O mie de saruturi (de Mihaela Radulescu)

Cind vine vremea alegerilor, citi dintre noi opteaza pentru calitate in detrimentul inselatoarei cantitati? Mihaela Radulescu pledeaza pentru prima si pentru drumul pe care il ai de parcurs ca sa ajungi la alegerea corecta.

Am vizitat de curind Heidelberg-ul si un prieten, localnic, imi vorbea despre post-materialism. Despre cit de multi oameni bogati traiesc acolo, dar nu scrisnesc rotile nici unei masini scumpe, nu poarta posete Hermès sau ceasuri scumpe, nu isi fac shopping-ul la Milano si nici nu circula cu yacht-urile pe Neckar. Intelectualii sint autentici, pe strazi se cinta jazz, nu manele, bicicletele sint principalul mijloc de transport, iar stridenta pare sa fi fost abolita de secole (desi, judecind dupa vechimea universitatilor de acolo, cred ca nici n-a existat vreodata). A pleca din Monaco si a ajunge la Heidelberg e ca si cum ai pleca dintr-o emisfera in alta, n-ai cum sa nu simti schimbarea pe toate planurile, desi am gasit si citeva puncte comune: siguranta, civilizatia, sentimentul ca nici tie, nici copiilor tai nu li se poate intimpla ceva rau, la nici un colt de strada.

Nu vreau sa merg mai departe cu analiza diferentelor sau asemanarilor dintre cele doua orase, dar m-as opri putin la… alegerea calitatii, in detrimentul cantitatii. Mai devreme sau mai tirziu, toti facem aceasta alegere, dupa ce gresim suficient cit sa invatam ceva. In Romania am auzit deseori o vorba inteleapta: „Sintem prea saraci ca sa ne cumparam lucruri ieftine'.

Cu alte cuvinte, bunicile noastre au inteles si s-au straduit sa ne explice, probabil, ca o poseta sau niste pantofi din piele vor dainui mai mult decit orice alta varianta ieftina, care ne va obliga sa tot cumparam inlocuitori, deci sa cheltuim mai multi bani. Inca mai avem sindromul „defilarii', al iesitului in lume spre a fi admirati de pe margine, motiv pentru care suferim de lipsa unei rochii noi sau a unui impecabil vestimentar care sa ne asigure aplauzele sau invidia celor care ne intereseaza… Chiar si in lectura se fac excese de cantitate, desi acesta pare a fi cel mai mic pacat – citim cantitativ si sintem mindri de faptul ca nu trece o zi fara sa citim, chiar daca poate ne-ar fi mult mai de folos sa citim carti de calitate, alese dupa criterii care sa ne duca mai departe, sa ne imbogateasca, nu doar sa ne ocupe timpul din pat sau din tren. Ne plingem de silueta si rareori ne mobilizam sa reducem cantitatea de mincare si sa cercetam calitatea, s-o alegem zilnic, sa invatam despre ea. Cit sintem inca tineri, ne dorim sa facem sex de citeva ori pe saptamina si ne face fericiti cantitatea, din care, desigur, putem invata despre calitatea sexului si a sentimentelor implicate…

O culme a rafinamentului si a calitatii ar fi sa-ti faci un fel de mantra zilnica, de genul „Nu vreau sa am nimic din ce nu imi este esential'. Desigur, „esentialul' fiecaruia e diferit si poate contine, fara penalizari, tot ceea ce altora le pare inutil – un tablou, o sculptura, o colectie de ceasuri, bijuterii sau pantofi, luminari, aparate foto sau carti, masini vechi sau bibelouri. Confuzia se instaleaza doar atunci cind „esentialul' tau nu spune nici o poveste despre tine, nu te defineste nicicum, ci doar iti aglomereaza viata, locuinta, mintea…

Oamenii cu prea multi prieteni m-au ingrijorat mereu, tocmai pentru ca i-am suspectat de lipsa calitatii unei prietenii adevarate, intime, binefacatoare in ambele sensuri. Calitatea timpului petrecut cu cei dragi, cu copiii sau parintii, m-a preocupat considerabil mai mult decit frecventa vizitelor sau conversatiilor cu ei. Nu sint genul care raspunde mereu la telefon, tocmai pentru ca in acel moment sigur fac ceva ce-mi acapareaza atentia si necesita o dedicare pe care n-as putea-o oferi vorbind la telefon. Nu sint lucruri cu care m-am nascut sau pe care le-am invatat devreme, ci le-am descoperit in timp, odata cu bucuria de a putea alege calitatea si nu cantitatea…

Cred ca o ipostaza a cantitatii pe care o admir, totusi, e plurivalenta unor oameni, capacitatea de a se exprima in multe feluri – cel mai des am intilnit-o la artisti, unde nu m-a mirat niciodata cantitatea de talente ingemanate si nici n-am pus la indoiala calitatea vreunuia dintre ele. Si, daca v-am dat macar o singura idee despre cit de bine ar fi, macar pe alocuri, sa alegem calitatea si sa nu ne mai lasam asa usor impresionati si pacaliti de cantitate, as incheia cu o alta exceptie, care face atit de bine, uneori…

„And fragrant is the thought of you
The file on you complete
Except what we forgot to do
A thousand kisses deep… '

Cind nu mai vreau sa citesc mult, ci vreau sa simt mult, deschid o carte de poezii si-mi caut sufletul. Acum era la pagina 57, din volumul de poezii al lui Leonard Cohen, Book of Longing.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro