricele, dulci si comestibile. Mina-n mina si zimbet in zimbet, tinerii insuratei strapung cu cutitul straturile de pandispan si crema, timp in care artificiile stralucesc, sampania curge si blitz-urile ii orbesc. Este un moment frumos, dupa care invitatii incep sa se rareasca, considerind ca si-au cam ispravit treaba pe-acolo. Se mai comenteaza putin sampania si rochia nasei si se pleaca apoi in grupuri catre casa…

Cit despre petrecerea in sine, trebuie sa stiti ca in Romania de astazi majoritatea nuntilor se clasifi­ca extrem de simplu: cu manele si fara. Intilnirea cu DJ-ul este de obicei edificatoare in acest sens. Mai intii, DJ-ul rasufla oarecum usurat auzind ca manelele vor fi excluse (aha, va fi o nunta „rafinata deci!), apoi casca ochii cit cepele cind este avertizat ca nu vor fi nici formatii prea „latino, iar cind zareste pe lista preferintelor mirilor nume dubioase ca U2, Pulp sau Cesaria Evora scuipa in sin si o ia la sanatoasa facindu-si cruce. Daca totusi se intoarce, inseamna ca mai are habar despre ce-i aia muzica si ii puteti lasa pe mina playlist-ul evenimentului.

Alte posibile neajunsuri care se pot intimpla in timpul unei nunti: sa fiti trasi in piept la nota de plata, sa fuga socrul mic cu nasa mare, sa se intrerupa curentul electric, sa intirzie came­ramanul, sa va incurce preotul numele (da, s-au mai intimplat si astfel de minunatii, incurcate sint caile Domnului!) sau, in fine, sa nu iasa coafura fix asa cum a fost brief-ul catre stilist.

Una peste alta, nu va speriati – o nunta iese intotdeauna „ca-n povesti!

Arhiva Revistei ELLE

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK