Nunta la romani (de Tom Wilson)

Nuntile romanesti sunt niste evenimente foarte stranii. (Inainte de a merge mai departe tin sa precizez faptul ca nu vorbesc despre nuntile alea la care am fost invitat, la care am luat parte si la care am petrecut grozav. Si nici despre nuntile alea, multe, la care am fost invitat, la care voi merge si care vor fi superlativele absolute ale calendarului social personal.)

Cum spuneam, nuntile romanesti – evident, nu e vorba de acelea la care am fost si la care ma voi duce – au tot atata sens cat taierea voluntara a unei maini. Chestia pe care n-o pot pricepe e cea a darului, a platii. Ideea de a-i pune pe invitati sa-si plateasca participarea seamana cu a-i pune pe oameni sa dea bani pentru ca te vad intr-o luxoasa masina sport pe strazile orasului.

Sigur ca nici in Anglia nu te duci cu mana goala la o nunta. De regula iei cu tine un prajitor de paine. Sau un filtru de cafea. Sau, daca vrei sa epatezi, te duci cu un prajitor de paine care poate filtra si cafea. Dar de aici pana la nota de plata, de cateva sute bune de euro, pe care trebuie s-o achiti pentru nevinovata placere de a accepta invitatia la nunta cuiva e cale lunga. Nuntile sunt bune prilejuri de distractie. Unde dracu e distractia din acel plic nu stiu!

Un lucru si mai ciudat e faptul ca exista un mercurial, un pret cumva agreat. As intelege daca „darul ar fi lasat la aprecierea invitatului. Pentru cineva care nu a crescut in Romania, insa, a stabili un onorariu pentru participare e dincolo de orice ratiune. Unde mai pui ca, uneori, odata cu intinsul plicului, poti auzi cum invitatul face mare caz de suma pe care a strecurat-o acolo. De ce nu s-ar merge si mai departe, la a numara cu voce ridicata suma care se duce catre proaspetii casatoriti?

Detest articolele in care strainii fac misto de obiceiurile romanilor, spunandu-le cat de stupizi si inapoiati sunt, dar – asta e! – o sa merg inainte si o sa scriu si eu un astfel de text. (Haideti, nu va mai simtiti asa ofensate! Sunt de 12 ani aici si simt ca, in sfarsit, pot arunca cat colo rahatul asta de politete englezeasca si sa va spun tot ce am pe inima!) Da, nuntile voastre sunt ciudate! Si asta e doar inceputul.

Imi pot imagina cum, in timpuri indepartate, Traian si Decebal au infiintat Comitetul Daco-Roman Pentru Distrugerea Momentelor de Sarbatoare, care avea scopul explicit de a supraveghea respectarea protocolului cu ocazia comemorarilor si a celebrarilor.

Farmecul aniversarii unei zile de nastere e ca trebuie sa fie o zi lipsita de stres, o zi de care te poti bucura. Acolo de unde vin eu, proletari veseli cu accentul unui Dick Van Dyke vin la tine sa-ti stranga mana, sa te strige „Sefu si sa-ti cumpere o bautura inainte de a se face nevazuti in noapte. In schimb, tu esti obligat sa faci un imprumut la Bonecrusher, Shark & Headbutt Loan Ltd doar ca sa poti scoate niste prieteni la presupusa ta zi speciala.

Ce ar putea urma? Niste funeralii la care jurnalul intim al decedatului sa fie citit in gura mare, cu voce pitigaiata, astfel incat toata lumea sa rada? O sarbatoare pascala la care familiile sa fie obligate sa-si reaminteasca detaliat toate certurile groaznice din ultimul an? Botezuri la care cuplurile sunt fortate sa vorbeasca despre umilintele sexuale la care se supun unii pe altii? In lumina obiceiurilor de nunta romanesti, nu mai suna totul atat de neplauzibil…

Foto: Bride and groom holding hands from Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro