Nu mai știi ce simți pentru partenerul tău? Indicii că pentru tine relația s-a încheiat

Relația a ajuns la final, poate chiar de multă vreme, deși oficial încă sunteți un cuplu. Ce arată acest final emoțional.

Despărțirea, divorțul, dovada că relația este finalizată poate prezenta două forme: despărțirea emoțională și cea fizică. Ultima este când se fac formalitățile legale sau de natură concretă. Mergeți la notar, judecătorie, starea civilă și dizolvați căsătoria. Când vă mutați fiecare în altă casă, ori unul rămâne în cea veche, vă despăgubiți financiar, împărțiți bunurile și proprietățile. Despărțirea emoțională se poate produce după cea oficială sau uneori chiar înaintea ei. Da, adică să fii încă în cuplu, dar sufletește relația să fie deja încheiată.


Nu te mai interesează flexibilitatea

Dacă până acum erai deschisă către negociere, să faci pași spre partenerul tău, să găsiți soluții agreabile pentru amândoi, în momentul actual nu mai ești dispusă la niciuna dintre opțiunile acestea. Adică nu mai vrei să muncești pentru relație. Simți că nu mai ai resurse, energie, nu dorești să mai investești. Nu e doar o etapă grea, în care celălalt să lupte mai mult, ci efectiv tu ai depus armele.

Nu îți mai face plăcere…

… să petreci timp împreună cu partenerul. Fie că este vorba despre o vacanță, să ieșiți undeva seara la final de program ori să stați de vorbă acasă în timp ce luați masa împreună. Orice activitate în doi o asociezi cu un grad mare de disconfort, de care vrei să te distanțezi. Nu mai găsești nicio bucurie în interacțiunile voastre. Lesne de înțeles că și sexul este cam ieșit din discuție.


Nu îți mai place de el

Cine este el, cum se comportă, cum gândește nu mai este deloc încântător. De fapt, tu ai văzut aspectele acestea de multă vreme, nu au devenit evidente de ieri. Dar făceai un soi de compromis, să le ignori, de dragul ideii de a fi împreună. Sau existau destule momente de conectare emoțională între voi încât să fie hrănită relația și toate acestea să nu fie atât de deranjante. Cum prăpastia s-a mărit nu a mai avut ce să acopere lucrurile devenite și mai evidente. Uneori te întrebi dacă ai mai începe o relație cu el cu datele cunoscute acum. Și cel mai probabil răspunsul este nu.


Nu îți place cine ai devenit tu

Parcă nu te mai recunoști. Consideri că o relație ar trebuie să creeze mediul propice dezvoltării, să crești ca individ. Iar cea de acum nu este o versiune mai bună a ta, comparată cu cea de dinainte de a începe această relație. Ai stagnat, ai involuat, te-ai transformat într-o persoană care nu îți place.

Nu mai ai încredere


Și nu mai ai încredere… mai în nimic. Nu vezi un viitor frumos împreună, nu ai încredere în deciziile pe care le ia partenerul, nu ai încredere în niște schimbări pe care spune că le face dar istoria ți-a arătat clar că nu s-au petrecut. Dacă modifică ceva la nivel comportamental nu este de ajuns sau nu este din palierul important pentru tine. Ca și cum spui că îți este foame, dar îți dă un aliment la care ai intoleranță alimentară sau îți oferă un pahar mare cu apă.


Citește și:
De ce banii și credințele despre bani vă pot distruge relația de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle