Nos annees folles – Zbor deasupra unei crisalide

„Nu sunt misogin, dar mi se pare ca regizoarele sunt mai putin accesibile decat regizorii. Si mai am o barfa, se pare ca Isabelle Adjani e suparata pe Techine, de asta n-a vrut sa vina in seara asta”. Asa grait-a un tanar de 21 de ani, asezat langa mine aseara la proiectia ultimului film al regizorului francez Andre Techine, „Nos annees folles”, caruia festivalul de la Cannes i-a adresat un omagiu pentru cei 50 de ani de cariera.

Am vrut sa intervin in discutie, sa-i spun tanarului cinefil cat de deplasat e un comentariu misogin in asteptarea unui film de Techine, care iubeste atat de tare femeia. Am lasat furtuna prejudecatilor sa treaca. Am dezertat.

Oricum n-as fi avut timp de discutii in contradictoriu. Sa-i explice altcineva tanarului padawan de ce e interzis sa faci comentarii sexiste la Cannes. Ce ma interesa pe mine de ce nu venise Isabelle Adjani? Cand directorul festivalului, Thierry Fremaux s-a urcat pe scena, am crezut ca vrea sa ne prezinte, ca de obicei, filmul si regizorul. A facut si asta. Dupa ce i-a anuntat pe actorii francezi care venisera sa ii aduca si ei, la randul lor, omagiu unui regizor care inseamna atat de mult pentru cinema-ul european. Unele dupa altele, actritele lui Techine au intrat in sala sub ochii surprinsi ai spectatorilor. Catherine Deneuve, Juliette Binoche, Isabelle Huppert, Emmanuelle Beart, cu zambetul ei impietrit de papusa.

M-am gandit ca Techine trebuie sa fie un regizor si un om generos cand am vazut bucuria simpla si emotionanta a actritelor. Cineastul a urcat pe scena. Ar fi putut sa vorbeasca despre el. Sau despre filmul pe care ni-l prezenta. „Vreau, la randul meu sa ii aduc un omagiu unei actrite care a jucat in sapte dintre filmele mele', a spus el, deturnand atentia publicului si indreptand astfel ropotul de aplaude spre Catherine Deneuve. Subterfugiul a functionat cateva secunde. Pana cand Deneuve a devenit serioasa si s-a asezat in fotoliul ei. „Nu e seara mea, nu pentru mine ati venit aici', parea ea sa spuna.

Reflectoarele pe Andre Techine, va rog. „Toti anii astia in care am venit sa prezint filme la Cannes nu m-au invatat nimic”, a marturisit regizorul de 74 de ani. „Ma regasesc, in seara asta si inaintea dumneavoastra, in aceeasi stare de asteptare imprevizibila'.

„Les annees folles', unul dintre cele mai bune filme pe care le-a facut Andre Techine, e povestea lui Paul si a lui Louise, un cuplu traditional, pe care primul razboi mondial il separa violent. Bombele, sangele, membrele si fetele mutilate, foamea, noroiul si promiscuitatea din transee il rod pe Paul (Pierre Deladonchamps). Ar face orice ca sa scape de razboi, sa se intoarca la Louise. Paul isi inventeaza rani perpetue, care nu stiu sa se vindece. Dar nu e suficient. Datoria absurda fata de o patrie pe care nu o revendica il obliga sa reia drumul razboiului. Al carnii sacrificate la kilogram.

Dar Paul dezerteaza. Se intoarce la Louise. Se ascunde in pivnita bunicii lui Louise. Paul e iubit, alintat, protejat. Dar nu e de ajuns. Are nevoie sa traiasca. Sa iasa in lume. Louise are o idee. Ca sa nu fie executat ca dezertor, Paul se deghizeaza in femeie. Devine Suzanne. La inceput uraste transformarea. Mutatia se petrece lent. Delicat. Techine filmeaza o crisalida. Un barbat care devine femeie. O femeie, Louise (Celine Sallette) care iubeste un barbat devenit femeie. Nu e nimic ambiguu in modul in care e prezentata povestea de dragoste dintre Louise si Paul. Chiar daca Paul incepe sa se prostitueze. Chiar daca lui Paul incepe sa ii placa sa se prostitueze.

E ceva sacru in dragostea, in credinta cu care Louise il urmeaza pe Paul in labirintele depravarii. Pana la capat. Sau aproape, foarte aproape de o limita pe care n-o atingem niciodata. Pentru ca nu paroxismul il intereseaza pe Techine, ci puritatea, senzualitatea unei relatii deopotriva carnala si intelectuala.

Da, daca ar fi fost un moment ideal in care ar fi trebuit sa protestez impotriva unei observatii misogine, aseara ar fi fost si l-am ratat. A protestat Techine. „O sa vezi, ii spune Louise lui Paul cand incearca sa il convinga ca nu e alta cale, trebuie sa se deghizeze in femeie, daca vrea sa scape de justitie. Nu e chiar asa de rau sa fii femeie'.

Nu. Nu e deloc. E un vis. In lumina sensibila a operei lui Techine, oricine ar vrea sa fie femeie. Chiar si barbatii. Am voie sa extrapolez? La sfarsit Paul nu mai vrea sa fie Paul, ci Suzanne, personajul inventat. Cadru cu cadru, crisalida isi accepta si isi asuma transformarea. Isi deschide aripile si-si ia zborul. Nu asta ar trebui sa facem toate?

Text: Ileana F. Buzea
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro

Cannes