O carte pe saptamana: Libertate – Bogdan Teodorescu (Editura Cartea Romaneasca)

Crezi ca viata ta nu are nimic de-a face cu politica? Ai o familie, prieteni, un job, o viata sociala construita cum te-ai priceput mai bine, asa ca ce treaba ai tu cu cine castiga alegerile, cu afacerile pe care le invart mai-marii tarii, cu jocurile puterii?

O carte pe saptamana: Libertate – Bogdan Teodorescu  (Editura Cartea Romaneasca)

Ei bine, romanul lui Bogdan Teodorescu are toate sansele sa-ti zgaltaie din temelii convingerea ca poti trai linistit in globul tau de cristal. Caci, asa cum vei afla inca din primele pagini ale cartii, la fel a crezut si Sonia Craiu, protagonista povestii construite de Bogdan Teodorescu: „Nu ma intereseaza (politica), nu ma duc la vot, nu ma uit la televizor si nu citesc ziarele, ii spune Sonia unei prietene. „Nu cred ca e important cine e prim-ministru. Mai ales pentru oamenii care se pot descurca singuri. Nu cred ca politica are vreo legatura cu mine sau imi poate influenta in vreun fel viata. (…) Nu un politician. Și nimeni altcineva din lumea lor.

Medicul Sonia Craiu are o viata aparent perfecta: e casatorita cu un medic de familie buna, conduce afacerea proprie (un camin de lux pentru batrani), are un copil minunat, o casa de vis si un grup de prieteni pe masura. Cat de fragila e aceasta constructie va afla Sonia atunci cand va pierde totul fulgerator. Un roman aproape pornografic, scris de un autor la moda printre cucoane, ii este dedicat. Partea proasta e ca personajul romanului, intitulat Libertate, seamana, pana in detalii usor recognoscibile, cu Sonia. Partea si mai proasta e ca respectivul personaj isi insala sotul cu 27 de barbati, pe la inceputul casniciei, atunci cand acesta era plecat din tara la un stagiu in strainatate. Totul cu detalii cat se poate de plastice. Iar lucrurile proaste abia incep pentru doamna doctor Sonia Craiu. Una dintre prietenele sale de familie (care nu prea o are la inima pe frumoasa Sonia) citeste cartea – si de aici porneste tavalugul. Nu o sa intru in detalii, caci romanul Libertate este, pe langa o cronica de familie, un excelent thriller politic si nu pot sa va stric surpriza. Garantez, insa, ca veti pierde vreo doua-trei nopti cu el, caci la un moment dat nu veti mai putea sa-l lasati din mana.

Ce legatura are cu politica (mai exact cu „sistemul) povestea care incepe asa cum v-am povestit? Rabdare, veti afla, intr-un final apoteotic. Exista un alt personaj (extrem de bine construit), care se va stradui din rasputeri sa puna cap la cap toate firele povestii: jurnalistul Mario Popescu, fosta vedeta TV, fosta gazda a unui talk-show de succes, a carui cariera se incheiase in mod exploziv in urma unui scandal urias, orchestrat de baietii cu ochi albastri (aceiasi baieti care ii furnizasera de nenumarate ori subiecte care i-au propulsat cariera). Domnul Popescu va face aceasta investigatie nu pentru ca e un bun samaritean, ci in speranta ca subiectul ii va asigura revenirea pe post de justitiar la statutul cu a carui pierdere nu se poate impaca.

M-am straduit si eu din rasputeri, pe tot parcursul lecturii, sa ghicesc de unde i se trage necazul doctoritei Craiu. N-am reusit, iar atunci cand in sfarsit am aflat, nu mi-a venit sa cred cat de simpla era solutia. Desigur, cum de nu m-am gandit la asta?! Și, brrr… cat de infricosatoare e lumea descrisa de Bogdan Teodorescu! Lumea in care traim si in care credem ca suntem in siguranta. Și, ca sa intregeasca imaginea si sa intelegem mai bine aceasta lume, cartea se incheie cu un superb capitol, in care autorul romanului din roman ne explica cu cinism de ce e bolnava societatea noastra. De ce suntem noi singuri si de ce gasca „lor e indestructibila.

Citeste si:
O carte pe saptamana: O viata mai buna – Anna Gavalda (Editura Polirom)

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle