Nu mai poți merge la concerte și festivaluri. Impactul psihologic ascuns cauzat de restricții

Poate aveai deja biletele cumpărate, abia așteptai diversele festivaluri din această vară. Dar pandemia ți-a dat planurile peste cap, iar restricțiile legate de mulțimi au un cost psihologic aparte.

Ai fost în trecut la festivaluri și ai simțit și tu vibe-ul acela deosebit. La nivel internațional există o cultură de festival puternică, ce treptat a început să se cristalizeze și la noi. Însă, în contextul actual, ne-am luat adio de la astfel de activități. Și știm deja de ce izolarea și distanțarea socială ne-au afectat psihologic: că există această nevoie de conexiune umană. Din fericire am început să ne vedem cu prietenii, familia, unii au reușit să facă mici incursiuni la munte sau la mare. Ok, și cu toate astea de ce unele persoane tânjesc atât de mult după concerte și festivaluri? Când totuși beneficiază de socializare…


Ai un sentiment de apartenență

Și anul trecut și acum doi ani când erau acele festivaluri deja consacrate, pe care le cunoaște toată lumea, cred că trei sferturi dintre oamenii din lista mea de Facebook erau acolo. Postau diverse video-uri, poze și aveai senzația că lumea se învârte în jurul acelor evenimente. La ceva vreme după, evident că tot despre asta se discuta. Îmi amintesc momentul când chiar eu am plecat la mare, pe ultima sută de metri, pentru că prietenii mei erau cu toții la festivalul la care inițial am hotărât că nu mă duc. Așadar, pe lângă distracție ce obținem? Acel sentiment de apartenență la grupul și mediul din care facem parte, identitate colectivă și integrare socială.


La festivaluri simți conectarea emoțională

Vremea teambuilding-urilor pare că a apus. Cel puțin pentru moment. Ce se întâmpla acolo? Diverse activități de grup menite să ajute la sudarea colectivului, depășirea unor conflicte sau rivalități, conectarea cu colegii de serviciu. Cam același lucru se întâmplă și la festivaluri. Ele implică anumite ritualuri aparent banale dar care depășesc simpla socializare. Drumul, masa împreună, pregătirile pentru a pleca de la cazare la locul evenimentului. Descoperirea surprizelor bine puse la punct de organizatori, explorarea mediului și distracția în sine alături de cei dragi cu care astfel te simți și mai conectată. În plus, posibilitatea de a-ți extinde cercul de cunoștințe nu e nici ea de neglijat.

Nevoia de oameni, chiar necunoscuți

În timpul stării de urgență am mers să cumpăr alimente de la supermarket-ul aflat într-un mall, aproape de casa mea. Sincer, am avut senzația că mă aflu într-un film cu note apocaliptice. Toate magazinele închise, oameni extrem de puțini, desigur, cu măști. Când am intrat în starea de alertă și am putut părăsi localitatea, am mers la mare. O plajă goală, infim populată, cu șezlonguri mai mult neocupate și la mare distanță unul de celălalt. Respectarea regulilor este pentru siguranța noastră. Și, în mod cert, mai bine o plajă pustie, decât cei patru pereți de acasă, sau, și mai rău, de la spital. Dar, în continuare, nevoia de colectivitate este pregnantă, iar mergând la festivaluri sau concerte era o modalitate de a o satisface. De aceea ne e dor de ele.


Emoții mai intense la festivaluri și concerte

Mai știi când erai la un concert, mulțimea cânta o piesă și pur și simplu îți dădeau lacrimile de emoție? Chiar dacă știai fiecare vers al piesei și o mai ascultasei de zeci de ori? Se creează o sincronicitate emoțională cu masa de oameni, ai reacții emoționale mai intense, suportul social crește, la fel și aderarea la anumite valori. Explicație care poate e utilă și când te gândești la protestele mai mult sau mai puțin pașnice.


Citește și:
Speranțe false care te țin în relație ca într-o capcană

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle