E greu ca după mulți ani împreună să iei decizia de a ieși din relație. Chiar și când sunt motive pentru care altădată susțineai ferm că ai pleca fără să te uiți în spate. Iar când la mijloc sunt și copiii poate că te gândești de 1000 de ori. Sigur, o astfel de decizie nu se ia pripit, și tocmai copiii ajung uneori să fie o motivație falsă care ascunde frici paralizante. Din păcate suferința nu va fi anulată, prevenită, ci accentuată. Și asta în cazul tuturor.
Mesaje toxice
Oare de-a lungul timpului mama ta a repetat de nenumărate ori că dacă nu erai tu sau tu și frații tăi ea divorța? Ți s-a prezentat punct cu punct sacrificiul făcut de ea pentru tine? Bunicii cumva ți-au reproșat că datorită ție mama a rămas alături de tata? Esența mesajului din familie este că indiferent de ce se petrece în cuplu, mama trebuie să accepte și să rămână pentru copii. Cât de cunoscută îți este vinovăția? Te gândești că astfel tu ești cea care ar destrăma familia, i-ar strica dinamica? O modalitate prin care să îți asumi de fapt întreaga responsabilitate pentru ce se petrece acolo. Uitând că bărbatul are și el partea lui de responsabilitate. Mediul în care trăiești atribuie unei femei doar rolul de mamă? Fără să mai conteze că e femeie sau parteneră de cuplu și neglijate nevoile emoționale legate de aceste roluri?
Lupta internă
Nu divorțez pentru că vreau ca micuții mei să aibă un tată. Dar divorțul suprimă rolul de soț sau partener, nu și pe acela de părinte, de tată. În realitate temerile sunt altele: cum mă descurc ca mamă singură, ca femeie singură (deși sunt mari șanse să existe deja o singurătate în doi), cum mă descurc financiar, oare mai pot găsi un alt partener? În spate pot fi o teamă de abandon, de singurătate, de eșec, dependență/incompetență…
Ce învață copiii
Că o relație de cuplu înseamnă sacrificarea propriei persoane. Că pentru conflicte nu e nicio rezolvare și niciun model de găsire de soluții. Tensiune perpetuă în casă, lipsa unui model sănătos de cuplu. Dacă cei mici sunt copacul și familia este vremea, cine influențează pe cine? Un mediul familial disfuncțional va influența semnificativ dezvoltarea și parcursul copiilor. Ei vor deprinde inclusiv moduri nesănătoase de a face față în acest climat. Pot deveni foarte complianți ca să nu supere. Să meargă pe coji de ouă ca să nu declanșeze un nou conflict între mama și tata. Să se transforme în protectorul unuia dintre părinți, să existe o ruptură internă pentru că trebuie să aleagă de partea cărui părinte să fie. Pot intra în tot felul de evitări emoționale precum alcool, consum de droguri, jocuri pe calculator și izolare de lumea exterioară trăind în online. Sau să fie răzbunători, bully, agresivi, perfecționiști din categoria de luptă. De asemenea, un părinte nefericit cu resurse infime este și un părinte deconectat. Din păcate uneori copiii devin chiar o armă folosită de părinți unul împotriva celuilalt.
Și relația?
Nevoile emoționale de a fi iubit, apreciat, ascultat, a te simți important, a primi atenție, a fi sprijinit, în siguranță… ele rămân în aer. Frustrarea, neîmplinirea, resentimentele pot fi copleșitoare. Infidelitatea ca aventură, infidelitatea emoțională sau relațiile în paralel n-ar mai fi nicio surpriză. Co-parentingul poate funcționa bine doar dacă există niște reguli clare respectate de ambii. Dar amândoi aveți dreptul să fiți fericiți, chiar și dacă asta înseamnă să nu mai fiți împreună.
Citește și:
Cum să comunici în cuplu pentru a avea o conexiune emoțională mai puternică
Foto: PR