Arta sau nu? Aceasta a fost intrebarea pe buzele tuturor la debutul colectiei de arta a englezului Damien Hirst.
Intitulata ‘Treasures from the Wreck of the Unbelievable, expozitia de elemente a starnit controverse inca din prima zi a deschiderii. Damien Hirst, artist si colectionar de arta, a alcatuit acest display in cadrul spatiului ce apartine colectionarului Francois Pinault. Acest eveniment vine dupa 13 ani in care Hirst nu si-a mai facut simtita prezenta.
Expozitia prezinta aproximativ 189 de opere de arta, ce au provenit de pe teritorii cuprinse intre Germania si Africa de Sud, iar unele dintre ele cantaresc patru tone. Considerat de multi oameni a fi un tip extravagant, Damien Hirst a facut public conceptul din spatele acestui eveniment.
Povestea este despre un slav turc, pe nume Cif Amotan II, care avea o colectie impresionanta de arta si care s-a pierdut in largul marii, in primul sau al doilea secol. In 2008, vasul sau, numit ‘The Unbelievable a fost regasit undeva pe coasta de est a Africii.
Cateva dintre cele mai impozante piese ar fi statuia de 18 metri, cam cat o cladire cu patru etaje, insa fara cap, precum si o sculptura masiva ce prezinta un tablou in care un barbat pe un cal este alergat de un sarpe monstruous.
Totul pare antic si creaza o atmosfera de ceva brut si neprelucrat, de o frumusete nefinisata. Materialele predominante sunt marmura, bronz, argint, aluminiu, aur si granit.
Totodata, publicului ii este greu sa creada ca unele dintre aceste ramasite au fost gasite pe fundul oceanului.
Criticii au avut reactii variate, insa fara cale de mijloc. Aceasta expozitie este considerata fie un esec complet si spectaculos, fie inca una din sclipirile de geniu, care l-au consacrat pe Damien Hirst.
The Telegraph si-a exprimat parerea despre aceasta expozitie, fara pic de retinere, insa nu a fost ce si-a dorit Hirst sa auda. Se pare ca unele dintre piese sunt inspirate din creatiile lui Michelangelo, astfel ca nu prezinta un concept original, nici conceptul pe care il prezentase artistul. The Telegraph a mai folosit cuvinte ca ‘kitsch, ‘excessive si ‘lifeless in descrierea elementelor.
La cealalta extrema, The Guardian a avut numai lucruri bune de comentat despre colectia de arta. Prin criticile aduse, sau mai bine zis complimente, Damien a fost admirat pentru imaginatia sa extraordinara.
Financial Times, dar si The Evening Standard, au dat de inteles publicului ca aceasta expozitie este pur subiectiva. Oricat de multe intrebari ne-am pune, raspunsurile nu ar fi suficiente sa explice fiecare piesa in parte. Tocmai de aceea, aceasta colectie de arta organizata de Damien Hirst a starnit controverse in toata lumea.
Toate piesele din colectie au costat in jur de 50 de milioane de dolari.
Text: Cristiana Frunza
Foto: Instagram