Nu-i oferi soluții. Cum să reacționezi corect când o persoană se plânge cât de greu îi e

Când cineva are un moment dificil și se plânge, instinctul îți spune să îi sari în ajutor. Dar acest ajutor are câteva caracteristici aparte care nu țin de soluție, ci de validare.

O persoană dragă ție se plânge, iar tu vrei să întorci lumea pe dos, să faci orice numai să îi fie bine. Ai tendința de a intra în rol de salvator? Fă un pas în spate și folosește aceste tehnici uzuale în cabinetele de psihoterapie.


În primul rând ascultă

Multor persoane le este greu să asculte. Îl întrerup pe cel care se plânge, au tendința de a folosi rapid tot felul de fraze de îmbărbătare sau deja și-au construit în minte un șir propriu al poveștii. Da, nu e simplu să vezi că cineva de care îți pasă suferă, dar lasă persoana să își expună problemele, să le ventileze. Căci o dată cu acest proces ies la iveală și emoțiile, care prin ventilare uneori pot scădea ca intensitate.

Repetă ceea ce îți transmite


Fie că este vorba despre anumite gânduri sau emoții, cel care se plânge se va simți văzut, înțeles, auzit. Cred că îți este foarte greu acum. Ești frustrată că partenerul tău nu se implică așa cum ți-ai dori. Ești furioasă că șeful tău ți-a pus în cârcă noi sarcini și nu te plătește în plus. Ești furioasă că ți s-a tăiat salariul. Cred că e dificil să te întrebi cu te vei descurca în noile condiții.

Nu trebuie să fii de acord

Ție ți se pare că este doar un moment de slăbiciune, de panică intensă. Ești convinsă că exagerează. Ți se pare că greșește. Și toate acestea pot fi valabile, dar rolul tău nu este să contrazici. Ci doar să asculți și să repeți ce spune cel care se plânge astfel încât să nu se simtă singur, ci auzit.

Când cineva se plânge, nu aduce vorba despre tine

Crezi că va fi de folos dacă îi vei împărtăși o situație similară prin care ai trecut și tu? Cum ai depășit momentul? Acum nu este vorba despre tine, ci despre cel care se plânge. Nu e cazul să muți reflectorul pe propria ta persoană, ci să te concentrezi pe cel din fața ta.


Nu oferi un ajutor necerut

Bărbații în general fac asta. Nu pot gestiona adecvat descărcările emoționale, iar instinctul lor este să caute rapid o soluție pe care să o prezinte punctual. O capcană în care cad uneori și femeile. Cel mai simplu este să testezi de ce are nevoie cel care se plânge: vrei să afli părerea mea, să îți ofer ajutor sau doar să te ascult?

Nu îi incapacita abilitatea celui care se plânge de a se descurca singur

Prietenul sau prietena ta are nevoie să știe că îi ești alături. Și e grozav să nu te simți singur pe lume. Prin validarea de până acum îi arăți persoanei care se plânge că o înțelegi și o accepți. Ce mai e nevoie să îi transmiți este încrederea că se va descurca prin propriile puteri și abilități. Iar asta o faci inclusiv ținând în frâu impulsul de a-i da sfaturi.


Citește și:
Gândirea negativă îți distruge relația de cuplu! Cum îl judeci greșit pe partenerul tău

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
 
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle