Masline nu saptamina asta, la rosii am renuntat pentru toata viata (contin zahar!), morcovi o sa am voie saptamina viitoare, mi-a promis nutritionista, dar numai daca nu ma ating de ciocolata pina atunci…' Din insalata speciala pe care si-a comandat-o amica mea, salata destul de piperata (la pret) pentru ca ne aflam la un restaurant foarte stylish, nu au mai ramas decit o laptuca, taiata frumos in fisii, si citeva rondele anemice de castraveti. Celelalte ingrediente vor porni inapoi catre bucatarie, pentru a elimina tentatia, iar noi doua ne vom termina prinzul si ne vom intoarce la birou mai infometate decit am plecat. Suna familiar, nu?
Noi, femeile, sintem gata sa facem orice pentru a fi slabe. Sa iesim sa alergam prin viscol, sa purtam folie alimentara pe sub jeansi ca sa transpiram si sa slabim (asa era moda la mine in liceu), sa traim doar cu brinza de vaci si suc de lamiie, sa platim un desert din care mincam doar 2%, sa aruncam la gunoi o tava de cornulete primite in semn de prietenie de la viitoarea noastra soacra. Am o matusa de 97 de ani (nu va mint, daca v-as minti n-as fi indraznit sa va spun o virsta atit de inaintata) care, din cind in cind, se priveste panicata in oglinda, se bosumfla si anunta ca trebuie sa slabeasca. Drept urmare, bea inaintea fiecarei mese putin otet de mere si face in fiecare dimineata cita gimnastica ii permite reumatismul.
Dar lucrurile nu sint atit de simple si nu pot fi rezumate in propozitia „Femeile vor sa fie slabe chiar si la 97 de ani', pentru ca imediat se naste o lista intreaga de intrebari: de ce femeile care sint deja foarte slabe vor sa slabeasca? De ce femeile slabesc pentru a fi pe placul barbatilor, iar acestia intorc capul dupa o femeie plinuta care maninca pe strada un strudel cu mult – nomine odiosa! – zahar? Unde este granita intre slaba-frumoasa si slaba-prea slaba? Sintem enervante sau simpatice atunci cind intr-o luni incepem regimul cu proteine, intr-o marti pe cel disociat si miercuri refuzam sa mai mincam pentru ca de la atitea regimuri ne-am ingrasat? si cea mai importanta intrebare: de unde stim noi daca sintem prea slabe? Eu, de exemplu, cind ma uit la pozele mele din liceu, ma apuca literalmente plinsul vazind cit de slaba eram in vremea in care ma consideram „cea mai grasa fiinta de pe pamint'. O alta amica de-a mea a trecut printr-un soc cind, dupa ce fostul ei coleg de facultate cu care iesise la cina i-a spus „Cit de slaba esti!', iar ea i-a raspuns cu un zimbet pina la urechi pentru compliment, i s-a explicat pe toata durata cinei ca pentru barbati exista si conceptul de „prea slaba'. Of, ar trebui sa se hotarasca si barbatii odata si sa ne comunice in mod oficial ce isi doresc de la noi. Pentru ca, incet-incet, se vor trezi intr-o lume populata de multiple variante de Kate Moss care le vor gati broccoli cu andive. Nu putem face un sondaj mondial, dar i-am intrebat pe barbatii din preajma noastra ce parere au despre relatia femeilor cu propria lor silueta.
Atractia trece (si) prin stomac (Dragos Bucurenci)
Cred ca alimentatia e o forma de igiena interioara, asa ca atitudinile mele in legatura cu practicile alimentare ale femeilor sint oarecum din acelasi registru cu ceea ce-mi inspira igiena lor (si nu numai a femeilor, ci a oamenilor in general).
Nu cred ca e nimic sexy intr-o igiena sauvage, dupa cum nu gasesc nimic atractiv intr-o casa mereu vraiste, in care curatenia lasa de dorit. Imi place sa vad putina dezordine, multe culori, haine aruncate unele peste altele, dar reactionez prost daca gasesc resturi de mincare sub pat sau mirosul asternuturilor imi spune ca n-au mai fost schimbate de cind menajera, exasperata si ea, si-a dat demisia.
Pe de alta parte, obsesia ordinii si a curateniei mi se pare si ea un turn-off. Daca faci dus mai des decit mergi la toaleta, daca stergi volanul cu solutie antibacteriana inainte sa conduci, daca schimbi asternuturile in fiecare zi, daca nu bei niciodata apa din aceeasi sticla cu mine, daca ma pui sa ma sterg cu spirt pe miini inainte sa-ti fac masaj, gaseste-ti pe cineva cel putin la fel de ticnit ca tine. O casa in care totul e alb, chiar si servetele de la bucatarie, nu mi se pare cool. Mi se pare funerara.
Schimbind ce e de schimbat, o femeie care maninca orice mi se pare la fel de atractiva ca una care nu se spala. E vorba tot de murdarie, doar ca cea interioara se vede mai greu. N-am avut niciodata fantezii cu printese Xena devorind ciozvirte din care picura, sfiriind, grasimea. Cred ca o salata poate fi un preludiu mult mai bun pentru o dupa-amiaza fierbinte decit o tigaie de grasimi hidrogenate si radicali liberi cancerigeni.
Nu fac foarte bine diferenta intre o femeie care bea mai mult de un pahar de vin pe zi, una care injura ca la usa cortului sau una care maninca junk food. Alte masti, acelasi trashing.
Iar daca ultimele cresteri in greutate nu te mai fac sa te simti bine in pielea ta, prefer sa te vad contemplind dezolata farfuria cu legume decit sa te aud smiorcaindu-te ca vrei sa slabesti, dar ca n-ai timp nici saptamina asta sa mergi la sala sau ca (tot) mama e de vina pentru ca te-a crescut cu friptura si cartofi prajiti.