Nu doar bărbații gătesc la cel mai înalt nivel! Ana Roš o demonstrează

Atunci când se încearcă punerea sub semnul întrebării a competențelor unei femei (sau pur și simplu un interlocutor vrea să o reducă la tăcere), argumentul cel mai la îndemână este că „locul ei e la cratiță'). Însă nici „la cratiță' femeile nu sunt „cele mai bune'. Pentru că și aici competitivitatea și influența bărbaților își spun cuvântul, iar cei mai renumiți chef-i din lume sunt bărbați. Însă acest lucru este pe cale să se schimbe! Slovena Ana Roš este considerată unul dintre cei mai buni chef-I din lume, fiind desemnată Best Female Chef în 2017. În plus, Ana Roš a fost protagonista unui episod din serialul NETFLIX Chef’s Table, care a făcut-o celebră în toată lumea. Într-un domeniu dominat de bărbați, Ana Roš pledează pentru afirmarea femeilor și egalitate de gen.

Hiša Franko, restaurantul pe care îl deține împreună cu soțul său Valter Kramar, se numără printre cele mai bune din lume, datorită autenticității, diversității și calității sale. Ca în cazul oricărui restaurant din cele 50 pe care World’s 50 Best le alege an de an, Hiša Franko nu este doar despre mâncare bună. Este despre redescoperirea și lupta pentru valori uitate, pentru autenticitate, pentru diversitate, pentru specific local, pentru calitate, într-o lume în care totul tinde să se uniformizeze și să-și accelereze ritmul. Ana a conturat o experiență strălucită de fine dining într-o țară care, asemeni României, nu are o tradiție în acest domeniu, în același timp susținând tradițiile, respectând și ajutând natura, luptând pentru ecodiversitate, pentru salvarea speciilor periclitate și a micilor producători. În iulie, Ana Roš s-a aflat la București, fiind primul chef din World’s 50 Best, care a gătit în România pentru publicul local. Cu un pahar de vin roșu în mână, Ana a fost o interlocutoare relaxată (deși mai erau câteva ore până la servirea cinei, iar pregătirile erau în toi). Ba chiar a scos telefonul ca să mi-o arate pe fiica ei pe Instagram (deși mi-a zis că nu o urmărește, pentru că „așa e cu adolescenții'). O conversație despre responsabilități, plăceri vinovate, familie, întâlniri norocoase și ingrediente preferate.

ELLE: Ai fost desemnată „Best Female Chef' în 2017 de către World’s 50 Best Restaurants. Simți un soi de responsabilitate, de presiune care vine la pachet cu asta? Simți că ești un role model?

Ana Roš: Când accepți o astfel de titulatură, devii un fel de role model, poate chiar un astfel de model pentru femeile din toată lumea care gătesc; în cazul meu și pentru tinerele (sau mai puțin tinerele) femei chef din Slovenia, cărora le-ar plăcea să reușească, dar care uneori renunță, sau pentru acei chef-i care sunt mame și, de ce nu?!, tați, care se simt copleșiți de vină, pentru că nu pot petrece suficient timp de calitate alături de copiii lor. Ca să fiu cinstită, atunci când vorbesc de copiii mei, de obicei folosesc cuvinte preluate de la profesorii lor de la școală, care spun că întâlnesc atât de rar astfel de copii incredibili, cu o inimă mare, independenți: poate nu iau mereu cele mai mari note, dar întotdeauna se descurcă singuri, iar asta este cea mai bună abordare a vieții. Cred că cel mai important mesaj al meu către lume este că poți fi în același timp un chef extraordinar, dar și un lider. Pentru că noi suntem și asta: lideri de echipă.

ELLE: Dar simți vreun fel de presiune?

A.R.: Bineînțeles, simt enorm de multă presiune! Uneori, mi-aș dori să scap de toate, pentru că sunt multe pe capul meu, mai ales multe responsabilități. Ca chef ești responsabil pentru toți clienții care vin din toate colțurile lumii ca să-ți viziteze restaurantul, care vor să te vadă sau să guste din mâncarea gătită de tine; ești responsabil pentru cei 40 de oameni alături de care muncești. Sunt responsabilă ca mamă, pentru că, din momentul în care te decizi să ai copii, trebuie să ai grijă de ei. Așa că, la sfârșitul zilei, cred că mai mereu uiți un pic de persoana ta, pentru că e vorba despre ceilați, nu doar despre tine.

ELLE: N-ai avut parte de o educație formală în domeniul fine dining și, cu toate astea, ai fost desemnată „the best female chef din lume'. Poți să ne spui povestea ta?

A.R.: În câteva cuvinte, cred că ai putea să faci un film după povestea mea sau pur și simplu te-ar putea lăsa indiferent. M-am născut într-o familie de intelectuali (mama este jurnalistă, iar tata – medic) și am terminat liceul la profilul uman. În plus, am făcut parte din echipa națională de schi a Iugoslaviei (la noi, schiul este sport național) și am studiat dansul clasic. După terminarea liceului, am studiat diplomația și, când am absolvit, am aplicat pentru primul meu job la Bruxelles, pentru care mă pregătisem în toți acești ani. Dar apoi l-am întâlnit pe partenerul meu, iar familia lui avea un fel de han (nici măcar un restaurant), în zona rurală a Sloveniei, într-un loc foarte izolat. Atunci am făcut un lucru, pe care probabil multe femei l-au făcut de-a lungul timpului pentru partenerul lor: am renunțat la carieră ca să rămân cu el, în ciuda faptului că părinții mei s-au supărat îngrozitor. Am preluat bucătăria câțiva ani mai târziu, pentru că la început m-am ocupat de gestionarea restaurantului și ajutam și la servit. Vorbesc cinci limbi străine, așa că a fost o chestie logică ca eu să fac asta. Practic, în 2002, am ajuns în bucătăria restaurantului. N-aveam nici un fel de pregătire, și de fapt am ajuns acolo pentru că era nevoie de cineva care să urmărească un pic detaliile și filosofia locului, și bineînțeles și calitatea mâncării. A fost un proces intens în care am învățat enorm, în timp ce și munceam. Destul de curând am fost descoperită, iar în 2007 am participat la una dintre cele mai importante conferințe din domeniul gastronomiei din Franța, iar acolo am întâlnit o mulțime de oameni importanți, cu care am rămas bună prietenă. În 2017 am fost desemnată „Best Female Chef', dar înainte s-a făcut destul de multă vâlvă despre „Ana auto-didacta și uimitoarea ei bucărie din zona rurală slovenă'. Am fost implicată în niște proiecte extraordinare, adeseori ca prima femeie chef care a gătit alături de cei mai buni chef-i din lume. Deci cam asta e povestea mea.

ELLE: O poveste extraodinară, într-adevăr! Dar crezi că putem vorbi despre egalitate de gen în acest domeniu? Până la urmă, de ce trebuie să facem diferențe și să avem cea mai bună femeie chef din lume? Toți mâncăm la fel, toți gătim la fel…

A.R.: Cred că această distincție nu-și propune să discrimineze, pentru că eu chiar știu câte ceva din politica din spatele ei, iar atunci când am fost desemnată „Best Female Chef' am fost întrebată dacă vreau să accept sau nu. M-ai putea întreba și de ce trebuie să avem un „Best pastry chef'… până la urmă e tot un chef. Cred că, departe de a mă discrimina, această titulatură mi-a oferit accesul la o platformă extraordinară, de unde mi-am putut face auzită vocea, pentru că sunt adesea invitată să iau cuvântul la conferințe organizate de World’s 50 Best Restaurants, în care să vorbesc despre felul în care gestionez bucătăria, o bucătărie unde sunt angajați jumătate băieți și jumătate fete. Și asta nu pentru că eu sunt femeie, ci pentru că aplică foarte multe femei. Pot să vă dau un singur exemplu: n-am întâlnit niciodată un chef de patiserie mai bun decât Maša, iar Maša este un adevărat doctor în creație, ca să spunem așa. Avem printre noi multe femei frumoase și inteligente. În bucătăria noastră nu există raporturi de forță, ținem mult unii la alții și ne respectăm. Ne petrecem zilele libere împreună, mâncăm împreună, și nu există nici cea mai mică manifestare de sexism în bucătăria noastră. Așadar, reprezint eu un model pentru ei? Da! Știți ce face bucătarul nostru șef? Leonardo Fonseca, care este columbian și care conduce bucătăria pentru al doilea an consecutiv, cumpără flori fetelor. Așa că la noi găsești mereu flori proaspete, buchete superbe, pentru a le face pe fete să se simtă confortabil în acest mediu. Așadar, reprezăntăm noi un model? Absolut! Mi s-a oferit șansa de a vorbi despre un mediu în care o femeie, deși lucrează un număr egal de ore cu un bărbat (ieri, de exemplu, am început dimineața la nouă, iar noaptea, la două, colegii mei mi-au trimis mesaj că au terminat, iar ăsta e un program cu adevărat solicitant). E în stare o femeie de asta? Bineînțeles, pentru că suntem puternice din punct de vedere fizic. Dacă suntem într-un mediu de lucru sănătos, ne bucurăm să muncim la fel de mult ca bărbații. Ce a reprezentat pentru mine această distincție? Această distincție mi-a oferit posibilitatea de a vorbi despre acest mediu, care este un mediu dominat de bărbați, dar unde femeile se simt confortabil. Poate mâine, o fetiță, care acum are șapte sau opt ani și-și dorește să ajungă chef, citește despre povestea mea, mă aude vorbind despre asta și-și spune: „Hei, și eu pot face asta!'. Ăsta este modul nostru de a schimba lumea, iar eu nu văd nici o contradicție în asta.

ELLE: Ai un ingredient preferat?

A.R.: Da, roșiile. Sunt înnebunită după roșii.

ELLE: Și care este plăcerea ta vinovată?

A.R.: Ador pizza bună, dar aici vorbesc despre pizza cu adevărat bună. Avem noroc că suntem aproape de granița cu Italia, așa că în cinci minute de mers cu mașina, ajungem la o pizzerie, care e la țară și unde se gătește numai cu ingrediente naturale. Cred, însă, că am și niște probleme cu glutenul, nu unele serioase, doar un fel de intoleranță. Așa că am mereu crampe după ce mănânc pizza. Însă asta nu mă împiedică să mănânc, e plăcerea vinovată de care am nevoie. Atunci când aud de „plăceri vinovate', eu propun prima: „Hai la pizza!' și chiar cred că pizza este unul dintre puținele feluri de mâncare care te binedispun instantaneu. De fapt, pizza și pastele, sunt orientată pe Italia, când vine vorba de mâncare.

ELLE: De ce este restaurantul Hiša Franko atât de unic? Poți să ne explici succesul lui?

A.R.: Cred că principalul atu care stă la baza individualității lui este că noi respectăm teritoriul și nu mințim în legătură cu asta; respectăm și succesiunea anotimpurilor și nu mințim nici în legătură cu asta. Iar atunci când respecți și tradițiile culturale ale locului, și ingredientele de sezon, specificul bucătăriei tale nu poate fi reprodus, să zicem, la Barcelona, Tokyo sau Copenhaga, pentru că acolo nu se găsesc produsele tale. Și asta face ca bucătăria noastră să fie unică!

ELLE: Te poți imagina având aceeași carieră, dar într-un alt colț al lumii?

A.R.: Da, bineînțeles! M-am gândit de multe ori la asta! Dar, în acest moment, nu cred că sunt în poziția de a-mi deschide un restaurant în alte părți ale lumii, care presupun multă ambiție, cum ar fi Singapore sau Shanghai, deoarece cred că locuri ca Slovenia au nevoie de chef-i ca mine. Și când spun chef-i ca mine, mă refer la chef-i care au opinii și care n-au o problemă să și le exprime, pentru că ne aflăm în mijlocul unei intense perioade de tranziție. Așa că, dacă plec, asta înseamnă că părăsesc o regiune, dar nu înseamnă că sunt o lașă. Însă m-aș putea imagina trăind în multe părți ale lumii.

ELLE: Ce te incită cel mai mult la gătit?

A.R.: Creativitatea, pe care trebuie să ți-o folosești atunci când creezi noi feluri de mâncare, încercând să satisfaci așteptările. Noi reprezentăm o bucătărie foarte creativă, ne aflăm mereu în toiul unui proces creativ, și cred că asta e partea cea mai frumoasă.

ELLE: Cum ți-ai descrie personalitatea?

A.R.: Aș spune despre mine că sunt curioasă.

ELLE: Este o trăsătură importantă pentru un chef?

A.R.: Pentru oricine e important să fie curios, nu doar pentru chef-i în special. Dacă-ți păstrezi curiozitatea, nu încetezi să te dezvolți.

ELLE: Crezi că familia ta este mândră de tine?

A.R.: Cred că familia mea are sentimente amestecate în legătură cu asta. Bineînțeles, sunt mândri, dar părinții mei sunt încă părinții mei, iar asta înseamnă că voi fi mereu copilul lor. Dacă i-ai întreba pe ei, ți-ar spune că și-ar dori o altă carieră pentru mine. În același timp, însă, ca și restul națiunii slovene, încă învață despre diversitatea carierelor, iar o profesie nu trebuie să se rezume doar la muncă fizică sau la citit, ci trebuie să presupună idei și inteligență. Dar, din păcate, în culturi ca a noastră sau ca cea din România, se mai întâmplă asta. Luați exemplul familiei mele, o familie de intelectuali, a căror fiică vrea să se facă chef – e un soi de contradicție aici. Gătitul nu este văzut ca o activitate intelectuală, ceea ce este complet greșit, pentru că inteligența de care ai nevoie în acest domeniu, ca să-ți faci treaba bine, rezidă în a fi capabil să spui povești – pentru că noi asta facem: spunem povești cu ajutorul gusturilor.

ELLE: Crezi că au existat momente norocoase în viața ta?

A.R.: În viața mea am avut parte și de momente norocoase, dar și de unele mai puțin norocoase. În cariera mea, un moment norocos înseamnă să întâlnești persoana potrivită la momentul potrivit, iar asta chiar m-a ajutat.

ELLE: Care masă este cea mai importantă pentru tine? De ce?

A.R.: Cina, cu siguranță! Pentru că eu și restul familiei mele avem ore diferite de somn. Să spunem că, dacă eu mă duc la culcare la două dimineața, mi-ar fi foarte dificil să mă trezesc la șapte sau la șase jumate, ca să iau micul-dejun cu copiii mei. La prânz, muncim, așa că mănânc doar o salată în fugă, pentru că trebuie să mă întorc repede la lucru. Dar la cină, avem acest obicei să ne așezăm, să vorbim despre cum a decurs ziua, ce am mai făcut fiecare, cum sunt copiii, bem vin – într-un cuvânt, este un moment de relaxare. Dar, bineînțeles, după cină trebuie să mă întorc la lucru, însă mereu prețuiesc acele ore speciale, cu cina servită în familie.

ELLE: După părerea ta, care sunt calitățile unui bun chef?

A.R.: Creativitate, curiozitate, dar ca să fii un chef bun ai nevoie și de disciplină.

ELLE: Faptul că ești celebră și te bucuri de succes ți-a schimbat în vreun fel viața?

A.R.: Bineînțeles că da. De exemplu, nu mi-aș fi imaginat niciodată că voi avea nevoie de o asistentă personală, care să-mi gestioneze agenda zilei, dar dacă te gândești la cantitatea de mesaje și cereri pe care le primesc zilnic, n-aș fi niciodată capabilă să le răspund – poate doar dacă ziua ar avea 48 de ore. Însă, dacă mă întrebi în ce fel mi-a afectat personalitatea, aș spune că absolut deloc. Prietenii mei ar spune că Ana a rămas aceeași: modestă și, într-un fel, simplă.

ELLE: Cum interferează viața ta profesională și cea personală?

A.R.: Mult, tot timpul! Viața mea personală este viața mea profesională, și practic nu există delimitări între ele.

ELLE: Care ar fi sfatul pe care l-ai da cuiva care își dorește să urmeze cariera de chef?

A.R.: Să nu înceteze niciodată să viseze.

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK