Te-ai săturat de încercări nereușite, de prinți care după o vreme s-au transformat în broaște. Tu știi exact ce vrei, respectiv o relație serioasă. Fără jocuri psihologice, fără stres, anxietate, fără incertitudini care nu te lasă să dormi noaptea. Visezi la liniște, la echilibru în doi, la un partener pe care să te poți baza, care să îți arate că ești importantă pentru el și că te iubește. Ok, în faza de început este mult prea devreme să vorbim de iubire, dar putem vorbi despre angajament. Te place mult și chiar își dorește să construiți o relație, pornind amândoi de la aceleași viziuni. Cum ai observat deja că vorbele nu sunt suficiente, iar promisiunile aruncate în vânt n-au nicio valoare, comportamentele sunt cele care îți indică realitatea.
E deschis către universul tău
Ce compune universul tău? Familia ta din care provii, prietenii pe care îi ai, pasiunile, modurile în care îți place să îți petreci timpul liber, să te relaxezi. Nu forțează asupra ta propriul stil de viață și e deschis să se adapteze și la cine ești tu, maniera în care trăiești. Indiferent câte lucruri aveți în comun, diferențe tot vor exista. Și cum în lupta pentru supraviețuire nu câștigă cine e cel mai puternic, ci cel care e mai adaptabil, regula aceasta se aplică și în ceea ce privește relația și armonizarea partenerilor.
Îți e alături când îți este greu
Ai spune că e un lucru absolut normal să fie alături de tine în momentele dificile. Și chiar e, dar nu toată lumea poate oferi asta. Sunt unii bărbați care vor doar partea de plăcere, de distracție, eventual doar după rigorile lor, vor ce este mai simplu. Iar atunci când ai o situație de criză, o problemă reală, se fac nevăzuți, se întorc spre stilul lor de viață obișnuit, se comportă ca și cum problema nu ar exista sau e treaba ta să-i faci față, ei nu au de ce să se implice, nici să te susțină moral. Trece criza și revin la partea de distracție, căci în final asta sunt. Niște parteneri de distracție, în niciun caz parteneri de cuplu, în plus nici nu știu ce înseamnă relație. Și, atenție, nu e treaba ta să îi înveți asta la maturitate.
Ține minte…
… ce este important pentru tine, detalii din trecutul îndepărtat pe care i le-ai povestit, dar și detalii semnificative din prezent. Nu e atent la tine ca să te critice, să îți găsească sau inventeze defecte astfel încât să se detașeze emoțional, să evite. E atent ca să te descopere, e atent pentru că îi pasă cu adevărat.
Este comunicativ
Unii bărbați sunt foarte comunicativi pentru că vor un public care să îi aplaude, să îi valideze. Bărbatul din categoria asta nu vorbește continuu pentru a deveni mai transparent, pentru a-l cunoaște tu, ci pentru a se da în spectacol, a primi atenție. Desigur îi este teribil de greu să asculte, te întrerupe continuu, schimbă subiectul, căci nu-l interesează ce spui tu, ci ce spune el. Acest nou partener acționează fix invers decât tipologia tocmai prezentată și știe că în același timp este important să vă simțiți confortabil unul alături de celălalt și în… tăcere.
Este constant
Nu aruncă vorbe mari, iar dacă entuziasmul i-o ia înainte el e probat mai departe și comportamental. Da, te sună, îți dă mesaje, face gesturi frumoase de respect, grijă și atenție, și le face constant fără discrepanțe majore. Nu se aruncă în gesturi fabuloase, stă lipit de tine, ca apoi să nu mai dai de el sau să se comporte rece ori chiar jignitor. Se construiesc predictibilitatea, siguranța și asta îți dă o mare liniște sufletească. Face eforturi să vă întâlniți și se comportă ca un om care chiar te vrea, nu doar unul care îți caută compania doar când îi convine sau se simte singur.
Citește și:
Ți se spune des că ești o persoană mult prea drăguță? De ce asta nu te ajută deloc într-o relație de cuplu
Foto: PR