Nu te poți desprinde de fostul partener? Ce complicații emoționale îți vor sabota recuperarea

Fostul partener e încă prezent în viața și în mintea ta? De ce nu e cea mai bună idee și e necesar să reorganizezi interacțiunea cu el.

În relații suntem răniți, în relații ne vindecăm. Doar că vindecarea ta este împiedicată de un blocaj pe care se prea poate să îl negi sau pur și simplu să nu îl identifici. Vrei să rămâi în termeni buni cu cel devenit recent fostul partener și te străduiești foarte tare în această direcție? Ori acesta este un fel de inamic al statului și ai la adresa lui o sumedenie de gânduri înțesate de răzbunări ca-n filme? Cine iese pierzător din toată această dinamică? Tu.

Tendința împăcării

Ați agreat împreună această prietenie și sunteți mai mereu în contact. Ceea ce v-a făcut să alunecați spre împăcări și despărțiri nenumărate despre care nici măcar nu îți mai informezi familia sau prietenele. Ce rezultă? Un soi de izolare tocmai de grupul tău de suport care te poate ajuta să gestionezi mai bine despărțirea sau să faci o verificare a realității când începi să te îndoiești de ea. Devii mai ușor manipulabilă, te agăți de speranța unui împreună până la adânci bătrâneți care nu va veni niciodată. Nu cu el.

Ești confuză

Nici tu nu mai știi exact ce simți. Respect, apreciere, amiciție? Iubire, regret, nostalgie? Ești pe nisipuri mișcătoare, iar orice pas ai face nu știi dacă este cel bun, ce rezultat va avea. Ai tendința să privilegiezi relația cu el, să o prioritizezi și orice problemă îți dă bătăi de cap să o discuți cu el, ori să cauți la fostul partener sprijin, rezolvare. Te poate menține într-o zonă de dependență dacă există acest fond, dar și de nevoi parțial împlinite. În acest context de ce ți-ar trebui un partener nou? Pe scurt te menții indisponibilă emoțional și poți ieși la întâlniri, dar relaționările să fie de tipul aventuri sau prietenii cu beneficii.

Nu ești singură

Sau ești singură doar parțial, el fiind disponibil oricând, oricum. Nu ai spațiul necesar în care să te obișnuiești cu noul statut de femeie singură. Să vezi cum te simți cu singurătatea, cum o poți folosi în avantajul tău, ce resurse oferă ea. În momentul în care el se va retrage complet sau va fi mai puțin disponibil deoarece va începe o nouă relație asta se va simți ca o a doua despărțire.

Ești supărată că nu se leagă…

… nimic cu cei cu care ieși și ești convinsă că le dai o șansă reală. Dar e ca și cum ai spune că îi dai o șansă 100% autentică noului iubit, tu fiind căsătorită. Căci deși nu mai locuiți împreună, v-ați despărțit, ați divorțat, în mintea ta tu tot ești cumva în relație cu fostul prin această apropiere excesivă.

Să nu simtă copilul

Ok, s-a mutat, logistic, legal e totul finalizat. Însă în continuare vă comportați ca și cum sunteți o familie în trei sau patru, dacă aveți doi copii. Nu vreți ca cei mici să sufere, țintiți o foarte bună colaborare de dragul copiilor, însă mimați familia. Confuzia punctată anterior din nou e valabilă, nu doar pentru tine, ci și pentru copiii care devin un motiv inconștient pentru această neasumare totală a rupturii.

Mângâierea orgoliului

Nu mai sunteți împreună, dar te caută, te ajută dacă ai nevoie. Cu limite, e clar finalul poveștii de iubire, nu îți dă speranțe false. Și asta îți gâdilă orgoliul. O supracompensare a sentimentului de lipsă de valoare sau insuficiență. Dacă în mod normal ți-ai spune că nu ești suficient de bună ca să fii iubită, gonflarea aceasta maschează tristețea de care fugi cum poți.