Lungul drum de la melancolie la depresie

Am auzit adesea ca depresia doare, dar nefiind vreodata in aceasta situatie, aveam impresia ca este o nascocire a ipohondrilor sau a oamenilor negativisti, ca un pretext generic sa fie mohorati si atunci cand soarele straluceste si pasarelele canta.  Insa, odata cu vestea sinuciderii lui Robin Williams, cred multa lume a realizat ca depresia e o afectiune periculoasa, care poate transforma un om aparent vesel intr-unul fara speranta.

La un moment dat am fost si eu pe cale sa cad in ghearele acestei boli. Ma despartisem de iubitul meu, lucru care i se poate intampla oricui. A fost o decizie pe care am fiert-o la foc mic o buna bucata de vreme si am trecu­t-o prin toate filtrele rationale si emotionale. Si o perioada a fost chiar OK. Mi-am vazut de viata mea, mi s-au conturat foarte clar in minte lucrurile pe care mi le doresc, de fapt. Dar cu toate astea, am simtit ca mi se taie picioarele cand am aflat ca el a fost vazut cu o alta fata! Si am perceput vestea ca si cum s-ar fi produs o ru­pere brutala a unui cordon ombilical afectiv. Este adevarat ca nu mi-as fi ierta­t-o niciodata daca as fi imbatranit alaturi de el, dar totusi, de la gandul de a renunta la cineva pana la a sti ca el huzureste este o cale destul de lunga.

Drept urmare m-am deprimat, iar incurajarile de genul „La ce te asteptai?' nu mi-au ameliorat deloc starea de spirit. Mi-a dispa­rut brusc apetitul si au aparut insomniile, la vreo doua zile am pierdut kilograme pretioase de masa musculara, iar starile de anxietate, irascibilitate si apatie pe care le-am resimtit brusc m-au determinat sa imi iau cateva zile sabatice ca sa ma pun pe picioare. In prima zi m-am trezit la pranz, am contemplat o ora peretii, si apoi m-am culcat la loc. Nu am avut chef nici macar sa deschid televizorul sau sa ascult muzica, darmite sa ies din casa. Pur si simplu m-am cufundat intr-o stare de letargie care mi-a furat cheful de viata. A doua zi, insa, am decis ca starea mea nu poate continua.

Clubul fetelor deprimate

Cu gandul de a iesi rapid din stadiul de zombie, mi-a venit ideea sa fac rost de cateva antidepresive, dar drumul la psihiatru mi s-a parut lung si anevoios, pana la extrem. Pentru ca la vremea aceea credeam ca psihologul este pentru oameni sanatosi care vor sa se usureze de pove­rile psihice, ca la confesiune, iar psihiatrul se adreseaza strict celor dusi cu pluta. Asa ca am decis sa o iau pe scurtatura si sa ii cer o favoare Andreei, o prietena farmacista care a disparut din radarul meu social de ceva vreme.

„Vrei antidepresive? Ai nimerit persoana potrivita. Si eu sufar de depresie de la inceputul anului, iar de ceva vreme chiar ma si tratez. Dar sa stii ca sunt multe feluri de depresie si mult mai multe tipuri de antidepresive, care trateaza niste probleme specifice. Iar pas­tilele isi fac efectul dupa cel putin trei saptamani de cand incepi tratamentul (care dureaza intre sase luni si un an). Daca renunti mai devreme la pastile, depresia poate recidiva si poate lua forme mai grave. Momentan te pot ajuta doar cu un Xanax, daca zici ca stai ca pe ace, dar sa stii ca e cu totul altceva.'

Cateva ore mai tarziu m-am intalnit cu Andreea si n-am fost deloc surprinsa cand mi-a povestit ca motivul depresiei ei este tot un esec sentimental. „De­presia survine in general in urma unui soc si am observant ca in ultimii doi ani s-au inmultit persoanele care vin la farmacie cu retete de antidepresive. Majoritatea sunt femei, iar unele sunt atat de tinere, incat ma intreb oare ce intamplari nefericite le-au napastuit. Desi lucrez in domeniul farmaceutic si interactionez cu oameni depresivi zi de zi, mi-a luat trei luni sa imi dau seama ca si eu am patit acelasi lucru. In urma unei deza­magiri, incet-incet am inceput sa nu mai am chef de nimic, nici sa mananc, nici sa dorm. Dar intr-o dimineata, cand sunetul telefonului mi-a provocat un atac de panica pe care nu l-am potolit decit cu calmante, am rea­lizat ca e cazul sa merg la psihiatru. Stiam ca o stare depresiva se poate regla in mod natural daca am rabdare vreo noua luni, dar am sesizat ca in timpul asta as putea sa-mi pierd job-ul si sa-mi ruinez sanatatea. Iar o despresie tratata are sanse mult mai mici sa recidiveze decat una lasata in voia ei', mi-a povestit Andreea.

In capul meu, insa, se plimba obsesiv gandul „Oare mi-a adus pastile?', pentru ca nu suportam ideea de a-mi petrece atatea luni intr-o gaura neagra. „M-am gandit sa-ti aduc ce mi-ai cerut, dar vorbind cu tine mi-am dat seama ca nu ai nevoie de asa ceva. Xanaxul face parte dintr-o clasa de medicamente numita anxiolitice si care, desi sunt utile in unele situatii, precum atacurile de panica, pe tine te vor calma doar pe moment. Si pe deasupra mai creeaza si dependenta. Asteapta cel putin trei saptamani sa te convingi ca nu e vorba doar de un episod depresiv, apoi mergi la psihiatru', m-a sfatuit duios.

Cu inima la psihiatru

Pe principiul ca n-am timp sa n-am chef, a doua zi ma aflam gatuita de emotie pe fotoliul verde pastelat al dr. psihiatru Adina Petrica, care mi-a explicat: „Am intalnit foarte multe cazuri de depresie provocata de evenimente similare cu al tau, insa este mult prea de­vreme sa iti pot oferi un diagnostic pentru ca nu a trecut nici macar o saptamana de cand te simti afectata.

In general, pier­derea cuiva drag, fie ca este vorba de un deces sau de o despartire, cau­zeaza patru stari. Prima este negarea si se manifesta atunci cand inca nu realizezi ce s-a intamplat, a doua este furia, a treia este negocierea (cand negociezi cu Dum­nezeu, cu sinele sau chiar cu par­tenerul in cauza) si abia ultima faza este accep­tarea. Cred ca esti intr-o faza de doliu, absolut fireasca dupa ruperea unei relatii de lunga du­rata. Daca mai persista inca cel putin doua-trei saptamani si nu iti permite sa functionezi normal, te astept pentru o noua con­sultatie'. Cu riscul de a forta nota, am intrebat-o ce s-ar intampla daca as incerca sa sar peste aceasta etapa a vietii mele cu ajutorul calmantelor. „Sentimentele isi au si ele rostul lor, iar daca le alungi prin asemenea metode nu vei face decat sa amani confruntarea cu ele', a spus dr. Petrica.

Chimia depresiei

Asa am aflat ca depresia nu este o stare de spirit, cum ne place sa o numim, ci are manifestari palpabile. Practic, odata cu stimulul care provoaca depresia se produce un dezechilibru al balantei neurochimice si se tulbura proportiile unor asa-numiti mediatori cerebrali precum serotonina (substanta responsabila cu controlul emotiilor, fericirea si placerile) sau adrenalina (compusul chimic care, produs in exces, ne determina starile de anxietate sau tulburarile somnului, iar deficitul sau duce la oboseala si lentoare in actiuni). Deci, pana la urma, totul se rezuma la chimie. Iar antidepresivele functioneaza pe trei cai: fie capteaza substantele care ne sunt deficitare, fie previn degradarea lor in corp, fie stimuleaza producerea acestora.

Fara acesti neurotransmi­tatori nu putem sa ne gasim pa­cea interioara, nu avem energie si nu pu­tem sa gustam din micile bu­curii ale vietii. „Cele mai comune manifestari ale depresiei sunt insomnia sau hipersomnia, modificarile drastice ale apetitului, scaderea libi­doului, a ca­pa­citatii de concentrare. Aceste simptome se asociaza si cu autoinvinovatirea, scaderea vointei (numita abulie) sau a stimei de sine. Si cum creierul ne controleaza toate celelalte organe, depresia ne poate vulnerabiliza tot organismul. Astfel, poate determina si simptome psihosomatice precum scaderea imunita­tii si poate provoca dureri de cap sau la nivelul pieptului, constipatie, afec­tiuni dermatologice si multe alte boli. Pentru ca depresia chiar doare – la propriu! – si se trateaza de obicei prin medicatie combinata cu psihoterapie. Insa este adesea reco­man­data si practicarea unui sport.

Exista foarte multe tipuri de depresie – de la un simplu episod depresiv pana la depresia post partum sau la cea psiho­tica. Iar modul in care o percepem depin­de de mecanismele noastre de coping (adica mo­dul in care facem fata situatiei) si difera si de la un individ la altul in functie de particu­laritatile acestuia. De aceea este imperios sa apelati la ajutorul psihiatrului, in special daca ajungeti sa aveti ganduri lega­te de sinucidere, idei delirante de invinovatire sau alte stari psihotice. O depresie grava netratata poate ajunge si in asemenea stadii, spune dr. Petrica.

Am fost atat de preocupata sa-mi repar dispozitia mohorata, incat parca am si uitat un pic de ea. Cel putin pentru cateva ore. Daca nu se va rezolva de la sine, macar am certitudinea ca exista solutii si, de va fi cazul, voi ape­la la ajutor specia­lizat fara sa clipesc, pentru ca nu vreau sa las viata sa treaca pe langa mine.

Stiu ca odata ce creierul meu se va dezobisnui sa produca hormonii fericirii si ai satisfactiei, totul se va transforma intr-o panta descendenta care nu poate duce nicaieri. Iar devierea ei ar necesita terapie si tratament, la modul cel mai serios. Insa din moment ce sunt pregatita sa contra-atac monstrul depresiei, nu cred ca sunt cu adevarat in pericol. Insa uite-te in jurul tau, la colegi, rude, vecini sau prieteni si incearca sa-ţi dai seama daca sunt victime ale acestei boli. Cred ca, daca tragica sinucidere a lui Robin Williams ar trebui sa ne serveasca o lectie, aceea ar fi sa ne iubim mai mult aproapele si sa fim mai atenti la nevoile lui.

Foto: beautiful alone girl on the beach from Shutterstock

Daca ti-a placut acest articol, urmareste ELLE.ro pe GOOGLE NEWS sau pe FACEBOOK